Pierduţi în spaţiu

Nu un jurnalist, ci un medic ar putea vorbi cel mai bine despre naţionala de fotbal în acest moment. Un specialist care să priceapă completa rătăcire în care se află aceşti galben-albi având aceeaşi relevanţă în fotbal ca a unei mămăligi cu brânză în haute cuisine. Eventual să şi găsească un remediu. Nu glumesc. Tipii sunt complet pierduţi.

Când Cicâldău spune că „suntem fotbalişi buni, toată lumea ştie”, de fapt nu ştii dacă să râzi sau să plângi. Dar omul nu poate uita că a dat în Armenia goluri care ar fi putut schimba destinul naţionalei. El şi ai lui suferă de sindromul meşterului Manole, au senzaţia că ştiu să facă, dar tot ce fac se dărâmă. În cazul zidarului-şef edificiul trebuia să conţină în pereţii săi un suflet ca să reziste. În cazul „tricolorilor”, e vorba despre un suflet pierdut.

Buba la cap

România de sâmbătă şi marţi nu e departe de nivelul Gibraltarului. Să nu sară nimeni în sus, statisticile ei din jocurile cu două echipe neimportante în fotbalul mare sunt devastatoare. 

Luaţi meciul cu Bosnia. Posesia e mult sub a adversarilor, pasele corecte sunt cu aproape o sută mai puţine, centrări reuşite - de nerostit, driblinguri izbutite - demne de o echipă de ciclişti, iar la dueluri, cele care sunt coloana vertebrală a unei prestaţii, diferenţa e iar netă. Şi nu în favoarea noastră.

Am avut două ocazii, ce-i drept, una servită de adversari. Dar ansamblul arată ca după o aterizare forţată, cu trenul blocat. Nu a murit nimeni, dar nu poţi recupera nimic.

Încă un meci de coşmar. Iar explicaţia nu poate fi numai fotbalistică. Oamenii nu sunt chiar atât de slabi fotbalişti, dar au minţile tulburi. Depresia e titular de drept la naţionala noastră. Căci aşa cum unii îşi construiesc meticulos succesul, tot aşa ne construim şi noi temeinic eşecul. Am putea breveta această ştiinţă a prafului şi pulberii.

Loopinguri sub pământ

Naţionala joacă acum mai prost decât cu Rădoi. Da, e şi Iordănescu de vină. Dar principalul motiv e că nu mai e Rădoi. Federaţia nu l-a mai vrut tocmai când începea să închege ceva. Şi a venit altcineva. Cu alte idei, cu alte cerinţe, alt mod de lucru, alt discurs şi chiar şi alte ameninţări. I-a luat de noi pe aceşti bătrâni nenăscuţi.

Oricum, educaţia lor fotbalistică, ca să nu spun cea generală, anturajul, gulu-gulu cu care sunt răsfăţaţi pe aici, lipsa rezultatelor, debusolarea clasică a carierei îi fac pe aceşti oameni să fie ca frunzele în vânt, minţindu-se constant despre ziua de mâine, strecurându-se prin viaţă, prinzând câte un tren pentru a fi adesea ejectaţi din el, perfect abulici pentru că societatea din care au ieşit a pus în ei numai deşeuri mentale şi intelectuale.

A, da, pe unii i-o fi învăţat cât de cât să dea cu piciorul în minge. Dar i-a trimis dezarmaţi mental în calea lupilor. Singurul lor succes real e contul bancar. Şi acum vine altcineva cu discurs voluptuos, cu aplomb patriotic, cu „Hai la lupta cea mare!”. Mda... Vă imaginaţi entuziasmul. 

Cetăţenii au auzit multe d-astea, au mai trecut prin locurile astea. E ca şi cum unui elev cu probleme de înţelegere îi tot schimbi profesorul, metodele, abordarea. L-ai terminat. Şi toţi îl arată cu degetul. Aha, nu eşti în stare să treci clasa, nu eşti bun de nimic! Acum a luat un 3 şi un 4. Ca să ajungă la coroniţă îi trebuie 10 pe linie de aici înainte. Puneţi-vă un pic în locul lui.

Nu putem cu Bancu, ne salvează bancu'

Aşa că prima reparaţie ar fi la cap, pentru ca jucătorii să reajungă în spaţiul lor de siguranţă în care mingea să nu sară din Olaru ca din colţul mesei, Ivan să nu mai zburde fără sens şi fără minge, Marin să nu duduie diesel după maşinuţe electrice, Mitriţă să nu încerce să inverseze legenda lui David şi Goliat şi aşa mai departe. Dar cine să o facă? La noi sunt numai băieţi deştepţi, ştiu ei mai bine. Doar că şi restul populaţiei e la fel de isteaţă.

Uite, după înfrângerile cu Muntenegru şi Bosnia, cineva tocmai a inventat poanta că „era mai bine în comunism, ne bătea toată Iugoslavia deodată”. Şi uite aşa, o luăm de la capăt, cine face mişto mai tare de cine. 

Staţi, că mai venit una. „Bine că nu s-a împărţit şi RDG-ul în mai multe!”. Şi nu s-a terminat. Vin finlandezii. Schiorii. Le tragem şi lor un bancu' de nu se văd!