OPINII  »  EDITORIAL

Cum am întâlnit un campion mondial pe stradă

Articol de - Publicat luni, 08 mai 2023 10:09 / Actualizat luni, 08 mai 2023 10:14

Este posibil să întâlnești întâmplător un campion mondial mergând pe stradă? Da! Dar trebuie să ai mare noroc. Altă explicație nu am.

Duminică seară, în jurul orei 19:00, eram la Sevilla și mă întorceam la hotel împreună cu colegul Vlad Nedelea, venind dinspre centrul orașului andaluz. Am traversat Puente de San Telmo, am intrat în Plaza de Cuba și, exact când voiam să cotim spre Avenida de la Republica Argentina (ce potrivire!), de acolo a apărut o familie cu trei copii.

În stânga, era tatăl. L-am privit și, într-o clipă, am realizat cine e. Argentinianul Marcos Acuña, 31 de ani, fundașul stânga al Sevillei. Cel care jucase alături de Leo Messi în șase din cele șapte meciuri ale Mondialului din Qatar, lipsind la 3-0 în semifinala contra Croației doar din cauza unei suspendări.

Cum am întâlnit un campion mondial pe stradă

Ieșise la plimbare alături de soția sa Julia și de cei trei copii, Mora, Benjamin și Martina. Două fete și un băiat.

Așa, în tricou negru și bermude albe, subțirel, liniștit, puțin mai scund decât mine, nu semăna deloc cu "câinele rău" de pe banda stângă a naționalei albiceleste și a Sevillei.

I-am zâmbit și i-am spus în timp ce deschideam brațele spre el, ca și cum aș fi vrut să-l iau în brațe: "Marcos, Argentina campeon del mundo!", repetând reacția faimosului comentator Andrés Cantor în clipa în care sud-americanii au ieșit campionii lumii, pe 18 decembrie 2022, după penaltyul victorios al lui Montiel împotriva Franței.

Când m-a auzit, Acuña a început să râdă. Aflând că am dori o fotografie cu el, fotbalistul s-a oprit fără nicio ezitare. S-a pozat și cu mine, și cu Vlad.

A observat că aveam pe tricou conturul cupei cu urechi mari a Ligii Campionilor. I-am zis că se împlineau 37 de ani de la finala CCE din 1986, câștigată de Steaua în fața Barcelonei, 2-0, tot la penalty-uri, ca Argentina lui la ultimul turneu final. Nu părea să știe acel meci. Nu i se poate reproșa nimic. S-a născut la cinci ani și jumătate de la triumful Stelei.

El ar mai fi stat puțin cu noi. S-a auzit însă un "Marcos" mai tare, al soției sale. Ne-a salutat, s-a întors și a plecat.

Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Comentarii (4)
temujin
temujin  •  09 Mai 2023, 14:22

Dar cum este sa te intalnesti zi de zi cu un campion european, mondial si olimpic (asa cum mi se intampla mie)? ROMAN! Dar nu este fotbalist ci fost sportiv de lupte Greco-Romane.

Georgegeorge2022
Georgegeorge2022  •  09 Mai 2023, 12:35

Daca l-ati fi intalnit pe Dibu Martinez, v-ati fi fotografiat cu el? Acuna, un ciomagar care ar fi trebuit sa fie pentru mai multe meciuri suspendat la Cupa Mondiala! Unii dintre recentii campioni mondial nu merita respect atat pentru stil si atitudine, cat si pentru valoarea etalata! Unii cititori ipulsivi pot sa-si cenzureze pornirile; chiar nu e nevoie sa ia atitudine de fiecare data si in acelasi mod!

Dino
Dino  •  08 Mai 2023, 12:22
Postat de ionescugeorge77 pe 08 Mai 2023, 11:18

...finala din 1986 a fost cel mai urat meci vazut vreodata de mine ...un antijoc dus la extrem ...rusine sa va fie ...

Murinho si Simeone te-ar contrazice :))Pana la urma in istorie ramane gravat numele castigatoarei, cum ne cum apare Steaua Bucuresti.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează