OPINII  »  TOLO.RO

Ce spun cifrele despre o cursă istorică

Editorial Cătălin Tolontan
Editorial Cătălin Tolontan

Articol de - Publicat miercuri, 22 iunie 2022 20:22 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2022 20:24

David Popovici a întors al doilea, iar ultimii 50 de metri i-a parcurs cu 24,86, trecând în față cu trei secunde înainte de final.

Finala de 100 de metri a fost extrem de strânsă, iar românul a cîștigat-o printr-o rezistență psihică enormă.

În sport, statistica nu e trecut, ci viitor. Dacă au trecut 49 de ani de când niciun sportiv nu a reușit să facă ce a reușit David Popovici în această seară la Budapesta, dubla mondială la 100 și la 200 de metri, asta nu e întâmplător. Cele două probe cer calități asemănătoare, dar au și diferențe majore. Presiunea la 100 de metri, unde nu mai poți repara nimic, este nepereche în sportul mondial. Suta de la atletism se mai compară, ca perfecțiune a cerințelor.  

Dovada presiunii este faptul că, în finală, aproape toți sportivii au fost sub timpii din semifinale. Cu atât mai importantă este medalia de aur adjudecată de David Popovici, la doar 17 ani. 

După prima lungime de bazin românul era al doilea. Primul a întors canadianul Liendo Edwards, cu un fabulos 22,53, aproape 2 zecimi față de David, care a înregistrat 22,72 și față de francezul Maxime Grousset, cu 22,73. Realizăm mai bine handicapul lui David din ultimii 50 de metri văzînd că titlul s-a decis, în final, la 6 sutimi de secundă, adică la de trei ori mai puțin diferența din primii 50 de metri. 

Ce spun cifrele despre o cursă istorică

A doua jumătate a  cursei a schimbat logica. Edwards a cedat și a înotat în 25,18. Francezul Grousset s-a menținut și a fost în față multă vreme, dar a pierdut pe final, realizând un 24,91 pe a doua lungime.  

Popovici a reușit un 24,86 pe ultimii 50 de metri. Prima lungime a fost mai bună în finală, dar pe a doua lungime în semifinală reușise 24,32, o jumătate de secundă mai rapid! Dar finala e întotdeauna altceva. 

Cursa a fost un thriller groaznic de suportat, dovadă că cei mai buni 50 de metri finali nu i-a reușit nici unul dintre cei trei medaliați, ci chinezul Zhanle Pan, cu 24,84.  

David a trecut în fața francezului Grousset cu trei secunde înainte de final. A cîștigat cu 47,58 de secunde, Grousset terminînd al doilea, cu 47,64 de secunde. Să faci asta la 17 ani poate fi ușurința tinereții. Să fii singurul care reușește asta după 49 de ani e caracter.

Citește și:
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Superliga
Imagini tari de pe Arena Națională, cu aproape 3 ore înainte de Dinamo - Rapid! Cum se pregătește marea surpriză a „câinilor”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Comentarii (29)
gilos
gilos  •  23 Iunie 2022, 13:53

Bravo lui David si tuturor din jurul lui care i-au fost aproape si l-au sustinut in obtinerea acestui succes fabulos !! Ar fi frumos ca societatea noastra sa profite de acest entuziasm si sa ne intoarcem la promovarea sportului pentru copii. Cum ar fi daca s-ar interzice Primariilor sa mai arunce banii in acele CSM-uri pline de sportivi/sportive importati pe salarii imense si s-ar directiona acei bani exclusiv in infrastructura ? Adica : bazine de inot, terenuri de tenis, baschet, atletism...etc ? N-ar fi mai sanatos pentru toata lumea ca importul de sportivi straini sa fie exclusiv pentru cluburile private, iar primariile si autoritatile sa serveasca exclusiv interesele comunitatilor locale ?

itu52
itu52  •  23 Iunie 2022, 11:27

Scrieri care nu se văd. Cerneala invizibilă a existenței așterne istorii contrastante în noianul de file al zbaterilor sociale. Multe-s cu rele, dar cele prețioase, cu greutate, sunt tezaurizate în cufărul cu trofee al națiilor. Că vrem, ori nu vrem, bătăliile moderne, căci mare-i pofta de supremație a omului, trec în zona realizărilor mentale și sportive. Sporadica noastră zestre produce adevărate cutremure în scoarța sportului planetar. Stele de nota 10 ne așează din cănd în când în bolta succesului pentru a arăta omenirii, potențialul unei nații care obișnuiește să mărșăluiască în mămăliga traiului cotidian. Așa a vorbit Nadia, apoi Gabi Szabo, ca acum să strălucească acest tânăr de numai 17 ani. David Popovici, cometa care a început să adune trofee și care, ca antemergătorii, sperăm să brăzdeze cerul performanței înalte mult timp de acum incolo. Ar mai fi ceva de remarcat, izul de coproducție româno-maghiară. De data asta unt actorii nostri, dar în fundal se aud îndemnuri pe tropot de cai de pustă. Parcă nu întâmplător pulsarul nostru a început să emită din bazinele de la Budapesta. Dacă ne gândim bine, și mai ales constructiv, și fotbalul a avut erupțiile lui, cu aceeași cooperare. Steaua ”86, Ajaxul lui Piști și acum ratata colaborare cu Boloni(dar de perspectivă). Nu trebuie să uităm căile bătătorite, orgoliile bolnave sunt bălăriile ce sufocă armonia, climatul sănătos al performanței.

daniaania
daniaania  •  23 Iunie 2022, 09:16

Este ceva excepțional ce a făcut acest copil.Este momentul că infrastructură sportivă sa aibă un efect. Suntem la acest nivel cam ultimii din Europa.

Vezi toate comentariile (29)
Comentează
Close