)
Articol de Cătălin Striblea - Publicat luni, 16 ianuarie 2023 15:19 / Actualizat luni, 16 ianuarie 2023 15:29
Cristian Săpunaru a început anul luptându-se cu legile sportului din România. Fundașul rapidist este nemulțumit că diploma sa de antrenor, licență B, obținută la Chișinău nu e de mare folos în România. Adică nu e recunoscută.
Am făcut cursuri de licență B în Moldova. E ilegală școala din Moldova? Ce, m-am cocoțat în bananier să culeg banane?! M-am dus și am făcut școală. Eu am mai spus și o mai spun și acum. Foștii fotbaliști intră în aceeași categorie cu cei care nu au făcut fotbal și vor să facă școală. Nu mi se pare normal!
Doar că declarația este o ieșire care-i lasă în ofsaid pe mai mulți dintre antrenorii cu mai mult sau mai puțin succes din România. Cu ocazia asta ne amintim că Mirel Rădoi, Mihai Pintilii, Dan Alexa, Marius Croitoru, Mihai Iosif au făcut școală la Chișinău. Și cred că primim și o explicație despre o parte din (ne)putința fotbalului din România.
După cum vedeți atracția nu este către școlile mai grele și mai serioase din Vest. Chișinău nu este Coverciano sau Clairefontaine. Nu este nici măcar București. Dar totuși are avantaje. Are de zece ori mai puține ore decât în România, bonus, nici nu cere diploma de Bacalaureat, atunci când e nevoie. Sau atunci când nu e.
Nu e cazul aici, dar asta nu e tot. Nemulțumirea căpitanului Rapidului e mai profundă. Școala însăși este cea care-i stă în cale. “…Eu vreau să rămân în fotbal, nu vreau să stau să mă duc să fac şcoli. Când la 40 de ani mă apuc de şcoală, la 50 de ani termin, mă apuc la 50 de ani să antrenez?! Ai nevoie de 7 ani (până când un antrenor ia toate licenţele), nici nu ştiu, în 7 ani poţi să mori, nici nu apuci să antrenezi.”
Argumentele de aici sunt tot atâtea faulturi la adresa logicii, dar și la adresa bunului simț academic, atât cât există el în România. Iar disprețul față de școală nu face decât să adâncească mica mocirlă a fotbalului românesc.
În primul rând că nimeni nu l-a oprit pe Cristi Săpunaru sau pe alții să facă școală până la 38 de ani. Nici în România, nici în altă parte. Există timp destul între antrenamente, cantonamente și există atât de multe forme de învățământ azi, încât lipsa timpului este un argument leneș.
Ca să te faci medic ai nevoie de vreo 12 ani de școală și rezidențiat. Evident că poți să mori. Dar și un inginer sau un judecător stau în școală. Ca să nu mai zic că și liceul tot 12 ani ia. Tot atâtea ocazii de a sta în calea omului și a priceperii sale.
Dar cel mai dureros este disprețul afișat față de școală. Și față de școala bună. Să crezi că le știi pe toate pentru că tu ai fost pe teren e dovadă de oarecare aroganță. Să nu ai curiozitatea de a afla mai multe despre lume, despre tactică, despre pedagogie, despre biologie și atât de multe ramuri ale sportului de azi este chiar dureros. Poate un antrenor cu carte ar ști cum să stăpânească un jucător cu porniri agresive, de exemplu.
Și să nu vrei să afli de la cei mai buni, ci de la mâna a patra a fotbalului, e măcar un semn de întrebare. Aviz viitorilor angajatori ai antrenorului. Nu numai Săpunaru, dar și cei numiți mai sus.
Și mai spune Cristi Săpunaru ceva “Eu am fost fotbalist 20 de ani, nu zugrav. Trebuie să am și eu un avantaj.” Posibil, dar nu adevărat. Căci fără școală poți să reușești, dar nu cu un rol mai înalt decât cel de zugrav. Căci diferența dintre arhitect și zugrav stă tocmai în anii de școală ai primului. Și oricât ar crede un zugrav că-i mai bun și mai deștept decât arhitectul, fără școală niciodată nu va putea lucra pe o planșă. Invers, să pui mâna pe trafalet, se mai poate.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
