)
Articol de Alin Buzărin - Publicat duminica, 15 septembrie 2024 16:21 / Actualizat duminica, 15 septembrie 2024 17:51
S-a stins un fotbalist de har, un antrenor al pasiunii mistuitoare, un om cu sufletul deschis și bun.
Pentru cei mai mulți rămâne imaginea magnificelor sale goluri cu Hamburg. Cel de-acasă, cu acel șut ireal de la aproape 40 de metri, cel din deplasare, ștampilând calificarea, într-o fază în care îl driblase și pe portarul Stein. Rămâne însă și imaginea antrenorului care a făcut această meserie aproape patru decenii, pentru că a început-o când încă era jucător activ, ba la Jiul, ba la UTA, ba la Suceava
Un munte de amintiri
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contE normal ca în cele vreo șase decenii în care a străbătut fotbalul, să fi lăsat în urmă amintiri. Coechipierilor alături de care asudase, adversarilor care-l respectau, jucătorilor pe care-i antrenase, până și unor amici, cum mă consideram a-i fi. Vorbeam uneori la telefon, răspundea bucuros invitațiilor de a veni la diverse emisiuni sau măcar de a intra în direct, prin telefon.
Un om slăbit, cu masca pe față
Întâmplarea care va urma a fost poate și ultima în care ne-am intersectat fizic pentru câteva ceasuri, pentru că apoi a venit pandemia, mai vorbeam la telefon, mai ales când, vizibil slăbit, parcă împuținat la trup, acceptase să preia un Dinamo în derivă și reușea să-l salveze de la retrogradare, antrenându-l cu masca pe față și îndreptându-se apoi cu mersul său legănat către autocarul cu câinii desenați pe stemă.
Pasagerul din dreapta
Dar să ne întoarcem undeva prin primăvara lui 2019. Ioan Andone organizase un meci omagial, între fostele glorii steliste și cele dinamoviste, pe stadionul din Voluntari. L-am întâlnit acolo pe nea Gigi, iar repriza secundă am văzut-o împreună, de la tribuna a doua. A spus că după meci trebuie să vină cineva să-l ia cu mașina, dar mai târziu.
M-am oferit să-l duc. Pe drum bea mereu dintr-o sticlă albăstruie de apă ionizată, îi făcea bine la un ficat neastâmpărat, care îi crea mereu probleme, deși n-a fumat niciodată, n-a băut, a mâncat doar chestii ușoare, atent alese, a fost un adevărat ascet.
A mizat mereu pe tineri
Pe drum spre casă povestea de una, de alta și tot spunea că de ceva vreme n-are echipă. Bătea în 68 de ani și își dorea încă să antreneze, la Craiova fusese pe la 65 de ani, tot cu sticluța cu apă ionizată după el, iar tribuna olteană l-a iubit, deși în Bănie nu dinamoviștii sunt cele mai simpatice persoane.
Dar nea Gigi îl băga constant pe Screciu la 16 ani, îl debutase pe Jovan Markovic cam pe la aceeași vârstă, îl făcuse pe Băluță din aripă un fel de număr 10, așa că admirația oltenilor a venit spontan. A fost singurul club din cariera lui Mulțescu la care el a și început sezonul, dar l-a și terminat.
Telefonul de la Ploiești
Revenim la acea duminică de martie 2019. Îl las în fața casei, ne urăm de bine, apoi fiecare cu ale lui. Luni dimineața, la trezire (pe la 10, n-am fost niciodată matinal) văd că am ratat două apeluri de la nea Gigi.
M-am gândit că și-o fi uitat ceva în mașină. Sun înapoi și plin de efuziune, glumeț, îmi spune că i-am purtat noroc, că imediat după ce-a coborât din mașină l-a sunat cineva de la Petrolul, că s-au înțeles, au bătut palma și că pleacă să semneze, că în acea după-amiază de luni are primul antrenament și că peste câteva zile are meci, neapărat să vin la debut, pentru că am fost norocul lui. Am glumit, i-am spus că atunci când se va mai întâmpla să nu aibă echipă, mă angajez să-l plimb prin București, că sigur îl va suna cineva.
Foarfeca lui Moldoveanu
Am mers peste câteva zile la meciul acela. Petrolul era în divizia secundă (mereu se ducea la greu, de aceea i se și spunea ”Smurdul”, și, culmea!, chiar îi plăcea porecla), trăgea la promovare și întâlnea la Ploiești pe U Cluj, rivală și ea la suișul în elită. Un fel de meci al frustrărilor, doi aristocrați cam scăpătați pe care viața îi face să se întâlnească nu într-o sală de bal, ci într-un birt de periferie.
Stadionul plin, meciul aprig, dar fără goluri. Până spre final, când Robert Moldoveanu, puștiul împrumutat de la Dinamo, abia introdus în teren, a dat golul vieții sale, foarfecă de la marginea careului mare. Pe margine, nea Gigi se bucura ca un copil, începuse să țopăie cu genunchii la piept, îi fluturau pantalonii de trening care parcă întotdeauna îi veneau prea largi.
Du-te în pace, nea Gigi! Ai lăsat în urmă multe lucruri frumoase și multe amintiri. Cum e aceasta, de exemplu, pentru care îți mulțumesc.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
){kind=small}
