OPINII  »  EDITORIAL

Sacul de box

Articol de - Publicat duminica, 30 octombrie 2022 15:23 / Actualizat duminica, 30 octombrie 2022 15:36

Învingând-o pe Craiova lui Mititelu la ea acasă, Farul a deschis seria meciurilor câștigate cu șansă în etapa 16 și, consecință logică, și-a consolidat poziția de lider al Superligii. Fair, Hagi însuși a admis că „Am fost dominați. Ei au avut mai multe ocazii, iar noi noroc. Felicitări Craiovei!”. Într-adevăr, așa au stat lucrurile.

FCU a jucat mai mult și mai direct, deci scorul de 1-2 trebuie socotit nedrept. Totuși, pentru că a întors rezultatul de la 0-1 și a știut să sufere, Farul a părut să fi împrumutat din stilul campioanei CFR, zgârcit, dar eficient. Cum ea a arătat o neașteptată maturitate în raport cu media de vârstă, încep să cred, oare numai eu?, că Hagi chiar se gândește serios la titlu. Implicit, că obținerea acestuia constituie un scop imediat pe Litoral. O țintă actuală. E cunoscut că valoarea nu așteaptă numărul anilor.

Am mai reținut golul fabulos, primul pentru el, marcat de Sebastian Borza, puști ce va împlini în curând, pe 12 noiembrie, 17 ani. Formația dobrogeană, ca să nu repet Hagi, ne-a mai oferit o surpriză de proporții. 

Apariția din minutul 88 a lui Alexandru Stoian, adus în vară din Capitală, unde a trecut pe la Benfica și pe la Academia Prosport. Debutând la 14 ani, 10 luni și 13 zile, Stoian e, după legendarul Gicu Dobrin, al doilea cel mai tânăr fotbalist din istoria campionatului nostru. Îl despart de Prințul din Trivale numai 8 zile!

Cu noroc a bătut și Petrolul la Voluntari, Grozav înscriind unicul gol încă din minutul 10. Ulterior, gazdele au dominat autoritar, 67% posesie, 641 la 332 pase etc, dar n-au reușit nici măcar egalarea, deși Rață, Andreș, Damașcan, Droppa, Nemec și Armaș au ratat într-o veselie! Dincolo de bara japonezului Seto, Nae Constantin a declarat, corect și el, că „Altădată, am jucat bine și n-am câștigat puncte. Acum, când n-am jucat spectaculos, ci pragmatic, am luat toate punctele, acesta-i fotbalul!”.

Sacul de box
Gică Hagi, Mirel Rădoi și Nicolae Constantin

Oarecum la fel s-a exprimat și Mirel Rădoi la sfârșitul întâlnirii adjudecate de Craiova lui Rotaru, 1-0, la Sf. Gheorghe: „Nu e o victorie meritată! Vreau să uităm ultimele 15 minute, când adversarii puteau marca gol sau goluri”. Ex-selecționerul n-a exagerat. În ideea că Sepsi a presat furios în final, perioadă în care a avut și două bare! Spre disperarea covăsnenilor, a antrenorului Bergodi (a cărui eventuală demitere ar fi o gafă), mingea a refuzat să intre în poarta inspiratului Arlauskis, providențial în 3-4 situații.

De acord cu Rădoi că are motive să uite ultimele minute. Deoarece echipa sa ajunsese un sac de box, scăpând ca prin urechile acului, miraculos, nu altceva! Dar în condițiile, nici asta nu-i de neglijat, în care i-au lipsit câțiva titulari, în frunte cu Bancu și A. Ivan. Iar golul lui Vătăjelu a rivalizat cu „opera de artă” semnată de constănțeanul Borza.

Rezumând, amănuntul că 3 tehnicieni de top nu se mai grăbesc să tragă spuza pe turta lor și să vorbească doar despre ce le convine trebuie să ne bucure. Să le apreciem sinceritatea în speranța că n-o vor trăda la eșecuri.

Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”
Nationala
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

Comentarii (25)
Custof
Custof  •  30 Octombrie 2022, 21:29
Postat de ionmaria010540 pe 30 Octombrie 2022, 19:30

Cine isi inchipuie ca directorul unui ziar modereaza comentariile, este… Fraier. Exista o echipa speciala care face asta, asa ca il acuzati pe Ioanitoaia aiurea

Ești cel mai fraier postac!!!

elefterie
elefterie  •  30 Octombrie 2022, 21:05
Postat de jean_gabin pe 30 Octombrie 2022, 17:45

Elefterie daca tii cu Craiovita ai vazut bara. In realitate a scos portarul mingea sutata de Rogulic. Iar Craiovita era ko in minutele acelea.

Mai întâi revezi faza cu bara lui Roguljic (s-au dat și reluări după alte 3 minute, când s-a întrerupt jocul la accidentarea lui Arla) și după aceea poate explici cum de ai uitat complet de ea... (Poate că ești dependent de comentariile din studio ale lui Grădinescu, și dacă el nu a ridicat vocea nu ai perceput nici tu faza, ca fiind remarcabilă... Ehei, dacă ar fi șutat așa Tavi sau oricare alt fecesebist, se schimba povestea, faza ar fi fost prezentată și în rezumatele meciului - fiindcă LIPSEȘTE!)

fraieru
fraieru  •  30 Octombrie 2022, 20:47

Încerc să scriu un comentariu fără să folosesc un limbaj vulgar sau jignitor. Sunt curios să văd câte steluțe apar... Domnul Ioanițoaia și prietenii săi sunt cei mai „competenți” în materie de sport, mai ales când e vorba de fotbal. Pe lumea asta nu există „specialiști” mai mari decât redactorul șef al GSP care, între noi fie vorba, ar putea să-și „mănânce” liniștit pensia. Fraierii ca mine îi citesc părerile, fără să-și dea seama că sunt manipulați...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează