)
Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat vineri, 19 noiembrie 2021 14:32 / Actualizat vineri, 19 noiembrie 2021 21:16
La aproape 37 de ani, îi va împlini pe 19 ianuarie 2022, Horia Tecău a anunțat la Turneul Campionilor de la Torino, competiție la care a participat pentru a 7-a oară, că-și încheie cariera de profesionist.
Păcat că el și partenerul său de dublu, neamțul Kevin Krawietz, au ratat calificarea din grupă. În schimb, după două eșecuri, au câștigat ultimul meci, contra redutabilei perechi Granollers - Zeballos. Un succes de consolare, menit să mai îndulcească tristețea retragerii, moment mereu greu de gestionat.
Spre lauda lui, Horia nu pleacă din tenisul de performanță cu mâna goală. A cucerit 38 de trofee, între care, perlele coroanei, 3 de Grand Slam: Openul Australiei în 2012 la dublu mixt, cu americanca Bethanie Mattek Sands, Wimbledonul 2015 și US Open 2017, ambele la dublu masculin, alături de olandezul Jean-Julien Rojer.
Consecință a atâtor victorii de anvergură, Tecău s-a ales cu renumele unuia dintre cei mai importanți jucători de dublu din istoria modernă a „ceaiului de la ora 5”. Dar și, ca să fiu prozaic, cu 5,8 milioane de dolari. Fiți convinși că nu-ți dă nimeni atâția bani dacă nu ești bun, de top. Iar Horia chiar a fost.
Mi s-au intersectat pașii cu ai lui de mai multe ori. Exact în urmă cu un an, l-am avut invitat la „Prietenii lui Ovidiu”. Cu fiecare prilej, am rămas impresionat de naturalețea și de modestia lui. De sinceritatea și de eleganța sa.
Luminița Paul, reputată comentatoare de tenis care-l știe infinit mai bine decât mine, îmi spunea că, pe parcursul a două decenii, Horia nu s-a certat cu nimeni din circuitul ATP! „N-o să auzi pe cineva vorbindu-l de rău”, a completat Lumi.
Și m-a mai emoționat HT, mărturisesc, dintr-un punct de vedere. Pentru curajul, bărbăția, caracterul, ziceți-i cum vreți, de a renunța la proba de simplu (locul 326 în 2005) în favoarea celei de dublu, în care a ajuns al doilea din lume în 2015. De la locul 326 la 2, un salt uluitor, neverosimil!
Scriu asta cu neascunsă admirație pentru că puțini dintre noi sunt capabili să-și recunoască limitele și să accepte, în tenis și nu numai, că alții sunt mai dotați. Mai potriviți pentru o activitate sau alta. Logic, omenește, socotind că nu-i chiar ușor, dimpotrivă, să împarți onorurile și, în final, banii.
Vor sări câțiva, parcă-i aud, că unul ca Tecău, genul său, nu trebuie elogiat prea tare. În fond, a jucat pentru el, pentru gloria și averea lui. Care privațiuni și ce sacrificii, ani în șir petrecuți prin avioane și prin hoteluri?!, vorbe de clacă. Oarecum corect, dar numai în parte, jumătate de adevăr. Deoarece Horia a jucat și pentru România, atât în Cupa Davis, cât și la Jocurile Olimpice. În tandem cu Florin Mergea, cu care s-a încununat campion de juniori la Wimbledon 2002, a luat medalia de argint la JO de la Rio 2016.
Acum, când se încheie cariera sa, comparată de el însuși cu o lungă și frumoasă călătorie datorată sportului, „Sportul m-a învățat să visez, să cred și să mă dezvolt”, simt nevoia să-l felicit pe Horia Tecău pentru ce-a realizat.
Totodată, să-i mulțumesc și să-i urez cele cuvenite, dar și să-l rog ceva. Să nu uite că sfârșitul unui drum e întotdeauna și începutul altuia. S-auzim de bine!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
