Articol de GSP - Publicat miercuri, 03 martie 2021 21:47 / Actualizat miercuri, 03 martie 2021 22:17
Slavia Praga a învins-o pe Karlovy Vary, echipă de Liga 3, scor 10-3, și s-a calificat în „sferturile” Cupei Cehiei.
Slavia Praga se descurcă excelent pe toate fronturile. E neînvinsă în campionat și are un avans de 11 lungimi față de Sparta Praga și s-a calificat în „optimile” Europa League, acolo unde o va înfrunta pe Rangers. Astăzi a obținut o victorie entuziasmantă în Cupa Cehiei.
Slavia Praga, scor-fluviu în Cupă
Fără Nicolae Stanciu și mai mulți oameni de bază, menajați, campioana Cehiei nu a avut milă de Karlovy Vary. A deschis balul în minutul 3, printr-un penalty transformat de Traore, și nu s-a oprit până la a 10-a reușită. Vedeta partidei a fost atacantul Stanislav Tecl, revenit după o accidentare de durată. Acesta a înscris 4 goluri.
19 șuturipe spațiul porții adverse a expediat Slavia Praga astăzi
Nicolae Stanciu, menajat în Cupă
Nicolae Stanciu a devenit indispensabil în angrenajul celor de la Slavia. Antrenorul Jindrich Trpisovsky spune că a găsit formula ideală de de joc pentru a-l pune în valoare.
„Stanciu e special. Două goluri nu înseamnă nimic pentru el. Mereu pune succesul echipei deasupra reușitelor individuale. Ieri a arătat personalitate. Lovitura liberă a fost cheia jocului. E o perioadă încărcată, dar plină de satisfacții. Să o eliminăm pe Leicester, apoi să câștigăm cu un adversar foarte dificil. E incredibil.
Lui Stanciu i se potrivește perfect actuala alcătuire a echipei. Adversarii nu se mai concentrează doar asupra lui, primește mai multă libertate, are spații mai mari”, a comentat Trpisovsky.
Citește și alte știri din fotbalul european:
Marius Șumudică și-a anunțat plecarea de la Rizespor: „Nu vreau să-mi pierd viața pe bancă!”