Detaliile unor „optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment al lui Ronaldo… 

Când Cristiano s-a luat cu mâinile de cap 

S-a ajuns să i se impute că în zidul făcut la „libera” lui Oliveira cu care Porto a egalat decisiv, el s-a întors cu spatele de teamă că-l va lovi mingea. Ar fi impardonabil. Ronaldo greșind impardonabil, se aude rar. Inamic al categoricului, prefer, ca de obicei, detaliile. Cristiano a jucat atât de slab cu Porto încât am numărat de două ori că s-a luat singur cu mâinile de cap. Mi se pare – cum se zice – mai grăitor decât orice verdict, oricât de competent, gen: „Nu-și merită banii!”.

Ghinionul lui Leo 

Miercuri, Messi nu suporta nicio comparație cu ce rata Ronaldo. Bomba din stângul lui care l-a frânt pentru o dată pe Navas ar merita nu numai toți banii PSG-ului, ci să figureze în orice antologie a șuturilor lui inegalabile din afara careului. În general – nu numai în detalii (cum ar fi graba cu care, după ce a marcat, s-a plasat imediat în zidul echipei, nu înainte de a se felicita cu un coechipier pentru șutul de 1-1…) -, Messi a făcut miercuri un meci neașteptat de bun la câte controverse a avut de îndurat în acest sezon. Penaltyul ratat cu care, la 2-1 în min. 44, ar fi întors, poate, soarta meciului? A fost ghinionul stângului său ghicit de Navas.

Dar Navas? 

Ghinionul are un nume: Navas! Navas care l-a anihilat de câteva ori pe Dembele, reducându-l la câteva naivități la concurență cu neinspirația permanentă a lui Griezmann. Așa-i când Messi nu-l mai are lângă el pe Suarez. Hai, lasă-mă!, îi spun pixului meu care nu poate uita acel 1-4 la pauză cu Bayern (gol Suarez la 0-4), dublat la 2-8 când Messi punea mingea la centru curbat penibil, ca sub o povară incomensurabilă, cum nu-l mai văzusem niciodată și-mi va rămâne pentru totdeauna. (Apropo cumva de Bayern, vine de acolo o nouă minunăție! Goretzka)

Filozofia unui „monstru” 

În fine, dacă tot suntem după aceste „optimi”, nu putem trece de acest nou „monstru” numit Haaland. L-a cam suflat pe Mbappe, rivalul său în precocitate și, mai ales, viteză. „Negruțul” parizian a marcat lejer dintr-un penalty și, ca de obicei, s-a dat pe iarbă așteptând să-l felicite coechipierii. Vikingul lui Dortmund a marcat de două ori, cu forța sa de buldozer ultrarapid care mă duce cu gândul la întâiul Ronaldo, cel mare, pe care l-am cântat încă de pe vremea când juca la Eindhoven. 

A ratat un penalty, dar care s-a repetat fiindcă portarul Sevillei nu a stat, regulamentar, pe linia porții. Bono ar fi râs de el. La repetare, nu a mai ratat. Detaliu: după ce a marcat, a făcut „fix” ceea ce a făcut și Bono: a râs de el. „Monstrul” generalizează și crede că „așa e normal în această lume”: să râzi de cel care a râs de tine. 

E o perspectivă valabilă și pentru cronicarii fotbalului? Nu m-aș înhăma fiindcă știu ce înseamnă „năprasnica noastră democrație”, cum bine a numit-o Tolontan. Nu știu și nu-mi place să fiu năprasnic. Nu mă pot sfătui cu Haaland. Nu știe ce e năprasnica democrație. Bine c-o știu eu.