OPINII  »  EDITORIAL

Candidat la postul de „Făt-Frumos” la Dinamo. Ș.a.m.d.

Eduard Apostol
Eduard Apostol

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2024 19:10 / Actualizat duminica, 04 august 2024 20:07

Astrit Selmani, 27 de ani, poate să fie atacantul pe care „haita” îl caută de ceva vreme. Suedezul cu origini kosovare a dovedit că merită tricoul cu numărul 9 la Dinamo, măcar și pentru aceste detalii: gol + asumarea responsabilității într-un moment-cheie pentru echipă. Sunt situații ce trec pe repede-înainte prin fața ochilor, dar care au o însemnătate aparte.

Dinamo a învins Gloria Buzău, scor 4-1, vineri seară, a doua victorie pe teren propriu cu același scor. „Haita” este pe locul secund și se laudă cu cel mai bun atac din Liga 1 la timpul prezent, 11 goluri în patru runde. Cifre reci în plină vară. Atitudine și agresivitate. Asta se vede la Dinamo, momentan.

Dinamo este acum ca un „toddler” care învață să meargă în fotbal

Suporterii așteaptă de mai multă vreme noi transferuri pentru că s-au săturat să vadă echipa luptându-se doar pentru evitarea retrogradării. Mai ales că administratorul special, Andrei Nicolescu, a anunțat noi și noi mutări, transmițând fanilor că urmează să prezinte jucătorii, de la o zi la alta. Doar că dinamoviștii nu mai pleacă pe fente. Doar au crescut cu imaginea lui Cornel Dinu în minte. La mulți ani, Mister, oricând, 2 august va însemna mereu ziua ta de naștere!

Zeljko Kopic a simțit că este o situație delicată și a parat încă de la conferința de presă premergătoare etapei: „Și dacă ar veni un atacant la Dinamo, el ar fi «Prince Charming» (n.r. Făt-Frumos)?! Eu am încredere și în fotbaliștii de acum de la echipă”.

Dinamo - Gloria Buzău a început de la momentul în care echipa gazdă era pe locul 6, iar adversara pe locul 7, fiecare cu câte 4 puncte.

Diferența a fost făcută la pregătire, fizică și psihică, și la atitudine. Dinamo a pus două goluri între ea și adversară fără prea multe probleme, însă a avut o cădere, „materializată” cu un autogol al lui Boateng (nedreaptă situație pentru un jucător care a fost foarte bun în rest). La 2-1, echipa „câinilor” a fost pe nisipuri mișcătoare, iar oaspeții au prins curaj.

Dar s-a produs un declic la Dinamo. Ceea ce lipsea la echipă în momentele de cumpănă, inerente în timpul unei partide. Cel puțin așa s-a văzut de la masa presei. Probabil, un detaliu mai puțin vizibil din fața micului ecran.

Candidat la postul de „Făt-Frumos” la Dinamo. Ș.a.m.d.
Astrit Selmani și Dennis Politic, oamenii ce au schimbat fața lui Dinamo

În pauza de hidratare, Astrit Selmani a dat apă vie colegilor

A fost o pauză de hidratare. Dinamo conducea cu 2-1, dar înota pe teren. O lălăia, spune o vorbă din popor. Sperând să păstreze avantajul ce-i oferea 3 puncte. Nu neapărat că Gloria ataca și punea presiune. „Câinii” nu aveau nicio idee coerentă de joc. Era din nou acel Dinamo de tristă amintire.

După ce Zeljko Kopic a spus ceea ce avea de spus, a intervenit Astrit Selmani. Până la acel moment, atacantul suedez cu origini kosovare nu se remarcase cu nimic notabil. Omul n-a sărit coarda, își făcuse serviciul pe teren, dar fără să iasă deloc în evidență. Chiar dacă nu-și crease ocazii de poartă, a făcut presing și a alergat să pună presiune pe adversar. Fișa postului, până la urmă.

