Cine și de ce îl regretă pe Edi?

Altfel, ca să recurg la statistică, numit pe 25 ianuarie 2022, Edi a stat la timona echipei naționale până în 31 iulie 2024, data expirării contractului. Practic, 919 zile. Cu el pe bancă, „tricolorii" au susținut 28 de partide, 10 dintre ele câștigate, 10 terminate la egalitate și 8 pierdute. Dac-ar fi să calculăm ca în campionat, a obținut 40 de puncte din 84 posibile, echivalentul unei reușite de numai 47,6%.

Procent mai degrabă mic și, ca atare, nemulțumitor. Pe de altă parte, evidențiind cele două calificări de pe locul 1, din preliminarii și din grupa de la Euro 2024, ambele nescontate, dar spectaculoase, se poate spune că Edi Iordănescu și-a atins obiectivele asumate. Că n-a trecut pe la națională ca gâsca prin apă. Ce-a promis a realizat.

Are merite chiar mai mari decât rezultatele propriu-zise. Bazându-se pe forța, unitatea și ambiția grupului, împins într-acolo și de lipsa unor individualități de marcă, Edi a schimbat în bine mentalitatea și atitudinea naționalei. A transformat-o într-o echipă de luptători.

Dar succesul său numărul 1 a constat în aceea că, tocmai datorită acestei atitudini, i-a readus pe fani alături de o formație de care se cam îndepărtaseră. Zecile de mii de suporteri, veniți de pretutindeni, care i-au încurajat pe Stanciu et Co la turneul final continental au depus mărturie în direcția respectivă.

Ca unul care a fost acolo afirm fără teamă că n-am văzut niciodată atâția români fericiți ca după victoria din meciul cu Ucraina. Că izbânda aceea, hiperbolizată, a stârnit un entuziasm exagerat e altă poveste.

Grație acestor pași, Edi a schimbat și părerea iubitorilor fotbalului despre el, convertindu-i în adepți pe destui dintre contestatari. Nu că aceștia, care l-au considerat pe fiul lui Puiu Iordănescu „băiatul lui tata", promovat pe pile și prin jocuri de culise, ar fi dispărut. Nimeni nu se mai bucură azi de unanimitate. În niciun domeniu. Dar numărul cârcotașilor a scăzut evident. Nu puțini s-au convins că, fără să fie selecționerul ideal, Edi e un profesionist serios și responsabil. De încredere.

Iată de ce n-ar fi stricat, și asta am mai scris-o, ca el să continue. Ca să dezvolte ce-a început. Să încerce, și poate să reușească, să obțină și mai mult de la „tricolori". Edi însă s-a oprit, motivând că familia, soția și cei 3 copii, are mai mare nevoie de el în clipa de față decât naționala, care-și cunoaște drumul.

Trebuie să-i respectăm decizia. Să-l ascultăm, fie și în ideea că fiecare hotărăște pentru el. De aceea e de înțeles indiferent încotro se va îndrepta. Că se va odihni o vreme ori va semna, cel mai probabil la iarnă, cu un club în măsură să-l plătească mai bine decât FRF. De unde a luat 240.000 de euro pe an.

Deși cu al doilea cel mai mic salariu dintre cei 24 de selecționeri prezenți la Euro 2024, doar înaintea francezului Sagnol de la Georgia, debutantă la CE, Iordănescu jr. n-a câștigat rău pe parcursul mandatului. Dimpotrivă. De acord că n-a venit la națională pentru bani și nici n-a plecat pentru ei. Dar tot a încasat în perioada celor 31 de luni petrecute sub contract cu federația, socotind și primele de calificare de câte 100.000 de euro, aproape 900 de euro pe zi! Bani mulți oriunde în lume, nu doar în România.

Ceva m-a deranjat însă, numai pe mine?, din conținutul scrisorii lui Edi. Faptul c-a insistat asupra sacrificiului făcut de componenții lotului, tangențial și de el însuși, cuvântul sacrificiu apărând în text de 3 ori!

Să-mi fie cu iertare, la ce sacrificiu s-a gândit Edi din moment ce meseria fotbaliștilor e să joace fotbal, de-aia sunt plătiți și din asta trăiesc?! Cumva lucrează în mină ori operează pe inimă și s-au sacrificat dând cu piciorul în minge, de unde până unde atât orgoliu și atât patetism?!

În sfârșit, ca să n-o mai lungesc, rămân la părerea că Edi Iordănescu a lăsat ceva în urmă la națională. Mult conform celor care-l regretă, puțin în opinia altora, dar a lăsat. De aceea succesorului său nu-i va fi deloc ușor.