OPINII  »  CFR CLUJ

Cu ce ne ajută titlurile CFR-ului?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 27 mai 2021 10:12 / Actualizat joi, 27 mai 2021 10:15

Ne plângem că e plictisitor să avem mereu aceeași campioană? Să vedem dacă această serie impresionantă ne este și utilă.

Dacă ieși mereu pe primul loc, așa cum face la noi CFR Cluj de patru ani la rând, înseamnă că ești peste ceilalți la toate capitolele. La bani, la valoarea echipei, la știința de a câștiga trofee, la acel ADN de campion despre care vorbea recent Ciprian Deac.

Și mai înseamnă totodată că pretinsele și autointitulatele rivale, oricât s-ar opinti ele, n-au cum să devină rivale vii, adevărate, care să-ți poată pune în pericol supremația. Ceea ce nu se știe cât e de folositor pentru un fotbal pe care ni-l dorim evoluând.

Câteva exemple

În Serie A, titlul din 2021 a fost al lui Inter, dar precedentele nouă au intrat, toate, în vitrina lui Juve.

Întâmplător sau nu, squadra azzurra a ratat, în 2018, calificarea la o Cupă Mondială după mai bine de o jumătate de veac de prezențe neîntrerupte, iar cluburile italiene au scăzut mult pe plan extern, fiind departe de nivelul de acum două decenii, când Milan mătura tot, dar mai era loc și pentru Juve, Napoli, Fiorentina, Inter, Parma, Lazio sau chiar AC Torino prin finale sau chiar pe lista învingătorilor.

În aceeași idee, Bayern a celebrat recent al nouălea succes intern la rând, dar naționala Germaniei n-a trecut de grupă la ultimul Mondial și a ajuns să piardă cu 6-0 în Spania.

Să amintim și de cele zece titluri la rând obținute de Ludogoreț, fără să se observe însă vreun atom de progres al fotbalului bulgar.

Cu ce ne ajută titlurile CFR-ului?

Contraexemplele noastre

Putem contraargumenta cu seria Stelei din anii optzeci, cinci trofee la rând între 1985 și 1989, ani care au coincis cu mugurii Generației de Aur.

Da, dar în sistemul comunist de atunci Steaua aduna tot ce e mai bun din țară, iar de prin 1987 încoace la fel a procedat și Dinamo, care o concura real. A triumfat în 1990 și, probabil că dacă nu și-ar fi vândut toată echipa în străinătate, ar fi câștigat și ea măcar 5 titluri unul după altul.

La fel se explică și seria de șase campionate câștigate de Steaua, din 1993 până în 1999. Era o perioadă în care echipa națională se baza aproape exclusiv pe jucătorii din străinătate.

O campioană folositoare

Cuvântul "hegemonie", atât de drag mediilor fecesebiste, și-a mutat toate sensurile sub Feleac și e posibil să mai rămână acolo încă niște ani.

CFR, într-adevăr, domină copios fotbalul nostru și o face și lucrativ, ameliorând punctajul european pe care celelalte echipe românești parcă nu știu cum să-l prăbușească mai zgomotos, ba cu Tbilisi, ba cu Liberec, ba cu vreo echipă nord-macedoneană, cum i s-a întâmplat Botoșaniului. Sub acest aspect, putem spune că avem o campioană folositoare.

Dar naționala?

Aici vorbim de Burcă, și el pe picior de plecare din Gruia și de doi veterani, Deac și Camora. Cam atât!

Au mai fost aparițiile sporadice ale lui Bordeianu, și el, mai nou, doar flotant la Cluj. Plus, să zicem, Costache la lotul de tineret. În rest, mulți străini, însă n-ai cum să contești o politică de club care a dat roade, și probabil că Neluțu Varga, atunci când pune cifrele pe hârtie, nu mai are mină de pix să adauge ceva și despre echipa națională.

Nu e un reproș, ci doar o constatare. Aceea că un fotbal prost gândit și prost condus n-are cum să producă rezultate decât dacă apelează la resurse externe.

Și, până la urmă, titlurile CFR-ului nu trebuie să ne ajute pe noi, toți românii, ci doar să le fie folositoare lor, celor de-acolo, care le câștigă an după an. z

Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Comentarii (18)
1206754226007193
Glumetu Dan  •  01 Iunie 2021, 18:15

Slabut!

1206754226007193
Glumetu Dan  •  01 Iunie 2021, 17:57

Asa e cind scrii ca sa te afli-n treaba!

gesepescu
gesepescu  •  30 Mai 2021, 01:01
Postat de mzm1 pe 28 Mai 2021, 12:26

Domnule ziarist, afirmatia ca Steaua a cucerit intre 85 si 89 cinci campionate consecutiv pentru că „in sistemul comunist de atunci Steaua aduna tot ce e mai bun din tara”, este neadevarata. Dinamo racola cei mai multi jucatori buni din tara! Realitatea (pe care nu se poate sa n-o stiti!) de la Steaua a fost cu totul alta! Iata provenienta celor 18 jucatori cu care s-a castigat Cupa Campionilor Europeni: - 5 jucatori transferati de la echipe din divizia B: Duckadam, Stangaciu, Iovan, Belo, Balint. - 7 jucatori de la echipe retrogradate: Barbulescu, Balan, Stoica, Lacatus, Petcu, Majearu, Weissenbacher. - 3 jucatori dati afara de la alte echipe: Bumbescu (de la Dinamo), Barbulescu (de la Arges), Piturca (de la Craiova). - 2 jucatori au fost nume cunoscute: Radu II si Boloni. - 1 jucator, Iordanescu, nu mai jucase de 3 ani! Si inca o observatie: Intre 1985 si 1989 cand se sustine (gresit!) că era ajutata de Ceausescu, Steaua a castigat 5 campionate la rand, dar intre 1993 si 1999, cand dictatorul nu mai era, Steaua a cucerit campionatul de 6 ori consecutiv! Interesant, nu?

Superb comentariu, ca o palma pe articolul de fata.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează