OPINII  »  EDITORIAL

Să-l mai credem pe Iordănescu?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat sambata, 08 iunie 2024 15:39 / Actualizat sambata, 08 iunie 2024 20:59

După nesăratul 0-0 cu Bulgaria de marți, selecționerul a promis pentru vineri, cu Liechtenstein, “Un joc consistent”. Nu s-a ținut de cuvânt.

Deși la ultima verificare publică înaintea startului de la CE, “tricolorii” au dezamăgit crunt. Ca prestație și ca rezultat. O remiză albă cu una dintre cele mai slab cotate naționale din lume, locul 202 FIFA din 210!, trebuie socotită rușinoasă. Și de uitat cât mai repede.

Băieții lui Iordănescu jr. s-au făcut de râs, așa că nu au scăpat de critici și de ironii. Pe GSP.ro cineva a numit echipa noastră ca fiind „de toata jena”, iar altul a constatat că “Nu mai există echipe mici în fotbalul mondial, în afară de cea a României”.

Un vechi prieten mi-a scris din Los Angeles, ziaristul Vladimir Moraru, ex-Sportul, că n-a prins meciul pe canalele TV obișnuite și, ca să îl vadă, “Am cumpărat pay-per-view de la mexicani cu 4,99 dolari! Acum vreau banii înapoi!”.

Să fie clar, am toată prețuirea pentru Edi Iordănescu. Întreg respectul. Împotriva pronosticurilor, a calificat naționala la Euro 2024, ba și de pe locul 1 și fără înfrângere, jos pălăria! O adevărată performanță.

Ceea ce nu mă oprește să declar că nu am înțeles nimic din ce-a urmărit Edi vineri. Când nu am sesizat nicio strategie în evoluția „tricolorilor”, nicio schemă, niciun automatism! Doar un atac orb și greoi, previzibil și lesne de contracarat.

N-am să îi reproșez selecționerului că am întâlnit doi adversari, Bulgaria și Liechtenstein, diferiți de cei cu care ne vom confrunta în Germania. Când ai un președinte de federație ca parașutatul Burleanu, nu joci cu cine vrei. Joci cu cine poți, cu cine se nimerește. Nu alegi.

De acord, dar mai departe? Chiar nu am priceput ce și-a propus Iordănescu jr. pentru acest din urmă test dincolo de rulajul tuturor componenților lotului.

De parcă prezența în națională ar fi un exemplu de democrație! Un fel de vot deschis.

Ca atare, a folosit o formula experimentală, dreasă pe parcurs cu “senatorii” Bancu, M. Marin, Stanciu, Manu, Mihăilă și Drăguș. Întărită însă degeaba, fără efect pe tabela de marcaj.

Mă întreb, și nu găsesc răspuns, ce l-a determinat pe Edi să schimbe 10 jucători față de amicalul cu Bulgaria și nici de ce, pe ce criterii, i-a încredințat lui Ianis banderola de căpitan?!

Nu cumva era momentul unei repetiții generale, de testare a formulei preconizate pentru debutul de peste 10 zile la Euro?! Mai degrabă, da. Asta în cazul în care nu te-ai gândit să-i induci în eroare pe ucraineni, pe belgieni și pe slovaci. Să-i derutezi.

Aș fi curios să aflu de ce Edi l-a titularizat pe Pușcaș și l-a păstrat în teren 113 minute, calculând și prelungirile? Ce-a mai așteptat el de la un atacant, e drept, silitor, voluntar, care a stat mai mult pe bancă la Bari, formație salvată in extremis, la baraj, de retrogradarea în Serie C?!

Amănuntul că Pușcaș a ajuns la selecția 42, când legendarul Dobrin a strâns 48, divulgă lipsa de valori din fotbalul nostru actual. Dar și, îmi cer scuze, lipsa de discernământ a selecționerilor.

În ciuda acestui trist 0-0 cu amatorii din Liechtenstein, Iordănescu a rămas optimist și ne-a asigurat că la Euro vom vedea o altă echipă a României. Net superioară.

Mai motivată și mai eficace, capabilă să și marcheze. Să-l mai credem pe cuvânt, să mergem pe mâna lui?

Citește și:
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Campionate
Andrea Compagno, pe picior de plecare din China! Fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, pregătit de revenire
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Comentarii (77)
Chris.Dumitrescu
Chris.Dumitrescu  •  10 Iunie 2024, 20:44
Postat de Dobermannul pe 10 Iunie 2024, 19:24

Nu fato, sunt un mare nesimtit dar cu cine merita.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dobermannul
Dobermannul  •  10 Iunie 2024, 19:24
Postat de Chris.Dumitrescu pe 10 Iunie 2024, 18:44

Iar tu draga esti cea mai simțită făptură

Nu fato, sunt un mare nesimtit dar cu cine merita.

Chris.Dumitrescu
Chris.Dumitrescu  •  10 Iunie 2024, 18:44
Postat de Dobermannul pe 10 Iunie 2024, 13:58

Fato ai probleme grave.

Iar tu draga esti cea mai simțită făptură

Vezi toate comentariile (77)
Comentează