)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat luni, 09 august 2021 22:25 / Actualizat luni, 09 august 2021 22:32
Tare mi-e teamă că în dezbaterea Messi ocolim cuvântul care ne va lămuri cel mai repede despre ce este vorba. Și care ne arată că această criză nu este una de natură financiară, legală, sportivă, ci are un substrat mai greu.
Cuvântul pe care-l căutați este lăcomie. Iar criza Barcelonei și a lui Messi este una morală, nu de altă natură. Renunțarea la principii, la echilibru și la modelul european de afaceri va duce la falimentul Barcelonei și va acoperi soclul statuii pe care Messi ar fi primit-o din partea istoriei.
Dar asta merită câteva explicații și ceva context.
De-a lungul ultimilor ani, Messi ar fi trebuit să primească 555 de milioane de Euro de la clubul său. Desigur, contractele sunt structurate, asta înseamnă că suma vine în timp și reprezintă tot felul de prestații, de la fotbal la publicitate. Nu este doar cazul celui mai mare jucător din lume, mai toți fotbaliștii Barcelonei au fost printre cei mai bine plătiți oameni de pe planetă.
La rându-i, clubul s-a afundat într-un carusel financiar în care a acumulat datorii. În realitate a finanțat o afacere în pierdere, prin credite de la bănci. Barcelona a avut cele mai mari salarii din lumea sportului, iar masa lor depășea chiar banii pe care-i putea genera clubul. Nici nu ar fi putut plăti fără împrumuturi.
Modelul acesta de afaceri poate fi susținut o vreme de diverse state, dar nu la nesfârșit. Seamănă un pic cu Grecia de acum șase ani, nu? Și chiar asta este. Un faliment care nu a fost încă recunoscut. În momentul în care acest Caritas fotbalistic s-a izbit de primele reguli corecte de piață a început să se prăbușească cu zgomot. Și cu lacrimi într-o mască.
Dar cum am ajuns aici? Și de ce nimeni nu spune când mult este prea mult?
Messi câștigă la Barcelona cum puțini sportivi pe lumea asta o mai pot face. Poate în lumea sportului american sau la Hollywood să ai acest tip de afacere. Cu siguranță cel mai bun jucător al lumii trebuie să fie mai bine plătit decât ceilalți. Dar cât de bine? Cât de mult merită să plătești magia? Până unde merge această limită și de câte ori poate câștiga mai mult acest muritor față de alți profesioniști care fac aceeași muncă?
Messi, în lacrimi la despărțirea de Barcelona
Răspunsul corect ar fi că el poate câștiga atât de mult încât compania angajatoare să-l poată plăti și să aibă un mic profit. Doar că Messi deja făcea parte dintr-un grup care câștiga mai mult decât producea afacerea. Iar dacă nu ar fi fost această criză, limita ar fi fost și mai sus. Familia, agenții, companii de PR, avocați, alcătuiesc o structură din ce în ce mai flămândă. Și aici nu e vorba doar de Messi. Ci de un angrenaj pe care lumea fotbalului îl copiază și-l promovează la nesfârșit. Altfel nu s-ar putea ca un jucător ca Jack Grealish să aibă valoarea de 100 de milioane de Lire.
Adevărul este că lucrurile au scăpat de sub control. “Lumea bună a fotbalului” trăiește în lux pe bani pe care nu-i are. Aceștia sunt decontați de bănci care visează să vină la masa vedetelor, de bani publici prin diverse afaceri cu statul sau scutiri de taxe și, în sfârșit, de toți copiii și familiile care visează la idolii lor. Ei, cei care câștigă în medie 1000 de Euro pe lună în Europa, plătesc prețul pentru această șaradă. De la tricoul de 70 de Euro până la cei câțiva cenți de la cablu, acolo unde văd că dragostea de club este prețuită la minus 30 la sută sau minus 50 la sută.
Și tot ei, oamenii obișnuiți, au fost trași în piept de Messi și Ronaldo, prin neplata unor taxe. Nu ați uitat că cele două corporații umane sunt condamnate la pușcărie, câte doi ani, pentru evaziune fiscală.
Așadar, întrebarea nu este dacă Messi trebuia să joace gratis sau dacă Barca ar fi trebuit să-l păstreze făcând imposibilul. Întrebarea este cum ne revenim, oameni buni. Și cum recuperăm echilibrul firesc al ceea ce înseamnă o afacere și o bucurie normală.
Deocamdată, avem o singură veste bună. Spre deosebire de crizele financiare ale marilor bănci, Messi nu a primit o parașută de aur, adică nu a plecat și cu un premiu de câteva zeci de milioane de Euro, așa cum plecau directorii companiilor falimentare. A fost, mai curând, disponibilizat, așa cum se întâmplă cu milioane de fani din lumea asta când firmele la care lucrează se prăbușesc. Iar acesta este un mic semn de normalitate. Și de umanitate pentru un mare jucător.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
