Qatar, alegerea perfectă pentru fotbal și spectatori

Plecasem îmbibat de prejudecăți referitor la ce se va întâmpla cu marea competiție. La capătul celor două săptămâni pe care le-am petrecut în Qatar, la Campionatul Mondial, am câteva repere. Nu dictez nimănui, împărtășesc.

În avionul spre Doha am văzut serialul de pe Netflix despre corupția din FIFA, mai ales cea referitoare la acordarea organizării CM pentru Qatar. Începeam Mondialul sceptic.

După 14 meciuri văzute din tribune, am câteva concluzii care dau un singur răspuns, pe care îl rostesc fără nicio emoție că aș greși cu ceva. Și anume: alegerea Qatarului a fost cea mai bună alegere pentru Mondial, adică pentru fotbal și pentru spectatori.

Desigur, asta nu elimină și nu reduce suferința celor care au muncit și au murit pe stadioane. Nu diminuează șocul provocat de discursul președintelui Infantino și nici faptul că societatea țărilor din Golful Persic trăiește după reguli care afectează drepturile femeilor. Toate acestea rămân. Performanța organizatorică este însă și ea un fapt.

1. ORGANIZAREA

Oricine va organiza de aici înainte un Mondial va avea obligatoriu ceva de făcut: să meargă în Qatar și să ia notițe. Și dacă va pune în aplicare, atunci va avea parte de un turneu final organizat perfect. Qatar nu a lăsat nimic nepus la punct.

E uluitor să vezi voluntari care stau toată ziua în soare doar pentru a repeta o dată la 20 de secunde: „Metro, this way”. Doar atâta făcea acel om. E o formă de disciplină personală și de sacrificiu.

Alți voluntari au avut ca singur job să aștepte pe un scaun autocarele care vin în Centrul Media și să îi arate șoferului la ce număr al rampei să parcheze. Apropo de metrou, în toate stațiile a fost regândit modul de acces: culoare exclusiv pentru intrarea la metrou și altele exclusiv pentru ieșire.

Nimeni nu intra pe la ieșire, nimeni nu ieșea pe la intrare, iar pentru respectarea acestor reguli erau voluntari care stăteau pentru a verifica nonstop circuitul.

Pe stadion, lucrurile sunt și mai precise. Culoare special create exclusiv pentru spectatori sau media. Drumuri create în zig-zag, exact ca în aeroporturi, pentru a se evita îmbulzeala și haosul.

Ca și în modele solide din Occident, nici în Qatar nu există negociere, toată lumea intră doar pe unde are accesul de pe bilet sau acreditare.

Plus alți voluntari care stau pe străzile și aleile de conexiune cu arena și care au rolul de a dirija spectatorii pe unde și când anume să traverseze strada, pentru a nu se ajunge la blocaje în trafic. Și imaginați-vă că mai toate drumurile rutiere principale care duc spre stadioane au câte 5-6 benzi pe sens!

Pe stadion, totul e supravegheat de stewarzi, care vin și îți atrag atenția până și dacă îți sprijini piciorul pe marginea scaunul din fața ta.

Și dacă nouă, românilor, poate că ni se par exagerate toate aceste lucruri făcute bine de qatarezi, am apelat și la o opinie din Occident. Un ziarist italian, care a stat în același hotel cu GSP, a avut următoarea replică atunci când l-am întrebat cum i se pare organizarea: „Incredibilă! N-am mai văzut așa ceva! Incredibilă”.

Cam pe unde e România din acest punct de vedere? Nu existăm! Sau vorba colegului Andrei Crăițoiu: „Noi n-am fi în stare să organizăm într-un asemenea mod nici măcar un meci, nu 64, cum are Qatar la acest turneu!”.

2. CURĂȚENIA

Alt capitol la care nota n-are cum să nu fie 10. Nici măcar în Japonia, la Mondialul de handbal din 2019, n-am văzut un asemenea cult pentru igienă. Voluntari care șterg zilnic balustradele de la metrou, stâlpii de iluminat.

