Marea aşteptare

Dacă tribunalul de la Lausanne va menţine decizia instanţelor tenisului, va mai putea pretinde că visul urât e istorie? E clar însă că resimte o uriaşă senzaţie de eliberare. A mers până la capătul drumului sau cel puţin aşa crede.

A făcut ceea ce au mai făcut şi alţii, mă gândesc mai ales la Davide Rebellin, unul dintre cei mai mari ciclişti la vremea lui. Dar el nu s-a oprit, a continuat, în ciuda verdictelor justiţiei sportive, să îşi clameze nevinovăţia şi să concureze până după 50 de ani într-o încercare disperată de a demonstra că forţa lui stă în voinţă şi pasiune, nu în chimie. A murit pe bicicletă, călcat de un camion, probabil cu conştiinţa liniştită.

Necondiţionarea

Simona Halep a transmis un mesaj urbi et orbi în engleză, de aceea cuvintele ei au trebuit traduse. Şi aici au apărut problemele. O bună traducere e un act de fidelitate. Una proastă, sau incompletă, înseamnă a trăda intenţia autorului. Şi, mai ales, a induce în eroare cititorii.

Când Simona se adresează susţinătorilor ei spunând "vă mulţumesc pentru încrederea voastră necondiţionată", în anumite publicaţii lipseşte tocmai acest ultim cuvânt. Care e esenţial. E un termen des folosit în sport, în fotbal de exemplu. "Fanii trebuie să ne susţină necondiţionat". De ce? De unde până unde această pretenţie? De ce tocmai cei care plătesc trebuie să-i susţină fără a crâcni pe cei care trăiesc din banii lor?

De fapt, acest adjectiv împarte în două mulţimea în cazul Halep. Cei care cred şi cei care nu cred. Cu cei care cred e simplu. Ei cred necondiţionat. Credinţa lor, ca orice credinţă, nu ţine de rațional, ci de emoţional, de cult, de exact ceea ce spune Simona, de un cec în alb.

E opţiunea unor oameni care pierd, odată cu căderea Simonei, un stâlp al boltei lor interioare. Şi aleg să ţină tavanul cu mâinile în lipsa unui element de rezistenţă real.

Ceilalţi

Cei care nu cred în nevinovăţia celei mai bune sportive a României ani de zile se împart în mai multe categorii. Cei care cred că s-a dopat constant şi cu bună ştiinţă, cei care cred că a fost de acord cu un tratament la limita dopajului şi care, din greşeală, ar fi depăşit valorile admise şi cei care cred că n-a vrut să se dopeze, dar că e vinovată, chiar dacă habar n-a avut ce i se introducea în organism, pentru că aşa scrie în legea antidopingului.

De fapt, toţi aceştia sunt cu adevărat coşmarul Simonei Halep. Poate că nu o recunoaşte, poate că nu o resimte acum, dar tot acest mini-popor va rămâne agăţat de conştiinţa ei.

Verdictul care nu va schimba lumea

O să ziceţi că dacă TAS îi va restabili nevinovăţia atunci toate acestea vor dispărea. Dar nu e aşa. Cum şi invers, dacă va fi pedepsită în continuare, fie şi cu un termen redus, o importantă parte a publicului se va încăpăţâna să spună că e curată şi că s-a vrut ("s-a vrut" cine?) să se dea un exemplu.

De ce un exemplu tocmai cu o româncă şi nu cu o poloneză, o croată sau, nu-i aşa?, cu o rusoaică va rămâne, evident, un mister perpetuu. Aşa că aceste două lumi vor sta în picioare indiferent de verdict. Va alege Halep să bage în seamă doar lumea care o susţine "necondiţionat"?

Lupta cea mare

Nu există om care să nu poată să revină după o condamnare. Depinde însă dacă vrea şi cum vrea să o facă. Halep nu se mai luptă de acum cu tenisul şi cu instanţele.

Asta doar dacă nu va dori, ceea ce nu e exclus, să ducă povestea în justiţia civilă, cum a făcut şi Rebellin, care a fost exonerat târziu şi fără a putea schimba percepţia generală. Lupta, cu adevărat, va fi cu recâştigarea statutului de personalitate necontroversată.

Recăderea în om

Deşi destui spun că mereu va rămâne o pată, există calea împăcării cu toată lumea. Doar că ea trece printr-o sinceritate totală, care să refacă parcursul ultimilor ani, să recunoască greşelile, deciziile proaste, oamenii lăsaţi în drum şi alegerile necâştigătoare. O ruptură cu sistemul, cu "asta nu se face".

Pacea cu cei mulţi presupune şi o deschidere faţă de ei pe care Halep, închisă în cercurile ei, n-a mai practicat-o demult. Simona e o fată deşteaptă, poate că e timpul să utilizeze şi inteligenţa care te face să evadeazi din ego şi pune fiinţa într-o situaţie obiectivă. Simona e la o răscruce. Poate alege drumul simplu al închiderii în comunicate de granit.

Sau pe cel al revenirii printre toţi cei care au admirat campioana şi acum vor să re-cunoască omul. E un drum lung şi greu. Din cele cu care ea e obişnuită.