Guardiola, Arteta și angoasa ce-i unește

Pare că, spre deosebire de alte sezoane, City a ajuns la ultima turnantă într-o formă sportivă și mentală ce pur și simplu intimidează adversarii. Pep e genul de antrenor, a spus de mai multe ori, care-și dorește asta, ca vestiarul să fie „on fire”, să joace din 3 în 3 zile meciuri de maximă importanță, iar jucătorii să nu aibă vreun răgaz ca gândurile lor să zboare-n altă parte. 

Chestie de opțiuni, Ancelotti, de exemplu, pare diferit din acest punct de vedere, fiindcă și vestiarul pe care-l are azi Don Carlo la dispoziție e diferit.

Guardiola se luptă acum pe trei fronturi. Nimic nou pentru el. E posibil să le câștige pe toate, e posibil să le piardă pe toate, logica și felul în care arată City ne îndeamnă să credem că pe ceva va pune el mâna. Dar pe ce?, e întrebarea de baraj. 

Ce-și dorește oare el cel mai mult, dincolo de declarațiile pentru presă, ce nu pot ieși dintr-un anume tipar? Cred că răspunsul e limpede. Pep e singurul antrenor din fotbalul european căruia în ultimii 10 ani i-au fost numărate aproape exclusiv trofeele necâștigate, în loc de cele câștigate. 

De fapt, TROFEUL, cu majuscule, devenit deja o obsesie pentru tehnicianul catalan: UEFA Champions League. În toată această perioadă, CV-ul lui Guardiola s-a îmbunătățit constant, fie că vorbim de Germania, fie că vorbim de Anglia. 

O singură cupă lipsește, cea a campionilor, a campionilor campionilor, căci Champions League a devenit în ultimii 20 de ani o competiție a superlativelor. Iar acest spațiu gol rămas în vitrina de trofee s-a umplut încet-încet de praf, un praf peste care malițioșii s-au grăbit să scrijelească: Messi+Xavi+Iniesta. 

Trei nume fără de care, zic cei malițioși, Guardiola n-ar fi ajuns ce e azi, trei nume fără de care el n-ar avea cele două Ligi ale Campionilor în palmares.

„Space X” Arsenal

Până una alta, Guardiola primește un mic ajutor, un soi de „booster” de moral, de la Arsenal. Cu alte cuvinte de la cel care i-a fost secund o bună bucată de vreme și pe care foarte mulți îl văd un "mini Pep", fără ca asta să aibă vreun sens negativ. 

Mikel Arteta a ajuns la turnanta decisivă de care pomeneam mai sus cu echipa de-a dreptul blocată din punct de vedere mental, poate și fizic. Dar mental în primul rând, căci de-acolo pleacă totul. Trei egaluri la rând, 6 puncte pierdute așadar, au readus în atenție un aspect pe care lumea îl cam uitase: Arsenal e cea mai tânără echipă din Premier League. 

Faptul că s-a luptat și încă se luptă cu un "balaur" precum City (în toate cele 4 titluri câștigate cu Guardiola a recuperat, pe parcursul respectivelor sezoane, 5 sau chiar mai multe puncte în raport cu liderul din clasament) e o mare realizare. Am citit prin presa engleză o comparație între Arsenal și "Space X", care s-a dezintegrat fix când toți ochii erau ațintiți asupra sa, dar cred că putem schimba un pic narațiunea aici. 

Eu aș compara pe Arsenal de azi cu un „shaker” în care s-au adunat prea multe emoții, prea multă dorință, prea multă grabă de a pune mâna pe trofeu încât conținutul a dat pe-afară.

Există o legătură între Pep și Mikel. O întrebare ce, cred, circulă prin mintea lor: dacă nu acum, atunci când? Fiecare, evident, gândindu-se la trofeul mult dorit. Să recunoaștem, există această perspectivă, această angoasă. Așa cum umbra amenințătoare a lui City plutește peste Arsenal, la fel și peste City plutește una, Real Madrid.

Bayern și alegerile sale

„Bayern între destin și alegeri”, scriam, tot aici, exact acum o lună. Subiectul era, evident, demiterea lui Nagelsmann și înlocuirea lui cu Thomas Tuchel. Aminteam eu atunci că bavarezii au realizat ceva foarte rar în fotbalul european, au luat o măsură preventivă, nu una curativă. 

Ca să nu pericliteze obiectivele, și-au explicat atunci decizia Kahn și Salihamidzic. Care-i situația cu obiectivele, deja știm. Eliminată mai întâi din cupă, apoi din Champions League, Bayern e acum în situația de a nu depinde de sine nici măcar în Bundesliga, pe care, probabil, nu-și puneau problema că ar putea s-o piardă. 

Deși Tuchel e în centrul atenției și pare un pic depășit de situație (unii chiar îi cer demisia) vina lui e doar parțială. Bayern nu era în situația echipelor de la retrogradare, pentru care șocul schimbării de antrenor să fie benefic, Bayern e ca un bolnav de gripă căruia, deși tot ce avea nevoie era un tratament cu antigripale, i-a fost administrată o doză-șoc de antibiotice. 

Care au făcut mai mult rău decât bine. Bavarezii au însă în continuare prima șansă, chit că nu mai depind de ei, fiindcă Borussia Dortmund, lider acum, e cumva în situația lui Arsenal, dincolo de faptul că are un program ceva mai complicat. 

Ceva îmi spune totuși că la finalul sezonului vor fi ceva mișcări și prin birourile lui Bayern, nu doar în vestiar.