OPINII  »  EDITORIAL

Edi Iordănescu, o alegere firească. Și adevărurile de care ne ferim

Articol de - Publicat marti, 25 ianuarie 2022 17:28 / Actualizat marti, 25 ianuarie 2022 17:28

Edi Iordănescu este alegerea firească pentru Naționala României. Și ultima posibilă pentru Federația Română de Fotbal. Pentru că, de aici încolo, orice numire ar fi fost mai mult chestionabilă, decât argumentată.

Văzut de la distanță, traseul parcurs de oficialii FRF pare corect și în egală măsură îngrijorător prin rezultat. Evident, i te adresezi lui Hagi, care este icoana fotbalului românesc. Și constructorul dovedit. Sigur că-l vrei pe Lucescu, care dovedește zilnic că este printre profesioniștii mari ai fotbalului european. Evident că-l vrei pe Răzvan, tânăr și cu succes într-un campionat echilibrat. Eu l-aș vrea și pe Olăroiu, dar nu poate el.

Sigur că Dan Petrescu este cel mai important antrenor din campionat. Și firesc că ajungi la Boloni, profesionist și șlefuitor de talente din partea bună a fotbalului continental. Iar dacă toți aceștia te refuză, mergi la antrenorul care a câștigat o ediție din firavul nostru campionat. Încotro să te duci după asta? Mirel Rădoi a fost un experiment care a crescut în timp, dar nu poți recurge la al doilea, Adi Mutu.

Edi Iordănescu știe jucătorii, cunoaște campionatul, a dovedit echilibru și maturitate, dar toate la un nivel de a treia, a patra urnă a calității fotbalului european. Cred că orice gospodar ar fi urmat acest traseu și ar fi ajuns tot aici. De asta întrebarea nu este ce a vrut să obțină FRF, căci este evident: cel mai bun nume din topul existent.

Edi Iordănescu, o alegere firească. Și adevărurile de care ne ferim

Întrebarea este de ce nimeni din top nu mai vrea la Naționala României? O onoare în orice țară și o datorie patriotică clamată în toate interviurile TV, până la proba contrarie.

Răspunsul stă în ofertă, care este deloc atrăgătoare. Pentru că ți se propune să antrenezi niște jucători aproape nevolnici, cu încrederea zdrobită și care joacă nu prin cele mai înalte campionate. Adăugați banii care la nivelul acesta nu sunt cei mai importanți. Și cele 90 la sută șanse să o dai în bară și să te înjure lumea. Bonus la toată treaba asta, o numire la Națională, în mediul tribal al societății românești, te va așeza într-o tabără, indiferent de intențiile tale. Adică te va face al lui Burleanu sau Stoichiță, în opoziție cu restul lumii.

Din fundătura asta nu este decât o singură cale de ieșire: îngroparea securii războiului. Și acceptarea câtorva adevăruri general valabile.

Primul vorbește despre bună credință. Cred că toată lumea vrea să ne calificăm la o competiție, oarecare. Nu cred că vrea cineva altfel.

Succesul nu vine de la sine și deodată. Așteptările noastre trebuie recalibrate. Deocamdată, cea mai mare performanță pe care o poate face România este să ajungă la un baraj.

Cea mai mare problemă pe care o avem este calitatea muncii. Și răspunsul la întrebarea: de ce niciun jucător român nu joacă la un club important vest-european? Și cum facem ca jucătorii noștri să reprezinte alternative viabile măcar pentru echipele de mijloc ale Europei? Rezolvați asta și restul vine de la sine.

Nimeni nu e mai deștept în fotbalul românesc. Nu avem o Națională slabă și cluburi minunate. Decăderea este deopotrivă. Aș zice că în materie de administrație, cluburile stau mai prost decât FRF.

Interesele sunt legitime, toată lumea le are. Banii și puterea sunt o țintă a tuturor. Corupția, evaziunea, minciuna, perpetuarea incompetenței nu sunt admisibile. Aici sunt întrebările pe care trebuie să le punem. Și pe care trebuie să le sancționăm de fiecare dată.

Aici este munca. Restul este doar poziționare.

Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Comentarii (13)
csaba
csaba  •  27 Ianuarie 2022, 12:38

Domnule,Striblea, nu știu de ce ați fost dat afară de la Digi, dat bine au făcut, de când sunteți la Efm nu mai ascult emisiunea dvs. sunteți de toată jena după mine cu ideile de comunism al dvs.se vede că ați crescut lângă influența rusească, iar rezultatele lăudate ale lui Edi nu le găsim, tot ce a făcut a fost continuarea muncii altora, pentru dvs singura deosebire e că unul e ungur și trădător după mulți iar celălalt e fiul generalului fără armata făcută, și mai e și român.

sibelius
sibelius  •  26 Ianuarie 2022, 18:51
Postat de Claude SH pe 26 Ianuarie 2022, 11:24

Relațiile dintre Edi și fostul sau patron de la Fcsb au fost și au rămas foarte proaste. Adică Edi a fost făcut *** și cerșetor când de fapt el trebuia sa primească banii pe clauza din contract. Ca acum. Îl trimite pe Meme sa imbuneze problema, uitând chiar el ca s-a raliat cu patronul tocmai împotriva lui Edi. Aceste aspecte nu se uita. Dar sa fie liniștit nea Gigi ca Edi va selecționat jucătorii cei mai în forma și cu care ar putea face treaba, inclusiv de la Fcsb. Nu trebuie sa pună presiune pe selecționer.

Demisioneaza dupa ultimul meci din iunie sau rezista pana in septembrie?

cuviosulmafiot
cuviosulmafiot  •  26 Ianuarie 2022, 14:46

Foaarte fireasca„alegerea”lui Edy!Ales de Becali(cu mana lui Stoichita),inca de cand „hinu Mirel”s-a cerut„afara”!Pai degeaba au pus ei in scena„cearta”si plecarea de la fcsb?!Si dupa aia„negocierile”cu vreo paispe candidati?!Ca sa-i abureasca pe gugustiuci,ca nuu,Edy nu va chema la nationala si rezervele rezervelor de la echipa jupanului din Pipera-ca cica sint„certati”!Puah!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează