"N-a fost un el, ci o ea!"

Își amintea perfect momentul primei sărituri: mergea la o școală mică din South Otter, erau Zilele Sportului și voia să-și învingă cea mai bună prietenă. Așa că pe la nouă ani, după moda vremii, a forfecat, a trecut peste ștachetă, rezemată pe două bețe, și a aterizat pe nisipul din curte. S-a julit, olecuță de durere.

Tatăl, văzând-o, i-a amenajat un locușor, luând niște plase, mergând la un magazin de mobilă second-hand și venind acasă cu un fel de spumă din care a făcut câțiva baloți, prima ei "saltea".

Până la 11 ani, Debbie Brill a atacat astfel săritura în înălțime: cu picioarele înainte, tăind aerul. Nimeni nu s-a gândit la forma literei J.

"Am mers pe instinct", avea să declare ea, peste ani. Și-a luat avânt, și-a calculat pașii, dar, când a ajuns în fața bețișorului de lemn, a dat să-l sară cu spatele la el, cu fața spre cer, trăgându-și, imediat, pantofii de sport.

"Instinctul mi-a spus să zbor"

"N-am avut nevoie de niciun antrenor, nimeni nu mi-a impus nimic, habar nu aveam de această tehnică. Pur și simplu instinctul mi-a spus să alerg și să zbor". La 13 ani, fata din British Columbia, Canada, revoluționase această disciplină.

Primul record mondial la săritura în înălțime (feminin) datează din 20 mai 1922, 1.46 m, Nancy Voorhees (SUA). În momentul în care Debbie Brill a venit cu noul ei stil, Iolanda Balaș era cea mai bună din lume, cu 1.91. Actualmente, Stefka Kostadinova (Bulgaria) deține supremația mondială, cu 2.09 m, la Roma, în 1987.

"Încercam să-mi ridic șoldurile, pentru a putea sări cât mai sus", își amintea. Nu-i era deloc ușor. Lumea sportului era obișnuită cu stilul vechi, a fost botezată "Ciudata", pentru că nu mai forfeca. Și-a găsit, curând, un aliat, pe Pete Swensson, un antrenor care i-a convins părinții că trebuie să o lase la atletism, pentru că e bună în ceea ce face.

La o "duel" între cei din Columbia Britanică și cei din Oregon, Brill a auzit că un băiat ceva mai mare, cam pe la vreo 19 ani, îi imită săritura, pe spate. S-a bucurat enorm. "Am simțit o ușurare formidabilă. Acum eram doi ciudați".

Norvegia a râs de stilul ei

La 14 ani, în ianuarie 1967, Debbie a concurat în Kelowna. Toți ceilalți sportivi s-au apucat de forfecare, unii au încercat ceva demn de Charlie Chaplin, pe burtă, doar ea și-a văzut de "Brill Bend": a reușit 1.50 m., cu peste opt centimetri mai sus ca toate săriturile sale de până atunci.

A mers în Olso, pe Stadionul Olimpic. Europa nu văzuse, încă, stilul cel nou de săritură. "Toată lumea a râs de mine, de fata cea slăbuță. Aproape la fiecare atlet au bătut din palme, pe ritm, la mine s-au oprit și-și dădeau coate. Și în Marea Britanie ori Suedia mă priviseră ciudat, dar aici s-au apucat să râdă ca și cum pe gazon rula o comedie. Logic, de emoție, am terminat pe ultimul loc!".

A continuat să sară: 1.99 m în 1982, record al Canadei. Apoi, în 1999, la 46 de ani, a devenit cea mai bună din lume la Ă45 de ani, cu 1.76!!!

Zilele trecute, marele Dick Fosbury, considerat unul dintre cei mai mari atleți din toate timpurile, campion olimpic la săritura în înălțime, în Mexic, 1968, s-a stins la 76 de ani. Atinsese, cu noua tehnică, botezată "Fosbury Flop", 2.24. Toți l-au ovaționat, s-au scris pagini întregi despre inovatorul său stil și despre cum acesta poate aduce noi recorduri. S-a retras după Mexico.

La cinci ani după incredibila sa performanță, a ajuns în Spania. Jurnaliștii de aici prinseră a-l felicita, moment în care i-a întrerupt.

"Să fie clar, nu eu am venit cu acest stil! N-a fost un el, ci o ea! La o reuniune atletică, antrenorul meu de atunci mi-a spus că o fetiță sare oarecum ciudat, fără acea forfecare, ci cu spatele la bară, cu ochii spre cer. La o zi distanță, i-am adoptat stilul. Nu mi-a ieșit din prima, dar era clar că dădea roade. Ea a ajuns la Jocurile Commonwealth-ului, eu am devenit campion olimpic, cu record inclus. Acesta este diferența!".

Fetița despre care vorbea Fosbury era Debbie Arden Brill.

"Invenția" sa nu a fost recunoscută, niciodată, la cotele la care ar fi trebuit.