)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 19 septembrie 2022 10:09 / Actualizat luni, 19 septembrie 2022 10:12
Rapid suferă cu Mioveniul, dar câștigă pe final (ce debut – Luckassen!), Sepsi face scorul anului cu Botoșaniul, Hermannstadt continuă să rămână neînvinsă, deși a jucat zece meciuri. Și FCSB unde e în SuperLigă?
Cine se uită la clasamentul SuperLigii rămâne cu cel puțin o nedumerire: ce caută FCSB mai aproape de retrogradare decât de primul loc? Pentru cine a văzut și cel mai recent meci european (Notre respect, Anderlecht!) al echipei, e și mai complicat.
O experiență
Am fost joi seară în tribuna Arenei Naționale pentru a urmări, în rând cu ceilalți spectatori, nu de la masa presei (e un exercițiu adeseori util), ce se întâmplă cu FCSB.
Și am văzut așa: când mii de oameni o strigă pe FCSB pe numele ei istoric, Steaua, FCSB chiar devine, atunci, pe loc, dincolo de orice verdict al instanțelor românești, Steaua.
ADN-ul
În Europa, pe un stadion modern (prea scump și prost îngrijit), în fața unui public numeros și pătimaș (excesiv), FCSB devine categoric Steaua, continuatoarea unei tradiții vechi de șapte decenii și jumătate.
Un club are un ADN, care nu poate fi înlăturat nici măcar de deciziile instanțelor (care trebuie respectate). Iar la FCSB, ADN-ul e roșu, albastru și european (deși nașterea a fost prin cezariană sovietică).
Bani, bani, bani
În același timp, FCSB, deși face un joc european decent cu Anderlecht (care este la fel de departe de epoca sa de glorie, dar măcar nu se cheamă NDRLCHT), ține destul de greu ritmul în campionat. Câteva explicații se impun.
Prima este, cred, aceasta: filosofia de tarabă a patronului fecesebist îi animă și pe jucători. Vor să plece și vor să plece pe bani mulți. Și ca să pleci pe bani mulți trebuie să te remarci în Europa.
Capitolul Dawa
Camerunezul Joyskim Dawa, de pildă, a trecut în juniorat pe la Monaco, pentru a sfârși în cealaltă extremă a continentului, în Letonia, Ucraina (chiar la Mariupol!) și Botoșani.
Și a ajuns deja la douăzeci și șase de ani, fiindcă a ratat complet șansa unui debut bun, la Gil Vicente, în Portugalia, înainte să o ia pe calea Estului. Cum se poate întoarce Dawa măcar în liga secundă franceză, dacă nu printr-un bun joc european?
Drumul trece mereu prin Europa
Aceeași poveste cu Malcom Edjouma, care a jucat la Toulouse-ul natal doar la juniori. Și la PSG. Și la Bordeaux. La seniori, a alunecat pe toboganul ligilor până a ajuns la Voluntari și Botoșani, de unde l-a pescuit FCSB-ul. Iar Edjouma este un fotbalist cu mult peste media din prima noastră divizie.
Credeți că Edjouma (francez cu origini cameruneze și marocane) nu vrea să se întoarcă în Franța? Drumul trece prin Europa.
Speranțe second-hand
Pe de altă parte, FCSB a jucat cu o echipă, Anderlecht, în creștere, ca să fim îngăduitori, cu mulți copii și juniori, dacă este să fim drepți.
Un plus este că FCSB și-a dominat fizic adversarul, ceea ce se întâmplă tot mai des și nu eram obișnuiți să vedem (o notă bună aici și pentru Tamm). În același timp, rezultatul, un 0-0, cumpără speranțe second-hand pentru o primăvară printre conferențiari.
Iar când FCSB nu mai e Steaua...
Strict ca joc, FCSB suferă pe partea lui Crețu și încă nu l-a integrat pe Compagno, care arată totuși a vârf (Octavian Popescu arată deocamdată ca un adolescent din filmele americane, ar putea să joace soccer la o echipă medie din Major Soccer League, dar deocamdată nu mai mult, în ciuda delirului de grandoare al patronatului).
Paradoxuri
Pe scurt, în Europa formația se autodepășește, fiindcă are o miză. În campionat e mult mai greu să menții același nivel de motivație.
Doar echipele mari o fac. Iar când nu mai e Steaua, FCSB redevine o echipă mediocră, cu un patron băgăreț, un antrenor tânăr și nu foarte experimentat și jucători care n-au dat încă un vestiar. Farul, Rapidul, Sibiul arată toate semnificativ mai bine. În același timp, niciuna nu joacă în Europa.
Limitele metodei Petrescu
Iar cazul CFR-ului e cel mai complicat. Fiindcă acolo, metoda Petrescu, bazată pe economie de mijloace, lipsă de curaj, îmbufnare și supralicitarea adversarilor (de altfel mediocri) pare că și-a atins limitele.
E trist, pentru că e adevărat - Dan Petrescu va fi ținut minte drept un antrenor de rezultat și trofee, dar nu așa cum ar fi meritat și probabil că ar fi și putut să ajungă: un mare antrenor. Nu, nu e suficient să învingi.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
