OPINII  »  EDITORIAL

De ce nu vă dați la o parte?

Articol de - Publicat marti, 03 mai 2022 13:02 / Actualizat marti, 03 mai 2022 13:06

În liga secundă, U Cluj și Petrolul le-au reproșat celor de la Slobozia și CSA Steaua că au îndrăznit să-și apere șansele

Să fim corecți până la capăt și să spunem că Sloboziei și Stelei nu li s-a reproșat doar asta. Reproșul a fost asezonat cu argumentul că în fața altor candidate la promovare, elevii lui Mihalcea și ai lui Oprița n-ar fi evoluat cu același aplomb de care au dat dovadă acum, în această ultimă etapă, la Cluj și la Ploiești.

Bătălia de sub Feleac

De ce nu vă dați la o parte?

U Cluj - Unirea Slobozia s-a terminat 1-2, cu ultimul gol marcat pe contraatac de oaspeți, spre finalul celor 7 (șapte) minute de prelungire dictate de arbitru. A urmat, imediat după fluierul final, cafteala generalizată de la marginea terenului, continuată pe tunel și la cabine. 

Adrian Mihalcea, antrenorul Sloboziei, pretinde că a fost lovit de jucători de-ai gazdelor. Încă nu suntem în posesia unui raport exact al arbitrului și al observatorului de joc, însă arbitrul avea obligația de a aplica sancțiuni, cartonașe roșii, agresorilor (chiar și după fluierul final) sau măcar de a reține niște legitimații! N-am auzit să se fi întâmplat asta!

Aspectul moral al caftelii

De regulă ponderat în declarații, antrenorul clujenilor, Erik Lincar, a fost ironic cu ialomițenii, spunând că aceștia au luptat pentru a-și îndeplini obiectivul de ocupare a locului cinci. Cu alte cuvinte, ce-a apucat-o pe Slobozia să-și dea viața pentru victorie tocmai la Cluj, după ce în meciurile cu rivalele la promovare fusese mult mai apatică? O întrebare pe care și-au pus-o mulți dintre cei care au fost în tribunele Cluj Arena sâmbătă.

În sensul că dacă ți s-a pus eticheta de echipă placidă, de victimă sigură a adversarelor care au ca obiectiv promovarea, se subînțelege că trebuie să joci la fel de slab cu toată lumea și că n-ai nicio justificare dacă dintr-odată ieși din starea de platitudine și începi să joci fotbal. Așa, din senin!

De ce faci schimbări în minutul 93?

Petrolul - CSA Steaua s-a terminat 0-0, în fața unui stadion aproape plin și după un meci extrem de slab, iar promovarea în pas de defilare a ploieștenilor nu mai pare acum atât de sigură. La finalul meciului, Claudiu Tudor, oficialul gazdelor, a intrat în conferința de presă peste antrenorul Nae Constantin și și-a exprimat indignarea că antrenorul advers, Daniel Oprița, și-a permis să tragă de timp, făcând schimbări în minutele adiționale!

Din Madagascar până în Groenlanda

Pare ceva inimaginabil în fotbalul de oriunde, de pe Bernabeu până în Madagascar și de pe arena lui Manchester City până în Groenlanda! Să reproșezi antrenorului advers că face uz de un drept al său! Cum ar fi trebuit să procedeze Oprița, în viziunea lui Claudiu Tudor? Să renunțe la schimbarea din minutul 90Ă3 și să le strige alor săi să facă cumva să ia gol la ultima fază?!

Urmașii lui Câmpeanu și Dridea

Discutăm despre două cluburi de mare tradiție, U Cluj și Petrolul, pe care toată lumea le vrea pe prima scenă, pentru suporterii lor și pentru trecutul lor glorios. Vorbim despre spiritul academic al Almei Mater clujene și blazonul de netăgăduit al triplei campioane din Ploiești. Două cluburi istorice ale fotbalului nostru, cu nume imense înrămate în cărțile lor de aur. Dar asta nu înseamnă că "U" și Petrolul trebuie să promoveze neapărat, în fața unor adversari căzuți în contemplație, cărora să li se dea papuci, ca la Peleș, ca să nu strice parchetul din cele două muzee.

Adevăratele simboluri ale Clujului și Ploieștiului, ca Remus Câmpeanu sau ca Mircea Dridea, am dat doar două exemple de conduită exemplară, câte unul din fiecare tabără, n-ar fi conceput niciodată așa ceva. Dar dacă se schimbă vremurile, se schimbă și oamenii! 

Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Comentarii (3)
luisharcsa
luisharcsa  •  04 Mai 2022, 06:53
Postat de opinez pe 03 Mai 2022, 22:37

Se mai intampla la nervi. Ramane insa intrebarea de ce ai face playoff cu echipe ca Steaua, Slobozia sau Chiajna care nu au voie sau nu au interes sa promoveze. Automat induci in competitie posibilitatea de a influenta clasamentul functie de alti factori.

La nervi? Atunci astia de la u sunt in permanenta nervosi. Nu este prima data cand se intampla la ei. Ar trebui depunctati. Sunt recidivisti. Din pacate nu se iau masuri.

zorrozabal
zorrozabal  •  04 Mai 2022, 06:49

Buzarin face o aluzie destul de stravezie la cooperativa fcsb-ista sau la fcsb și „aliații”sai!Și culmea obrazniciei cu MM Stoica sau insuși fericitul GG șantajându-i(pardon,punând presiune) sa nu cumva se dea la o parte(și)in fața celor de la CFR!Chiar ieri, GG facea aluzie la „o convenție”pe care o are cu Rotaru!

opinez
opinez  •  03 Mai 2022, 22:37

Se mai intampla la nervi. Ramane insa intrebarea de ce ai face playoff cu echipe ca Steaua, Slobozia sau Chiajna care nu au voie sau nu au interes sa promoveze. Automat induci in competitie posibilitatea de a influenta clasamentul functie de alti factori.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează