OPINII  »  EDITORIAL

De ce tace Dan Șucu?

Sergiu Alexandru
Sergiu Alexandru

Articol de - Publicat luni, 12 august 2024 17:00 / Actualizat luni, 12 august 2024 17:47

Rapid nu se regăsește în acest start de sezon, dar Dan Șucu tace.

Au trecut 5 meciuri, iar Rapid, care anunța că vrea titlu, e singura din Superligă fără victorie.

Cu Neil Lennon jocul giuleștenilor e încâlcit, greu de înțeles și sărăcăcios. Dar cam așa e și conducerea echipei. Președintele Viorel Moldovan a vorbit după egalul cu Sepsi, apoi a cerut public ca Lennon să schimbe sistemul și ne-a spus că Dan Șucu e foarte supărat. Pe Victor Angelescu nu l-a mai auzit nimeni de ceva timp, iar acționarul majoritar tace. Nu se aude nimic din birouri.

De ce tace Dan Șucu?

La Rapid apele sunt extrem de agitate. Fanii nu-l mai vor pe Lennon, iar antrenorul dorit de galerie dă târcoale precum un rechin care simte sânge. E agitație mare în Giulești, însă domnul Șucu nu transmite nimic. Nici că e supărat pe Lennon, nici că e de partea lui, deși nu sunt motive să-l mai susțină. Poate doar așteaptă ca un anume antrenor să-și găsească echipă și apoi să-l schimbe pe Lennon fără ca ultrașii să pună presiune și să-și ceară preferatul.

Dar între timp, până la schimbarea de antrenor care pare inevitabilă, Dan Șucu nu vorbește. Nici după meciuri, nici prin comunicate. Vine la meciuri, pleacă supărat și nu discută decât cu apropiații săi. Spre fani nu transmite nimic.

Poate că și-a propus să fie diferit de alți patroni din Superligă care toată ziua sunt la televizor, dar e de datoria lui, față de suporteri, să iasă public. Poate spune că are în continuare încredere în Lennon, poate spune că îi va cere explicații antrenorului. Orice reacție ar fi mai bună decât tăcerea din Giulești.

Ce face în continuare?

Un eșec cu Dinamo, nu ar surprinde pe nimeni având în vedere cu arată echipele în acest moment, ar însemna cel mai probabil demiterea lui Lennon. 6 etape fără victorie prea mult chiar și pentru un patron care vrea să fie diferit, mai ales când presiunea din tribune e tot mai mare.

Dar oare ce va urma? Un comunicat prin care se anunță sec că s-a ajuns la un numitor comun pentru rezilierea contractului, discuții cu posibil noi antrenori și un comunicat cu noul tehnician? Va veni Dan Șucu să explice ce nu a mers, de ce l-a demis pe Lennon și să-și asume vina? Mai mult ca sigur nu. Cel mai probabil va fi liniște în continuare.

Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Comentarii (23)
BindenDanDat
BindenDanDat  •  13 August 2024, 18:35
Postat de zetanu pe 13 August 2024, 14:53

Nu e datoria lui Sucu sa vorbeasca pentru suporteri. E datoria lui Moldovan. Moldovan e presedintele clubului, Sucu poate mai are si alta treaba. V-ati invatat voi prost in tara asta cu anumiti crescatori de ovine sau anumiti patronasi de "foste cluburi din ilfov" (in speta - mogosoaia) care apar non-stop pe la teveu, si emana niste prostii din putul gandirii lor de "afaceristi de succes", dar in mod normal nu un patron trebuie sa ne imparta ce ganduri are, ci presedintele clubului.

O fi omul ocupat, că nu găsește parizer de ăla bunu’.

BindenDanDat
BindenDanDat  •  13 August 2024, 18:34
Postat de zetanu pe 13 August 2024, 14:53

Nu e datoria lui Sucu sa vorbeasca pentru suporteri. E datoria lui Moldovan. Moldovan e presedintele clubului, Sucu poate mai are si alta treaba. V-ati invatat voi prost in tara asta cu anumiti crescatori de ovine sau anumiti patronasi de "foste cluburi din ilfov" (in speta - mogosoaia) care apar non-stop pe la teveu, si emana niste prostii din putul gandirii lor de "afaceristi de succes", dar in mod normal nu un patron trebuie sa ne imparta ce ganduri are, ci presedintele clubului.

Stai liniștit, că până acum trei zile nu mai scăpau ăștia de la televiziuni de el. Dădeai pe un canal, Șucu. Schimb canalul, Șucu iar. Așa că întrebarea din titlu este perfect justificată. A doua întrebare ar fi, este în stare nenea Șucu să spună “am greșit”? Și nu lu’ prima soție. Sau măcar “am făcut-o”? Asta este întrebarea corectă. În rest, salutări din Scoția și Irlanda.

dinamo100
dinamo100  •  13 August 2024, 15:17

Eu cred ca finantarea la Rapid se va reduce. Sucu va realiza destul de repede ca clubul de fotbal e un sac fara fund si ca risca sa toace in continuare o gramada de bani pe niste realizari viitoare incerte.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează