Bunul doctor Fabio

Fabio De Nard s-a trezit zilele trecute asaltat de telefoane din partea ziariștilor. Bătrânul gastroenterolog nu știa de unde interesul subit al ziariștilor. Fostul conducător al staff-ului medical al Bresciei în anii ‘90 nu fusese niciodată ceea ce se cheamă un personaj. Și atunci? Simplu, într-o intervenție la Orange Sport, Florin Răducioiu se arătase îngrijorat de medicamentele pe care le luase în perioada cât evoluase în Italia, în particular la Brescia și la Milan. Presa peninsulară a aflat și a percutat.

Dino, băiat cuminte

Alarma fostului internațional român venea în siajul declarațiilor lui Dino Baggio, component al squadrei azzurra și al lui Juventus în aceiași faimoși ani ‘90. Perioadă asupra căreia italianul și-a pus întrebări legate de stimulentele pe care le foloseau ei, fotbaliștii, în condițiile în care bolile incurabile de care au suferit Gianluca Vialli și Sinisa Mihajlovici au alimentat ideea efectului nefast pe care îl poate avea în timp dopingul. Speriat de impactul dezvăluirilor sale ("Dopajul a existat mereu. Și mie mi-e frică, li se întâmplă prea multor jucători să aibă probleme!"), Dino Baggio a retractat.

Și a susținut după scenariul deja clasic că a fost înțeles greșit, că nu a acuzat pe nimeni de practici interzise, ci doar se întreba dacă suplimentele în cauză, nu substanțe dopante, ar putea avea totuși efecte remanente. Bla, bla, bla.

Acum totul a intrat în normal. Doctorul Fabio De Nard l-a liniștit pe Florin Răducioiu. Nu era nimic dubios acolo, i-a spus acesta. Nimic ilegal sau care să facă rău peste ani.

Mi-a spus că erau lucruri normale pentru acei ani și că era vorba de 3 componente în acel cocktail care ni se administra în venă: vitamina C, vitamina B și o altă substanță care diminua procesul de oboseală al mușchilor.

Poftiți la cocktail!

Mărturia lui Il dottore merită toți banii. Te îndeamnă și să râzi, și să te încrunți. O dată ar fi observația că în epocă se apela la transfuzii, procedură interzisă în zilele noastre, dar acceptată pe atunci. Acceptată, dar la limita volatilă dintre doping și tratament interzis. Să zicem pe urmă că acel atât de frumos botezat "cocktail" conținea nevinovatele, dar atât de necesarele vitamine C și B. 

Ce era însă acea substanță misterioasă care diminua procesul de oboseală a mușchilor? Ghici, ciupercă otrăvită, ce-i! Ce putea să fie aceea altceva decât o substanță dopantă dacă diminua oboseala mușchilor? Poate că, de ce nu?, respectivul produs acționa și asupra oboselii psihice, medicamentele cu efecte psihotrope sunt cunoscute cam din Al Doilea Război Mondial.

Lucruri normale pentru acei ani?

Posibil că vârsta îi joacă feste lui don Fabio, dar mi se pare că bunul doctor tocmai i-a spus lui Florin Răducioiu că "le dădea ceva". Tradus în limbaj liber, ceva de genul n-ai tu treabă ce, nu era nimic dubios și dacă ar fi fost, oricum s-a prescris. 

Cum vă sună exprimarea "erau lucruri normale pentru acei ani", este nevoie să traducem și asta? Zic că nu, dar lucrurile nu sunt deloc în regulă. Mai zilele trecute vorbeam cu un medic specializat în recuperare fizică, care îmi spunea că după 30 de ani, dar mai ales după 35, sportul de performanță dăunează grav organismului. 

Fiziologic, corpul uman suferă din cauza efortului intens, iar recuperarea este tot mai anevoioasă. I-am adus argumentul longevității în sportul la vârf și m-a privit ca pe un extraterestru.

Nemuritorii

Priviți spre marile arene și vedeți câți mari sportivi veterani avem acolo, oameni care se apropie sau au depășit 40 de ani și care nu au de gând să se lase. Luați aminte la nemuritorul Ibrahimovici, admirați detenta imensă a lui superman Cristiano! Atenție și la calviția progresivă a lui Rafa! Uitați-vă la meciurile de 5 seturi ale lui Andy Murray, cel cu proteza lui de șold, la cum rezistă și șoldul, și coafura! Și dacă vi se pare că în decurs de doar câteva decenii omul s-a putut transforma cât nu a reușit în mii de ani, înseamnă că sportul a produs un miracol.