Hai la Galata, te duce tata!

Ne-am obişnuit, la noi mai toate se spun cu mantă, ca să nu superi, ca să nu ţi-o iei, ca să nu arzi toate podurile cu destinatarul "bilei". Uluiala cu care e întâmpinat transferul lui Moruţan la Galatasaray pe o sumă undeva un pic peste 4 şi ceva mai puţin de 6 milioane ascunde gânduri puţin ortodoxe despre cum a fost făcută această afacere.

Clarvăzătorul de pe Bosfor

Meritul realizării ei, spun toţi, chiar fără dublu limbaj, e imens al lui Ioan Becali şi mai deloc al lui Moruţan. Cei doi ar fi trebuit să lucreze din greu în aceste săptămâni de când Terim a tot dat semne disperate că nu mai poate trăi fără jucătorul de la FCSB. 

S-a dovedit că a lucrat doar impresarul. Moruţan, înainte şi după ce a dat un gol fabulos cu Craiova, a stat pe modul silent. De aici şi mirarea în faţa insistenţei turcilor. Explicaţiile ar putea să nu fie de natură sportivă. Sau poate că scannerul Împăratului Fatih a detectat ceva ce nimeni dintre proştii de noi nu a văzut la candidul Olimpiu. Se poate.

Până la proba contrarie, care de obicei vine, excuse my French, irefutabil, ni se cere să credem în ce nu credem. Primim cu entuziasm! Sigur, deocamdată ce se vede e că diferenţa între milionul pe care nu-l dă nimeni pe Sorescu şi cele relativ multe aruncate pe Morţan stă exclusiv în talentul şi relaţiile celui care a făcut istorie cu transferurile lui în fotbalul românesc. Jos pălăria!

Unul şi unul

Jos pălăria, să se vadă chelia? Pentru că pare că o luăm de la capăt cu un soi de meştermanolism exersat de veacuri, deci dus spre perfecţiune. După ce într-o vreme se sastisise de jucători români, cumva oriento-occidentalii fotbalului au început iar să adulmece după lovituri de dat prin Carpaţi. 

Profitând de memoria lor scurtă, agentul cel mai de succes din zonă, acest tată financiar al fotbaliştilor cu o ţâră de fason, i-a plasat repede, pe sume dincolo de realizările lor şi de impresia generală despre cât valorează. Cum a reuşit? Secret profesional.

O schemă interesantă

Care duce câteodată către convocările la un soi de confesional. Interesantă şi schema. Sunt duşi doi câte doi, întâi unul de la Craiova-Rotaru, apoi altul de la FCS-Becali. Aşa a fost la Parma (Mihăilă/Man) şi la Galata (Cicâldău/Moruţan). 

O fi vreo întâmplare, cine ştie. Acum, se aude, cel mai cunoscut şi titrat club turc l-ar vrea şi pe Octavian Popescu. Următoarea veste ar fi că Terim vorbeşte româneşte şi că are străbunici la Podul Înalt.

Şi nouă ce ne iese?

Cert e că după veselia acestor lovituri sub centura logicii fotbalului (poate cu excepţia Cicâldău, care a marcat la naţională două goluri într-un meci oficial, dar care se cam apucase şi el de doinit în campionat), urmează încruntarea căutării confirmărilor. 

Adică să facă şi băieţii ăştia ceva de banii care au fost daţi pe ei, să nu zică iar cumetrii că le-a fost vândută marfă contrafăcută. Dacă nu vor bubui repede, atunci vor apărea poantele despre cum se fac aceste transferuri. Şi poate nişte întrebări mai serioase. 

Sigur, fotbalul, o vedem bine în cantitatea de călători în crampoane care trec prin liga noastră, mulţi ca printr-o gară, e un mare târg care n-are legătură în destule rânduri cu performanţa. Doar că stimabilii numiţi mai sus nu sunt nişte unii oarecare, sunt cei care trebuie să dea un viitor fotbalului românesc dincolo de un loc 4 sau 5 în (ne)calificări la turnee finale.

Sfântul Mâine

Dacă scopul e doar banul, al lor, al celor de lângă ei şi al cine mai ştie cui, atunci dăm atenţie cu toţii, cei din presă, publicul, unor afaceri perfect private, precum vânzarea şi cumpărarea de autoturisme noi sau second-hand. Trebuie să existe un decont, să-mi fie iertat. 

Şi, deocamdată, nu vedem vreo lumină care să ne orbească scepticismul. Vedem retrogradări, accidentări, neîncredere şi "las' că mâine o să fie bine". Poate. Doar că mâine e făcut dintr-o sumă de azi. Şi, lăsând la o parte conturile unora, azi e rău.