OPINII  »  EDITORIAL

Va refuza și Petrescu?

Articol de - Publicat vineri, 03 decembrie 2021 15:13 / Actualizat vineri, 03 decembrie 2021 15:13

După ce Gică Hagi și Răzvan Lucescu i-au spus nu, președintele FRF s-a dus joi la Cluj ca să-i propună lui Dan Petrescu să preia echipa națională. În măsura în care la cele două încercări eșuate l-am bănuit pe Burleanu de ipocrizie, acesta intuind (oare numai el?) că bate la niște uși închise, iată că situația s-a schimbat. 

Gestul șefului federației îi aduce o bilă albă. În sensul în care el și-a învins aversiunea față de Generația de Aur, pe care n-a agreat-o niciodată, și i-a oferit postul de selecționer unui membru marcant al acesteia.

E mai greu de zis, de suspectat, că a jucat teatru. Că a făcut-o iar pentru imagine și ca să inducă în eroare opinia publică. Deoarece e posibil, chiar e!, ca Dan Petrescu să accepte. Moment în care Burleanu s-ar trezi cu "dușmanul" în casă și n-ar mai avea cum să-l dea afară! Altfel, să nu uităm că DP a părut nu o dată să regrete absența lui de pe lista candidaților oficiali la națională.

În contextul în care "Bursucul" a amânat răspunsul până după ultima etapă a sezonului, programată pe 17-20 decembrie, apreciez că trei ar fi argumentele ce-ar putea bloca venirea lui pe banca tehnică a "tricolorilor". Clauza de reziliere de 400.000 de euro din contractul cu CFR, valabil până în 2024, salariul pe care și-ar permite să i-l dea federația și, cel mai important în opinia mea, stilul de a lucra al "Bursucului". Firea lui, temperamentul.

Va refuza și Petrescu?
Dan Petrescu pe banca CFR-ului

Să notăm că, însoțit de Stoichiță, Burleanu a făcut o discuție, fie și numai de principiu, cu antrenorul unui club cu care FRF n-a avut, și n-are, relații cordiale. În multe privințe, regula U21, lista jucătorilor utilizabili în Liga 1 etc, au vorbit limbi diferite. Petrescu însuși a criticat federația des și apăsat.

Nu doar atât. Deși informați că pentru a-l angaja pe DP, ar trebui să achite clauza de 400.000 de euro, federalii au precizat și repetat, Stoichiță la TV, că n-o vor plăti! Nu că n-ar avea de unde, dar asta e politica FRF.

Și-atunci, oare cum speră Burleanu să rezolve? Își închipuie că Petrescu va reuși să-l convingă pe Nelu Varga să-l lase liber fără nicio compensație? Ori mai degrabă se bazează pe faptul că mentorul său, Vasile Dâncu, liderul PSD recent uns ministru al apărării, îl va determina pe Varga, clujenii între ei, să renunțe la orice despăgubire?

Puțin probabil însă că Burleanu s-a dus la Cluj câine surd la vânătoare. Pe de altă parte, Petrescu l-ar fi asigurat pe patronul Varga că nu pleacă nicăieri.

Nu insist pe marginea salariului întrucât circulă o sumedenie de variante referitoare la cât ia DP în Gruia. Dar mă îndoiesc că numai din vanitate, pentru CV, Petrescu va fi de acord să piardă la salariu. Deci să accepte sub 600.000 anual cu bonusuri, bani pe care FRF ar trebui să-i găsească. 

Din câte știu, și chiar știu, în dialogul de joi, Burleanu și Petrescu nici măcar n-au discutat despre bani. Nu că "Bursucul" ar fi robul lor. Dar fiecare dintre noi tinde spre mai bine. Vrea să urce, nu să coboare.

În fine, întrebarea e dacă, învățat să lucreze zi de zi, să participe, să se implice, să pună suflet, DP se va obișnui cu orarul de selecționer? Cu statutul? Care presupune doar câteva acțiuni pe an și acelea de 3-4 zile.

Chiar înaintea aspectului material, asta pare să fie cheia problemei. De aceea și sunt tentat să cred, părere personală, că și Dan Petrescu va refuza oferta. Pentru că nu-l văd stând pe margine și comentând despre cum antrenează alții. Greșesc? 

Citește și:
Dinamo și-a luat atacant de 1 milion de euro! Primul transfer din această iarnă pentru „câini”
Superliga
Dinamo și-a luat atacant de 1 milion de euro! Primul transfer din această iarnă pentru „câini”
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
Diverse
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare
Superliga
„Suntem în COLAPS!” » Situație fără ieșire la clubul din Superligă! Și-a anulat cantonamentul de iarnă din cauza problemelor financiare

Comentarii (19)
polistul68
polistul68  •  05 Decembrie 2021, 08:57

Nu-l agreez pe Burleanu, dar si d-voastra, dl ***, din pct meu de vedere. A-ti spus ca s-a dus de forma la HAGI..Pt Burleanu era ideala numirea lui Hagi..orice ar fi facut Hagi , el iesea bine..daca califica echipa,era si meritul lui, daca nu o califica...nu era vina lui, doar l-a numit pe Rege, nu ? Acuma cu Dan Petrescu, e la fel...chiar nu va inteleg atitudinea, atata timp cat faptle sunt evidente...refuzurile lui Hagi dovedesc ca Burleanu are dreptate..acuma o sa vedem ce se intampla cu DP..daca si el va refuza, va rog nu ne mai incitati cu aversiunea FRF fata de generatia de aur..toti critica, toti dau sfaturi cu carcater general..dar niciunul nu se implica REAL, sa faca ceva...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

adr1an
adr1an  •  04 Decembrie 2021, 16:58

Nu cred ca DP vrea cu adevarat la nationala. Ii este cald si bine la CFR, urmeaza un nou titlu fara prea mari batai de cap. La nationala il asteapta ceva nou, nesigur, probabil un esec pentru ca e putin probabil ca nationala cu ce lot are sa faca mare lucru. Plus ca nu cred ca ii prea place sa lucreze cu jucatori noi cu care nu e acomodat. Inclusiv la CFR a indepartat jucatori buni care nu erau adusi de el.

dodo001
dodo001  •  04 Decembrie 2021, 14:12

Mare păcat pentru Natională, de bun augur pentru CFR Cluj care probabil va castiga un nou titlu. Sunt sigur ca Dan, daca va prelua Nationala, va selectiona pe cei mai in forma jucatori si doar pe cei care joaca si se antreneaza foarte bine. Probabil de la CFR vor aparea jucatori precum Petrila sau chiar Otto Hindrich

Vezi toate comentariile (19)
Comentează