OPINII  »  EDITORIAL

Trecut avem, cu viitorul cum procedăm?

Articol de - Publicat miercuri, 05 iulie 2023 11:09 / Actualizat miercuri, 05 iulie 2023 11:09

În fiecare săptămână mai avem câte o aducere aminte: treizeci și trei de ani de la un meci de la Italia '90, douăzeci și nouă de ani de la eliminarea de la World Cup '94, douăzeci și cinci de ani de la ultimul meci al României la o cupă mondială...

Când nu mai avem un prezent glorios și viitorul e incert, trecutul e ceea ce ne rămâne. Însă trecutul nu e doar o poză din care zâmbesc niște bărbați mereu tineri poleiți cu aurul melancoliei.

Trecutul acela mare (și chiar a fost mare, nu e o exagerare) a fost posibil pentru că au fost lucruri care s-au făcut bine și foarte bine și care acum se fac prost sau nu se mai fac deloc. Trecutul a fost posibil într-un anumit context social care nu mai poate fi (și nici nu trebuie să fie) reprodus.

O poveste scrisă în stele, realizată pe pământ

Dar sunt multe alte lucruri care se pot face. În primul rând, ceea ce nu se vede: în spatele fiecărui fotbalist mare din Generația de Aur (să păstrăm expresia, e clară) stau antrenorii care l-au format, cei care i-au dat o direcție și o mentalitate.

Neîndoielnic, fotbaliștii din generația de aur au fost talentați cu supra de măsură. E o extraordinară așezare a astrelor să ai în aceeași echipă fotbaliști ca Belodedici, Popescu, Petrescu, Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dorinel Munteanu, Sabău, Lupescu sau Stelea.

Nu mai spun de cei care au deschis drumul, de la marii olteni la extraordinarii steliști (singurii care au mers până la capătul viselor - de unde mai luăm azi un Lăcătuș?) și formidabilii dinamoviști.

Eroii neștiuți

Totuși, n-au lucrat doar astrele. Au lucrat ambiția și talentul formidabil al fotbaliștilor români, au lucrat și antrenorii aceștia care i-au descoperit și i-au șlefuit.

La Calafat, a lucrat Valentin Ghiță, care în iernile de acum patruzeci și ceva de ani l-a antrenat pe Gică Popescu pe ger, pe viscol, printr-o zăpadă ca în iernile de pe vremea lui François Villon, poetul.

În toată țara, oameni pe nedrept uitați sau chiar neștiuți au făcut din acești copii talentați fotbaliști. Oameni care i-au antrenat suplimentar sau și-au făcut programul după cum aveau copiii ore la școală. Ei sunt eroii neștiuți ai timpului în care fotbalul românesc era, după orice socoteală, printre cele mai bune din lume.

Apropo: sunt și eu dintre aceia care cred că, dacă îl aveam și pe Neluțu Sabău în 1994, România ar fi jucat cel puțin finala.

Trecut avem, cu viitorul cum procedăm?
Din păcate, la selecțiile organizate de cluburi vin tot mai puțini copii. Iar mulți renunță la scurt timp după ce încep antrenamentele

Fotbalul ca scop, nu ca mijloc

Acum ne lipsesc mai multe. Și are dreptate domnul Bölöni: nu talentele au dispărut, ci oamenii cărora să li se dea timp și resurse să dezvolte aceste talente. Nu mai avem antrenori de copii și juniori, cum, la o scară mai mare, nu mai avem profesori bine pregătiți în școlile românești.

România ar putea și ar trebui să fie cea mai importantă pepinieră din Europa de Est. Nu e. Asta o reușesc sârbii și croații.

Firește, ar trebui și ca fotbalul să redevină scopul, nu mijlocul pentru a ajunge la stilul de viață al proxeneților. Și asta trebuie să se schimbe: fotbaliștii români trebuie să viseze să joace la Barcelona și la Real Madrid, nu să se afișeze cu ultima bombă. Și atunci se va întoarce și publicul, vor veni și banii, ba chiar și presa se va mai spăla de personajele toxice, care au căpătat nemeritat voce. Altfel ne învârtim în același cerc al nimicului.

Și norocul se încheie

Altfel, da, va fi fix ca acum: românii își irosesc spectaculos potențialul și amintirile noastre devin tot mai vechi și tot mai vechi. Poate vom importa nepalezi și în fotbal, dar o echipă națională nu vom mai avea niciodată. Nu putem avea mereu norocul din Kosovo și Elveția. Și norocul se încheie.

Și au dispărut echipe întregi, nu doar antrenori capabili să crească juniori. Cum ar fi răzbit astăzi în fotbal un alt Belodedici de la Moldova Nouă?

Sigur că baza de selecție s-a șubrezit fiindcă românii au plecat din țară cu milioanele ca să aibă o minima șansă la o viață decentă fiindcă țara au condus-o tovarășii lui Burleanu cum conduce el acum fotbalul. Dar încă există atâtea talente.

Unde a dispărut fotbalul accesibil tuturor?

Iar în epoca aceea, fotbalul era gratuit și accesibil tuturor. Acum, avem academii, dar fotbalul nu mai e la fel de accesibil. Sunt încredințat că dacă s-ar naște în România un copil cu talentul lui Messi, să zicem la Slatina, românii ar găsi o cale să-l rateze și pe acest Messi oltenesc.

Asta trebuie rezolvat dacă vrem să mai avem și altceva decât aniversări care devin, în trecerea anilor, tot mai măcinate de regretul că a fost odată ca niciodată.

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Comentarii (11)
alexalex
alexalex  •  05 Iulie 2023, 21:00

Ne hrănim din himere, din toată aceasta zona România are cele mai slabe rezultate la nivel de națională, Ungaria mult peste, Serbia, Croatia cu finale și semifinale, Turcia cu semifinale, Grecia campioană europeană, Bulgaria semifinalista, Polonia dublă semifinalista, suntem rupți de realitate și ne credem ca de obicei mai buni decât suntem și sfidam realitatea, nu trebuie sa visam la real și Barcelona alt semn de cocalarism, ci la a avea jucători titulari la echipe gen Leverkusen, Fiorentina, Lyon, Sevilla, Everton etc, iar presa să nu mai mintă cu transferuri fictive gen Man la ac milan, tavi Popescu urmărit de man utd etc ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dragan
dragan  •  05 Iulie 2023, 17:32

intrebarea ta, Andrei, e o intrebare inutila- un viitor bun ar fi fost asa: un redactor gsp la inchisoare- pentru defaimare- si gazeta (asta) in faliment! definitiv! cam asa arata normalitatea si renunt s-o mai astept: DRUM BUN, PRIETENE!

parachioara5
parachioara5  •  05 Iulie 2023, 16:34

...da Craciun ai dreptate Israelu o sa ne bata de doua ori ...acum 30 de ani pe statul Isarael n o interesa fotbalul ...nici pe Turcia n o interesa fotbalul iar Slovenia si Ucraina compuneau federatii ...Slovenia ne a eliminat la baraj in 2001 ...ghici cine era antrenorul Romaniei ...

Vezi toate comentariile (11)
Comentează
Close