INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Surpriză la primul amical al lui Inter » Chivu a renunţat la cască!

Chivu nu mai renunțase la cască decît pentru a transforma penaltyul decisiv cu Napoli, pe 26 ianuarie, în
Chivu nu mai renunțase la cască decît pentru a transforma penaltyul decisiv cu Napoli, pe 26 ianuarie, în "sferturile" Cupei

Articol de - Publicat sambata, 16 iulie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 15 iulie 2011 22:15

Pentru prima oară după ce a fost operat la cap, fundaşul român a jucat o repriză fără protecţie în meciul-şcoală cu selecţionata Trentino.


Chivu a reluat foarte motivat pregătirile pentru al cincilea sezon la Inter, însă şi cu un nou look. Fundaşul român are din nou părul mare, ce-i acoperă urîta cicatrice rămasă pe partea dreaptă după operaţia la cap suferită în urmă cu 1 an şi jumătate. "Sînt bine, mi-am făcut vacanţa fără cască", a anunţat Cristi duminică, la reunirea oficială a lui Inter în cantonamentul de la Pinzolo.

Nimeni nu se aştepta la marea surpriză de joi. Dacă la antrenamente mai obişnuia să uite de protecţie, Chivu nu s-a despărţit însă niciodată de cască la meciuri, fie ele amicale. A făcut-o în premieră, chiar la întîiul test estival împotriva selecţionatei Trentino (6-1)! Şi n-a părut deloc deranjat, lovind fără probleme mingea cu capul în cele 45 de minute cît a evoluat. Cristi a fost folosit titular de Gasperini şi s-a acomodat rapid ca stoper stînga, în sistemul cu 3 fundaşi. "A ieşit bine de cele mai multe ori din apărare, aşa cum i-a cerut antrenorul ", l-a lăudat Gazzetta dello Sport, ce a remarcat că românul, care profită de absenţa lui Lucio, aflat la Copa America, s-a descurcat mai bine decît Ranocchia, celălalt stoper lateral, incomodat de noua poziţionare.


556 de zile au trecut de cînd Chivu s-a operat la cap, după fractura parietală suferite în meciul cu Chievo

477 de zile despart momentul în care Chivu a evoluat în premieră cu casca de cel în care n-a mai folosit protecţia

131 de meciuri şi două goluri are fundaşul român în cele patru sezoane jucate în tricoul lui Inter

Alibec s-a vopsit blond!
La pregătirile echipei mari participă mai mulţi jucători de la Primavera, între care Denis Alibec (foto dreapta). Căpitanul de la "tineretul" lui Inter, care a intrat în minutul 70 şi a reuşit o pasă de gol în amicalul de miercuri, s-a afişat cu o nouă frizură. Atacantul român şi-a lăsat pe mijloc creastă, pe care a vopsit-o blond.

Şi Ştefan Radu, o repriză
Refăcut după fractura de vertebre, Ştefan Radu şi-a reînceput pregătirile tot ca titular la Lazio. Tehnicianul Edy Reja l-a păstrat fundaş stînga pe fostul dinamovist, care a jucat primele 45 de minute ale celui de-al doilea amical, susţinut joi în faţa selecţionatei Cadore (16-0), şi e favorit cert în faţa bosniacului Lulici.

Mutu vinde abonamente
Adus pentru a deveni noul lider al echipei lui Giampaolo, Mutu (foto stînga, lîngă Antonioli) a fost ales de Cesena ca imagine a spotului pentru noua campanie de vînzare a abonamentelor ce demarează luni. Atacantul român va juca la alb-negri în centrul unui trident ofensiv, între Eder şi Giaccherini.

Daminuţă s-a făcut şerif!
Inter l-a pasat la rivala Milan, care l-a trimis la L'Aquila, unde n-a jucat decît un meci. Iar acum Cristian Daminuţă a ajuns în Moldova, stoperul de 21 de ani fiind împrumutat un sezon la Sheriff Tiraspol. Tot italienii îi vor suporta însă jucătorului român întreg salariul, cifrat la aproximativ 20.000 de euro pe lună.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Demisie cu scandal în Superliga! A dat totul în vileag: „Nici vorbă că am plecat din motive personale! Vă spun acum de ce ne-am despărțit”
Superliga
Demisie cu scandal în Superliga! A dat totul în vileag: „Nici vorbă că am plecat din motive personale! Vă spun acum de ce ne-am despărțit”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
k-ras
k-ras  •  16 Iulie 2011, 11:57

Si care e surpriza?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează