Articol de GSP - Publicat vineri, 03 martie 2017 17:38
Gestul lui Florin Andone, care i-a îndemnat pe suporterii lui Deportivo să se oprească din scandări agresive și din fluierături în timp ce Fernando Torrres trecea prin momente grele pe gazon, a fost intens lăudat de presa din Spania.
"Andone a avut un gest frumos în acele momente tensionate, în care Torres se afla la pământ şi primea îngrijiri medicale.
Jucătorul lui Deportivo La Coruna i-a oprit pe fani să mai fluiere și a îndemnat la calm, iar acţiunea lui nobilă a adus ovaţii pe Riazor la adresa lui Torres", au scris cei de la Marca.
Cu 5 minute înainte de finalul partidei dintre Deportivo La Coruna și Atletico Madrid, încheiată 1-1, Fernando Torres a fost lovit de Bergantinos și a căzut inconștient pe gazon.
Atacantul lui Atletico a părăsit terenul pe targă, dar și-a revenit în ambulanță, fiind externat din spital în această dimineață după ce i s-au făcut mai multe teste.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern