OPINII  »  EDITORIAL

Florin Tănase, omul patronului

Articol de - Publicat marti, 19 iulie 2022 13:43 / Actualizat marti, 19 iulie 2022 15:29

De unde vine revolta lui Florin Tănase și în ce registru trebuie citită? Tănase a fost mereu un privilegiat, un om al sistemului. Valoarea, pe de o parte, și relația cu patronul, pe de altă parte, i-au asigurat un loc călduț și un salariu baban în cei șase ani la FCSB. Și atunci, de ce se plânge Tănase? Are dreptate să o facă? 

Probabil că Florin Tănase se simte păcălit. Poate nu total, dar parțial. Când a lăsat Viitorul pentru FCSB, știa că vine la un club care oferă salarii mari (aici au fost corecți cu el), care vrea performanță internă și internațională (aici au fost pe jumătate onești) și care îți asigură un transfer în străinătate în cazul în care joci bine (aici l-au păcălit grav). 

Din 2016, de când a semnat cu FCSB, Tănase a cucerit fix un trofeu, o Cupă a României, a avut un singur parcurs european lung, încheiat după o dublă cu Lazio, iar clauza sa de reziliere, ajunsă între timp la trei  milioane de euro, nu a fost plătită de nimeni. 

Din 2012 până în 2016, roș-albaștrii câștigaseră trei titluri, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii, participaseră în grupele Champions League, eliminaseră Ajax din Europa League și câștigaseră, în același sezon, cu 1-0 partida cu Chelsea, echipă care avea să-și adjudece trofeul EL câteva luni mai târziu. 

Așadar, în era Tănase, FCSB s-a transformat dintr-un club de succes, într-unul aproape banal, iar el nu a fost vreun martor al decăderii, ci participant activ. Ce nu cred că-și imagina vreodată golgeterul ultimelor două sezoane, este nivelul prăbușirii și probabil de aici frustrarea lui. 

Când tu vrei să faci performanță sportivă și ai antrenor o marionetă ca Toni Petrea, te oftici. Când tu speri să cucerești, la 28 de ani, primul titlu și vezi că patronul tău o ține langa cu sănătatea financiară, care ar fi mai importantă ca succesul sportiv, te apucă dracii. 

Când realizezi că CFR Cluj a evoluat în ultimele trei sezoane în grupe europene, iar pentru tine luna august a devenit capăt de linie în Europa, îți dai seama că ceva nu e în regulă. 

Când vezi ca Dan Petrescu poate alinia un prim unsprezece care nu îi conține pe Jefte, Petrila, Dugandzici, Bordeianu, Kolinger, sau Mistrati, iar la tine pe bancă își găsesc un loc Mamut, Lixandru, Musi sau Pantea, te gândești că urmează un nou sezon ratat.

Și atunci te apuci și urli, după meciul cu U Cluj, că „în loc să facem ce trebuie, noi facem schimbări la pauză” iar apoi, la flashi-interviuri, te plângi de valoarea lotului. De fapt, tu îți plângi de milă.

Florin Tănase, omul patronului
Florin Tănase are o relație apropiată cu Gigi Becali

Dar apare întrebarea, e oare corect Tănase? Oricărui jucător care alege să semneze cu FCSB, i se adresează întrebarea „ești pregătit pentru Gigi Becali?”, iar răspunsul este, invariabil, „îl știm cu toții, pune mult suflet, dar nu e un om rău. Sunt sigur că dacă voi juca bine, nu va avea nimic cu mine. Nenea Gigi se supără, dar îi trece repede. Nu cred că dânsul se va implica la echipă” și tot așa, și tot așa. 

Ei știu unde vin, la fel ca antrenorii, acceptă, fără să protesteze, felul în care este condus clubul, vorba aia, timpul trece, leafa merge, iar unii, cum este Tănase, chiar devin complici ai despotismului. Păi, dragă Florin, când vorbeai cu Gigi Becali pe la spatele antrenorilor, nu te deranjau schimbările de la pauză? Atunci de ce nu te ofuscai? De ce nu îți strigai nedreptatea? 

În fond, Tănase a spus niște adevăruri. La FCSB, Gigi Becali dictează primul unsprezece, dictează schimbările, iar lumea la pauză este mai preocupată să prindă semnal la telefon, decât să analizeze greșelile primei reprize. 

Și da, FCSB are un lot în care există un singur fundaș stânga, o singură aripă dreapta, niciun vârf de valoare iar variantele de pe bancă sunt modeste. Problema este că nu Tănase trebuie să se plângă de problemele astea. El și-a pierdut acest drept, în momentul în care a devenit omul patronului acum niște ani.  

Ce vreau să zic e că eu am o relație foarte bună cu patronul echipei și cred că e normal să-i răspund la telefon atunci când mă sună. Cum ar putea un angajat să nu-i răspundă patronului? Da, s-a întâmplat. Nu înțeleg care ar fi neregula ca un jucător să discute cu patronul peste capul unui tehnician
Florin Tănase – iunie 2022

Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Comentarii (13)
Dobermannul
Dobermannul  •  21 Iulie 2022, 10:08

"FCSB are un lot în care există un singur fundaș stânga, o singură aripă dreapta, niciun vârf de valoare iar variantele de pe bancă sunt modeste." FCSB are de ani buni interzis la titlu de Dincu, Rus, Burleanu, ... care cu ajutorul CCA au pus stapanire pe liga 1 si ca atare Becali nu mai este asa de interesat sa castige campionatul sau cupa si face bani din ce poate si anume cumpararea si vanzarea de jucatori. El cumpara ieftin si vinde scump atunci cand i se iveste ocazia si ca atare are lotul (subtiat chiar de el) pe care si-l poate permite ca sa nu falimenteze.

Dobermannul
Dobermannul  •  20 Iulie 2022, 15:12

Pentru moderator... "Când tu vrei să faci performanță sportivă și ai antrenor o marionetă ca Toni Petrea" zice autorul articolului. "Marioneta" nu e cuvant jignitor? Evident ca e jignitor. Va dati pudibonzi cu comentariile oamenilor in schimb autorii articolelor jignesc cat incape.

Moshu
Moshu  •  20 Iulie 2022, 11:07

Oare de unde vine revolta lui Tanase ? Oare nu din atitudinea celor de la fcsb,unde un singur om este patron,presedinte,antrenor,medic cercetator stiintifc si...orice altceva ? Astia ii scot ochii pentru salariul mare,dar uita ca Tanase putea avea un salariu si mai mare la o echipa unde putea si el sa joace fotbal nu ...chestia asta care se joaca in general la noi si in special la fcsb !Dar n-a vrut acel "singu om"si acum il mai si batjocoreste pentru ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume !

Vezi toate comentariile (13)
Comentează