Nu pun tunul pe Rădoi

Ce se întâmplă? Se întâmplă ceva de ajuns de neplăcut, din punctul meu de vedere: toți comentatorii avizați suntem de acord - nu ne-a plăcut (ce expresie!) meciul cu Macedonia, o echipă departe de a fi intratabilă, un 0-0 rău manipulat psihic. Singur, Marica - de obicei foarte critic - a felicitat echipa pentru „brioul cu care a făcut față”.

Germania terorizantă

Peste tot se titrează: echipa nu a primit niciun gol în ultimele 3 meciuri. Pe bună dreptate, i se ridică ode lui Niță, i se dedică prima pagină, pentru mine e singurul „tricolor” în care am încredere; e felul meu riscant de a-l elogia. 

Nu am primit niciun gol de la cine? De la Liechtenstein? De la Islanda? De la Macedonia? Nu am jucat încă returul cu Germania! O scriu fără menajamente, după cele văzute în recentele ei meciuri (10 goluri, 4-0 cu Islanda, 6-0 cu Armenia): e dezarmantă, e terorizantă... Nu ne trebuie un meci bun, foarte bun - ne trebuie un meci de excepție! Mă tem că nu suntem în stare de un meci excepțional cu Germania.

A renunța la iluzia Markovici

Nu am curajul unei speranțe, o scriu cu toată nechibzuința mea, bazată însă și pe nechibzuința lui Rădoi din interviul acordat lui Viorel Tudorache: „În meciul cu Macedonia aș fi vrut să văd mai mult curaj!”. Numai că mai există o altă idee a unui mare scriitor german, valabilă oriunde, pentru orice guvern, pentru orice meci: „Dacă nu poți insufla curaj, taci!”. I-o recomand fără răutate, doar din dorința de a fi exact și de a-l vedea renunțând la iluzia lui numită Markovici. 

Nu sunt dintre aceia care, cum scria Ovidiu Ioanițoaia, pun tunurile pe Rădoi. Nu știu să pun tunul pe nimeni, chiar dacă am făcut armata la artilerie călare. Nu am fost exemplar în tragerile cu tunul. Tunul îmi place doar când e vorba de sănătate, în expresia „Să fii sănătos tun”! Ca atare, îl urmăresc pe Rădoi după fiecare slalom printre performanțe și contra.

Curaj după un adevăr absurd

După 2-0 cu Liechtenstein ne-a spus o vorbă la care nimeni nu a reacționat, deși era o vorbă nerostită la noi de nimeni, o vorbă gravă, precisă și stupidă: „Cred că ne relaxăm prea mult în fazele de finalizare”. Ce curaj să mai ai după un asemenea adevăr absurd? Încă o dată, tac cu toată vehemența. 

După care mă gândesc, cu o indulgență evident vinovată, că la urma urmei, meciul cu Germania nu e crucial în cucerirea obsedantului loc 2. Mai jucăm acasă cu Islanda și Armenia - să nu fim lugubri, poate vom avea ceva noroc. Și nu poate, ci neapărat noroc!