Articol de GSP - Publicat marti, 15 martie 2022 22:37 / Actualizat miercuri, 16 martie 2022 15:18
Dennis Man (23 de ani), mijlocașul celor de la Parma, a fost integralist în victoria echipe sale, 1-0 în fața celor de la Vicenza, în etapa #30 din Serie B.
În absența lui Gianluigi Buffon și Franco Vazquez, Man a fost ales de antrenorul Giuseppe Iachini să poarte banderola de căpitan la Parma.
Potrivit jurnaliștiilor de la Parma Live, la baza deciziei de a-i acorda banderola lui Man stă faptul că internaționalul român este unul dintre cei mai vechi jucători din lot, alături de Turk, fiind singurii fotbaliști care au evoluat și în sezonul trecut pentru Parma.
Dennis Man, căpitan la Parma
Man a avut o prestație bună la primul meci ca și căpitan în tricoul „cruciaților”, evoluția sa fiind apreciată de presa din Italia.
„A primit banderola de căpitan pentru a-i fi răsplătită forma actuală. Treptat începe să iasă în evidență, iar Parma devine mai periculoasă. Foarte generos în efortul făcut, recuperază multe mingi și este faultat de mai multe ori, ajutându-și colegii să respire”, au scris cei de la tuttomarcatoweb, care i-au acordat nota 6,5 lui Man, a doua cea mai mare a meciului.
Și cei de la Parma Today au apreciat evoluția românului, pe care l-au notat cu nota 6: „Cu banderola pare mai motivat. Mereu pe fază, se sacrifică foarte mult pentru faza defensivă și se retrage excelent”, au scris aceștia.
Parma s-a impus la limită, după golul marcat de Tutino în minutul 32 și face 38 de puncte, fiind pe locul 12 în Serie B.