OPINII  »  EDITORIAL

Generația de Aur, dar nu chiar toată

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 16 noiembrie 2023 15:35 / Actualizat joi, 16 noiembrie 2023 15:35

Federația i-a invitat la meciul cu Elveția pe autorii performanțelor de acum 30 de ani. Cu acele mici excepții, care nu convin

Pe 21 noiembrie seara, aproape pe 22, că meciul se va termina spre miezul nopții, ar trebui să sărbătorim. Să ne bucurăm la finalul meciului cu Elveția de o muncită și palpitantă calificare. Euro 2024, după Euro 2016 și după Euro 2008. Să constatăm că măcar din opt în opt ani fotbalul nostru mai scoate capul, chiar dacă doar la Europene. Cupa Mondială va împlini, în 2026, 28 de ani de când ne tot așteaptă.

Pentru Cardiff, pentru Didi

Dacă va fi bine la finalul celor două grele încercări cu Israel și Elveția (noi am vrea să fie bine din prima, de la Felcsut, iar cu helveții să avem un fel de meci amical de gală), atunci pe lângă cei 50.000 de spectatori de pe Arena Națională (meciul e deja sold out) se vor afla la loc de cinste și mai mulți membri ai "Generației de aur". 

Un gest frumos, la 17 noiembrie sunt 30 de ani de la Cardiff, tot zilele astea a fost comemorat Didi Prodan, la șapte ani de la tragica și timpuria sa dispariție.

Se adună băieții...

S-au trimis invitații, unii pot să vină, alții nu. Hagi și Dorinel au echipe și meciuri, dar vor ajunge. Mai greu cu Neluțu Sabău, dar poate că va veni. Ilie Dumitrescu și Gică Popescu vor fi pe stadion, însă nu la loja festivă, ci în "nacelele" televiziunilor pentru care lucrează. Răducioiu are zi liberă de la TV, așa că va spune prezent. Petrescu e în Coreea, Belodedici vine, pesemne că și Selymes, care e antrenor la modesta Miroslava. Hai că sunt aproape toți, dar nu chiar toți!

Trei absenți

Lipsesc câțiva. Trei dintre cei care au călcat, la 17 noiembrie 1993, iarba de pe Arms Park. Prunea, norocosul de la bara lui Bodin. Lupescu, retras atunci de nevoie între fundași, pentru că galezii aveau cam multe vârfuri de atac. Și Gică Mihali, pe care Nea Puiu l-a băgat în minutul 89 în locul lui Ilie Dumitrescu. Să țină apărarea, dar să mai câștigăm și o jumătate de minut măcar cu schimbarea.

Generația de Aur, dar nu chiar toată

Criterii de selecție

Pe mailul celor trei absenți nu a sosit nimic, pentru că "au râs în biserică". Lupescu a fost contracandidatul învins și "ciuruit" în aprilie 2018, Prunea îi dă mereu înainte cu critica și cu contestarea, iar Mihali e prieten apropiat cu cei doi și are și el opinii contrare viziunii de la Casa Fotbalului. Și-atunci, cum să-i chemi? Poți sta alături de cineva care nu-ți împărtășește viziunea? Nu poți! Criteriul de selecție e clar, trebuie să existe o apropiere ideologică, altfel, mai bine nu.

E meciul tuturor, nu doar al lor

Sigur că nu e un capăt de țară că n-au fost chemați și cei trei, generația de la Cardiff, din America și din anii care au urmat se mai vede și din proprie inițiativă, pe la câte o zi de naștere, la câte un "sfânt". Nu e nevoie de convocări oficiale, pe acelea le trimitea Nea Puiu prin fax în anii nouăzeci. Acum vorbim doar de neeleganță, de incapacitatea de a trece peste niște dispute ideologice, dar și despre ideea că probabil protocolul federal crede că meciul cu Elveția e evenimentul său personal, nu al echipei naționale și al istoriei ei.

Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Comentarii (11)
parachioara5
parachioara5  •  18 Noiembrie 2023, 13:06
Postat de marianulvich pe 18 Noiembrie 2023, 05:11

Felicitari. Din pacate pe aici plus marea majoritate a microbistilor si spectatorilor romani de fotbal sunt *** ***. Ei citesc litere dar nu inteleg cuvintele.

...bai prostanacule ai grija cum vorbesti ca nu esti tu destept si eu prost ...ce generatie de aur visezi ...ce toate natiunile ,..cate tari afiliate FIFA sunt ?...ma inveti tu pe mine de Coreea de Nord care sunt stravechi ...bine ca tu crezi ca performanta pentru Romamnia inseamna calificare la turneu final ...stii cate puncte am facut in 96 ?...m am saturat sa le explic la prosti ca tine ca generatia galbena n a fost buna de nimik n a batut nicio tara importanta din Europa nici o tara din Top 10 ...

marianulvich
marianulvich  •  18 Noiembrie 2023, 05:11
Postat de lucian_85 pe 16 Noiembrie 2023, 16:54

De aur însemnand "cea mai buna generație a fotbalului românesc". Chiar daca această generație nu a luat nicio medalie. Sferturi de finală la un campionat mondial mai pupam vreodată în timpul vieții noastre? De când s-au retras ei nici măcar nu ne mai calificăm la mondiale. Deci, de aur?

Felicitari. Din pacate pe aici plus marea majoritate a microbistilor si spectatorilor romani de fotbal sunt *** ***. Ei citesc litere dar nu inteleg cuvintele.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

marianulvich
marianulvich  •  18 Noiembrie 2023, 05:07
Postat de parachioara5 pe 17 Noiembrie 2023, 11:51

...nu exista generatie de aur in Ro ...niste prosti paraleli cu fotbalul numesc asa niste jucatori neputinciosi care s au acoperit de rusine pe unde au fost ...nimeni nu aminteste cate puncte au facut la Europeanul din 1996 ...

Nu te pune cu mintea p....! orice natiune are o generatie de Aur. Nu este inventata de romani aceasta expresie. Se refera la generatia care are cele mai bune performante in fotbal pentru reprezentativa Nationala a tarii respective, repet , la rezultatele Nationalei.. Cu neoronul tau activ incerca sa faci o recspitulare , Gigel.in tr un deceniu ( 10 ani pentru tine) '90-2000 , ei au cslificsri la 3 Mondiale si 2 Europene( HAGI chiar 3 Europene cu cel din 1984) .tot in acelasi interval au cea mai mare performanta a Romaniei sferturi si egal( se calculeaza rezultatele in 90 min.).locul 5 la acel Mondial , si FIFA clasament locul 3 in 1998 sau 97 . In redt , Goe , nu trebuie sa castigi o medalie sau absolut nimic pentru o tara, oricare ar fi ea, pentru a fi considerata generatia de Aur a fotbalului tarii respective ; nu intra in comparatie cu alte natiuni si rezultatele lor.Inclusiv nord coreeni au asa ceva , cu un rezultat istoric pentru ei cand tu probabil nici nu erai pe teava .O tempora !

Vezi toate comentariile (11)
Comentează