Nu există toaletă, la stadion, la restaurant sau în alte locuri publice, în care să mergi și să nu vezi pe cineva care spală, șterge, verifică rezerva de săpun, de șervețele sau hârtia igienică.

De asemenea, spațiile verzi, piațetele, străzile, parcurile sunt impecabile. E și normal să fie așa din moment ce peste tot vezi muncitori care adună orice hârtie sau ce înseamnă gunoi, cu astfel de razii făcute la fiecare două-trei ore.

Am văzut câteva scene care în România par de domeniul SF-ului:

- Într-o zi, pe podeaua de pe peronul metroului, se desprinsese într-un colț un autocolant care arăta direcția uneia dintre linii. Un voluntar se grăbea să facă poze, să le trimită. Peste 3 minute au venit două ajutoare și au înlocuit autocolantul! Nu au „reparat” colțul, au înlocuit tot autocolantul.

- În fața tribunei oficiale, la meciul de deschidere, oficialii au fost așteptați de polițiști călare pe cămile și cai. Animalele s-au ușurat în spatele lor și au lăsat grămezi de excremente. După terminarea meciului însă, totul era ca nou. Nici urmă sau miros de mizerie!

- În spatele clădirii în care se găsesc Galeriile Lafayette din Doha se spărsese o țeavă de apă, care lăsase o mică baltă pe gazonul dinspre stradă. A durat cel mult 10 minute până când 10 lucrători și o mașină cu o pompă de apă au sosit la fața locului și problema a fost remediată.

3. SECURITATEA

Ați avea curaj, dacă sunteți la o cafenea sau în mall, să vă lăsați telefonul undeva până vă întoarceți după ce mergeți la baie sau la shopping? Răspunsul e NU. În Qatar, răspunsul e DA.

Scena care urmează e o descriere a unui model întâlnit de zeci de ori. Un localnic la costum se așază în mijlocul unei terase. Își pune laptopul, telefonul și geanta, după care pleacă. Nu înăuntru să comande ceva, ci două străzi mai încolo.

Se întoarce relaxat, peste vreo 10-12 minute. „Qatar e țara în care nu se fură” e unul dintre motto-urile statului qatarez. Iar situația prin care a trecut unul dintre prietenii colegului Amir Kiarash, de la Adevărul, e cel mai bun exemplu.

El și-a uitat geanta în metrou. Toate actele, documentele, plus 1.000 de dolari. Și-a dat seama după ce ieșise. A mers disperat la primul centru al poliției, iar cei de acolo nu-i înțelegeau agitația: „Liniștiți-vă, o să aveți geanta în această seară sau cel târziu mâine dimineață”. Și așa a fost: cu tot cu documente și bani!

În Doha, orașul e plin de poliție, autostrăzile la fel. Indiferent de ora la care ești ieșit din hotel, oriunde te-ai afla, nu te simți deloc în nesiguranță. Ceea ce pentru un turneu final, la care participă milioane de oameni, e un obiectiv esențial. Pe care Qatar îl bifează cu o mare bilă albă.

4. STADIOANELE

Un singur cuvânt poate descrie modul în care arată arenele: uluitor. Da, au costat în jur de 4-5 miliarde de euro, dar chiar își confirmă excelenta investiție. În exterior, în tribune, pe scările de acces, în lift, în parcarea subterană, oriunde arată și oferă un confort fantastic. Totul e finisat, nimic nu e rupt, deteriorat sau să pară făcut de mântuială.

În 2011, Arena Națională a fost finalizată cu un cost de aproape 240 de milioane de euro. Cam 35-40% din unele stadioane din Qatar. Aspectul însă, facilităție, absolut totul nu suportă nicio comparație cu arena de pe bulevardul Basarabia din București.

Toate stadioanele au mii de locuri de parcare, unele sunt conectate direct la o stație de metrou și la majoritatea se ajunge și cu autocare speciale puse la dispoziție pentru fani sau ziariști, care sunt așteptate în parcarea de la arenă de voluntari, care, după ce se lasă întunericul afară, ghidează șoferii cu bastoane reflectorizante, exact ca pe aeroporturi.

