Doza de rapel despre cine suntem

Încă mai aud lamentările din prima perioadă a pandemiei. Fotbal oprit, apoi repornit cu stadioane goale, zgomot artificial de galerie, pus din regie, senzaţia de gol, de biserică părăsită vizitată de câţiva rătăciţi. Toată lumea se ruga dimineaţa, la prânz şi seara pentru o soluţie la această nenorocire.

Oamenii numărau zilele până la apariţia unui vaccin mai abitir decât o făceau militarii în termen atunci când se apropia liberarea. Vaccinul, vaccinurile au apărut. După mai bine de jumătate de an de la una dintre cele mai mari şi rapide realizări ale umanităţii, fotbalul nostru se pregăteşte să tragă din nou cortina peste tribune. E ca în Ziua Cârtiţei Proaste.

Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci

Pe site-ul ourworldindata.org statisticile desenează un alt continent decât cel pe care îl ştim. Ele ne arată sec, rece, că nu facem parte din Uniunea Europeană, şi nici măcar din Europa din perspectiva proporţiei de vaccinaţi. Pe 19 septembrie 2021, ţările UE aveau un procent de vaccinaţi între 41% (Slovacia) şi 82% (Portugalia).

Ţările fostei Europe de Est comuniste, cu care e just să ne comparăm, stau mai pe la coadă, cel mai bine Letonia (59%), apoi Ungaria (58%). Polonia era la 51%, Croaţia la 41%. Ultima, Slovacia cu 41%. Apoi mai multe locuri libere şi, tataratataaaaaa!, România mia cu fantastica performanţă de 27%, doamnelor şi domnilor, douăzeci şi şapte la sută, cam cât o ţuică slabă, apă de ploaie, ce mai!

Ne mirăm? Ne închinăm?

Bulgarii cică ar fi sub noi, dar nu-i nicio fericire. Oricum suntem luaţi la pachet cu ei, vedem bine de ce. Aici nu e pe impresii, e pe date. Media UE e la 61%. Dar stai! Asta nu e tot! Media Europei, incluzând şi statele din afara Uniunii în care noi am fost primiţi, ne tot dumirim, pe alte considerente decât propriile merite, este la 51%! Serbia sau Rusia au o populaţie mai vaccinată decât a noastră. Ne mirăm? Nu. Ne închinăm? Poate o cruce, două. Ne întrebăm ce-o fi în capul nostru?

Forţa grupului, nu?

Naţionala a pierdut un om important în Macedonia de Nord (33% vaccinată) după ce a manifestat boala, cu simptome, fără să fie vaccinat. Ianis Hagi. Iureş, colegii de masă în carantină, o echipă dată peste cap. Ianis e una dintre marile speranţe ale naţionalei, un om modern, afişând o lipsă de complexe în spaţiul fotbalistic de salutat date fiind inhibiţiile altora care ajung în străinătate doar ca să se întoarcă acasă cât mai repede.

De ce nu era vaccinat e treaba lui. Dar lucrurile nu mai stau chiar aşa când o echipă are de suferit. La fel cu tot ce se întâmplă împrejur. Deja oameni din fotbal au reînceput să se tânguie legat de restricţiile reintroduse. N-am auzit însă despre îndemnuri la vaccinare din miezul dur al fotbalului.

Să nu supărăm!

Nu există mesaje, nu sunt aduse în faţă exemple. Oameni din fotbal au făcut forme severe ale bolii. Au trăit clipe grele, deşi nu prea erau convinşi de realitatea acestei pandemii. Nu îi voi numi pentru că e povestea lor, ei ar trebui să o spună, pentru a putea trăi şi profesa în condiţii de siguranţă şi ei, şi alţii mai necredincioşi decât Toma.

Fotbalul are nevoie de voci care să depună mărturie despre riscuri şi consecinţe. Să lase la o parte, măcar în acest caz grav, laşitatea şi legea tăcerii, "Să nu supărăm, să nu deranjăm". 

Iar federaţia şi Mirel Rădoi, care a refuzat să vorbească despre subiect, ar trebui să condiţioneze selecţia de vaccinare. Ar fi groaznic? Ar fi sfârşitul lumii? Da, poate, dar nu al unei lumi de regretat.

Dreptatea cea de pe urmă

Privind statistica de mai sus ai două posibile explicaţii: ori marea majoritate a europenilor sunt nişte nebuni manipulaţi, ori noi suntem. Când întrebi un antivaccinist cu care poţi discuta „De ce?” nu găseşti un răspuns clar, cel mult unul rizibil de tipul „Aştept să văd ce se întâmplă”, „Eu am imunitate bună”, „Uite că nu m-am vaccinat şi n-am făcut boala”. ATI-urile sunt la doi paşi. Partea proastă e că vizitele în muzeele ororii se fac după încheierea războaielor. Păcat.