Selmani a răbufnit și a avut o ieșire nervoasă. S-a văzut clar cum dă din mâini, cum strigă la coechipieri, auzindu-se clar reacția lui: „Pressing, pressing!”. Și gesturi largi cu mâinile. Era nervos. Doamne, ce-mi plac astfel de fotbaliști, de oriunde! Probabil, transmițându-le colegilor că dacă nu pot produce baloane utile pentru faza ofensivă, să joace cu atitudine, să preseze, să nu lase culoare către poarta lui Golubovic.

După 2-3 cu CFR Cluj, după ce Dinamo a avut 2-0 la un moment dat, dacă Buzăul ar fi egalat... Era iureș, tot moralul „câinilor” s-ar fi evaporat lângă Arcul de Triumf, cu tot cu caniculă.

Respect jucătorii pe care îi am în echipă. Înțeleg fanii, media, care caută jucători, transferuri, dar una e să aduci, apoi alta să îi facem cât mai buni posibil, să îi avem în formă. În această perioadă, de la începutul antrenamentelor chiar, jucătorii și-au îmbunătățit prestația și merită laude
Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Un golazo dinamovist al lui Astrit Selmani

După câteva minute, Selmani a dat gol.

Milanov, omul care a și creat faza dinainte, a centrat din corner, Boateng a prelungit, apoi a intervenit Selmani. Atitudinea. Momentul. Șansa. Atacantul, din cădere, cu o doză importantă de noroc, da, corect!, și-a „făcut” mingea cu o „gleznă” ce ar lua mințile unora dacă era vorba de Messi sau de vreun altul de acest gen, apoi a căzut în ... poziția șezut și, cu dreptul, a reluat lângă bară. Gol!

3-1 pentru Dinamo de la firul ierbii. Mulți au vorbit de o foarte importantă doză de noroc. Corect. Dacă dădea gol la Euro sau în Champions League ori avea vreun nume mai marketabil, ar fi devenit viral. S-a terminat 4-1, Politic a mai marcat o dată pentru Dinamo, faza lui Selmani a trecut la capitolul „ș.a.m.d”.

Tot căutându-l pe Făt-Frumos printre străini, Dinamo s-ar putea să-l aibă în propria curte. Habar n-am, sincer, vom mai vedea. Am văzut mulți atacanți remarcabili în „haită”. Parcă acest Astrit Selmani nu seamănă cu niciunul dintre ăia mari. Poate că așa e mai bine! Mai contează ce-a fost acum 40, 30, 20, 10, 5 ani?!

Mi-au plăcut atitudinea și reacția fotbalistului. Am savurat golul „altfel” al lui Selmani mai mult decât multe altele, poate mai spectaculoase, mai elaborate. Fiindcă acest nouar pe care Dinamo îl are acum a scos ceva din joben cu care a produs o scânteie. Acel (mic) ceva de care are nevoie Dinamo pentru a redeveni Dinamo, cu adevărat.

9este numărul pe care atacanți de legendă ai lui Dinamo l-au purtat în competițiile interne și internaționale, de la Dumitrache la Cămătaru, de la Răducioiu la Claudiu Niculescu și Cămătaru

Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Comentarii (5)
reddog2100
reddog2100  •  05 August 2024, 12:27

Nu va mai agitati ca nu se accidenteaza nimeni,dimpotriva,baietii cresc in calitate.Dar de ce nu vorbiti ca se poarte accidenta Gigi Becali,sau toi rapidistii in par!

MamaLiga
MamaLiga  •  05 August 2024, 12:10

Daca se accideanteaza Milanov, Gnahore si Politic putem spune adio victoriilor. Nu avem banca pentru a odihni jucatori,nu avem calitate pentru a suplini titulari.

Ninasublati
Ninasublati  •  05 August 2024, 01:24

Cu un lot subțiat nu o văd bine pe Dinamo București.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close