OPINII  »  EDITORIAL

Mai mult respect!

Articol de - Publicat duminica, 18 iunie 2023 14:39 / Actualizat duminica, 18 iunie 2023 14:40

Remiza albă de la Priștina i-a întristat pe câțiva foști "tricolori", care nu s-au abținut, folosesc o expresie la modă, să dea de pământ cu naționala. Viorel Moldovan, de pildă, i-a reproșat că n-a avut personalitate. Că nu și-a asumat, că n-a propus destul fotbal. Florin Răducioiu s-a dovedit și mai dur când a declarat că echipa României n-a arătat aproape nimic și nu merita egalul din Kosovo. Iar lista contestatarilor e mai lungă.

Foarte greu să-i contrazici pe internaționalii menționați. De-a dreptul imposibil, deoarece Stanciu et Comp. au avut o evoluție ultramodestă la Priștina. Ștearsă, anonimă. Ca apa, inodoră, incoloră, insipidă. 

Logic să judecăm așa, adică aspru, câtă vreme M. Marin, T. Băluță, Fl. Coman, Moruțan și însuși Stanciu s-au văzut prea puțin, iar Man și Pușcaș nu s-au văzut deloc! Au dezamăgit pe linie.

Totuși, nu mi se pare corect, fair, să privim numai la cele trei sferturi goale ale paharului. Să exagerăm în sens negativ. Dimpotrivă, n-ar strica să le acordăm băieților noștri circumstanțele atenuante oferite de o suprafață de joc execrabilă. Mai degrabă mlaștină decât gazon.

După cum ar trebui să apreciem inspirația lui Iordănescu jr. de a-l titulariza, dintre trei portari fără experiență, pe Horațiu Moldovan, rapidistul devenit MVP-ul partidei. Înger salvator, în zi de grație alături de, părerea mea, Burcă, Drăgușin și Cr. Manea.

Înainte de orice, se recomandă reținut rezultatul consemnat vineri. Fie el, ca să-l citez pe Răducioiu, unul nemeritat. Dacă scopul scuză mijloacele, atunci e de spus că acest atât de criticat 0-0 ne-a avantajat de două ori. I-a sporit naționalei noastre șansele de calificare și, pe de altă parte, a cam scos-o pe Kosovo din cursă. 

În măsura în care kosovarilor le-a scurtat aripile, nouă ne-a alimentat speranța că, operând câteva corecturi, vom putea rezista luni seara la Lucerna. Prin implicare, prin atitudine și, de ce nu?, cu noroc.

Indiscutabil că, fiind la ea acasă, Elveția pornește ca mare favorită. Să nu uităm însă că până și ea, liderul grupei cu punctaj maxim, s-a chinuit s-o bată cu 2-1 pe Andorra, locul 153 în ierarhia FIFA!

Mai mult respect!
Kosovo - România

În fine, permiteți-mi să închei cu câteva cuvinte despre Mario Camora, accidentat la Priștina și înlocuit repede, în minutul 23. Oricât m-am străduit, mărturisesc că n-am înțeles maniera în care unii au comentat scurta prezență pe gazon a veteranului româno-portughez. 

Cu răutate, chiar cu dușmănie, disprețuitor, respectivii ignorând, intenționat?, că Mario Camora continuă să fie la aproape 37 de ani căpitanul echipei din Gruia. Dar și mai mult decât atât, un exemplu de seriozitate în pregătire, de devotament, de dăruire.

Evident, Camora nu mai e același din prima tinerețe. Reflexele i s-au mai tocit, iar momentul retragerii nu-i departe. Atât că într-o epocă în care românii se mută des, în valuri, peste hotare, fundașul lui CFR, pentru care a scris istorie câștigând șase campionate, a ales să facă drumul invers. A preferat România țării sale natale, Portugalia.

Numai și pentru asta, oare patetizez?, îi datorăm mai mult respect și n-ar trebui să-l punem la zid.

Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Comentarii (53)
donqhot
donqhot  •  20 Iunie 2023, 10:40
Postat de Dobermannul pe 19 Iunie 2023, 13:49

Unde or fi acuzatiile grave numai moderatorul poate raspunde.

este grav daca te-ai luat de maestru.

Haha1989
Haha1989  •  19 Iunie 2023, 23:05

Respect pt cine și de ce? De ziariști depășiți și de urmașii lor prost învățați suntem sătui, pensionarea!

pinky
pinky  •  19 Iunie 2023, 16:58

N-are niciun rost să-descurajăm continuu pe băieți, ei înșiși fiind conștienți de valoarea pe care o au. Tocmai pentru că n-avem pretenții de la ei, ar trebui să-i încurajăm și mai mult! Fără măcar 6-7 jucători în Top 5 campionate, n-are rost să visăm la calificări. De la toamnă vom avea 3 (Pușcaș, Drăgușin și R. Marin), ne-ar mai trebui vreo 3-4, dar care să fie ăia? Grameni? Cârjan? Moruțan? Borza?

Vezi toate comentariile (53)
Comentează