Chiar și meciurile disputate când temperaturile în Doha treceau de 35 de grade au avut parte de un context perfect ambiental. Aerul condiționat din interiorul arenei crea 18-20 de grade, perfect pentru fotbaliști, dar și pentru spectatori. Doar Qatar a realizat așa ceva până acum, nimeni altcineva. Amintiți-vă Mondialul din 1994, când anumite jocuri în SUA s-au jucat chiar și la peste 40 de grade!

E adevărat, au trecut decenii în care tehnologia a avansat. Dar tehnologia sau banii nu înseamnă nimic fără organizare și fără competența specialiștilor.

„În lumea reală nu se poate conduce după un cod etic”

Un Campionat Mondial are nevoie de notă maximă la toate aceste 4 capitole pentru a fi o reușită. Iar Qatar le bifează cu brio. Care au fost sacrificiile din spatele acestor lucruri faraonice? Mită de miliarde, mii de vieți ale muncitorilor pierdute pe șantierele din Doha. 

În documentarul Netflix despre corupția de la FIFA, fostul secretar general al forului mondial, din perioada Sepp Blatter, are o replică fabuloasă: „Sunt unii care chiar cred că FIFA poate fi condusă după un cod etic. Acestora n-am decât să le urez mult succes, dar în lumea reală lucrurile stau altfel”. 

Între timp, Blatter a revenit și a spus că a fost o eroare. Însă același Blatter este, la rându-i, acuzat de justiția elvețiană și are un meci personal cu actualui președinte FIFA, Infantino.

177de milioane de euro e suma cu care Qatar l-a antamat pe David Beckham pentru a fi ambasadorul sportiv al ei pe o perioadă de 10 ani, după ce documentarul FIFA-Corupție, de pe Netflix, redă o scenă memorabilă. Directorul de organizare al CM, Hassan Al-Thawadi, a fost deranjat la o recepție, în urmă cu mai mulți ani, că toată atenția e pentru Beckham: "M-a întrebat: eu de ce n-am parte de așa ceva? Am început să rând, i-am zis: Păi, el e Beckham, îl cunoaște toată planeta! S-a uitat la mine și parcă mi-a zis ceva de genul: Mai vedem noi!", a dezvăluit fosta traducătoare a lui Al-Thawadi

Islamul, la braț cu creștinismul și budismul

Multe turnee finale au fost obținute prin jocuri de influență.

Iar exploatarea forței de muncă a migranților e un fenomen groaznic, însă un fenomen global, nu monopolizat de țările din Golf.

Pe acest principiu al condamnării apriorice, nicio țară arabă n-ar fi avut dreptul nici măcar să spere vreodată la organizarea unui turneu final. Și ar fi fost o eroare majoră, fiindcă atmosfera din Qatar e formidabilă. Cu credincioși ai tuturor religiilor sărbătorind acest joc. Islamul, la braț cu creștini și budiști. Sportul unește.

Pentru Mondial, pentru fotbal, pentru spectatori, Qatar a fost alegerea perfectă. Nu cereți fotbalului să facă ordine, să impună democrația sau să promită justiție divină în lume! Acest sport a fost inventat cu alt scop. Acela de a oferi spectatorilor și telespectatorilor un spectacol, de a uni diversitățile. Iar Qatar s-a achitat la superlativ de sarcini.

Și pregătiți-vă să vedeți repetat un astfel de Mondial! În 2034, cel târziu în 2038, există premise ca o altă țară arabă să îl găzduiască, cel mai probabil Arabia Saudită.

Cine și-ar fi imaginat că în plin deșert, Messi, Cristiano, Neymar și Mbappe vor juca pe stadioane de 7 stele, în aer condiționat, în fața unor tribune pline cu mexicani, australieni, marocani, iranieni, saudiți, japonezi, sârbi, polonezi, englezi, galezi și americani, iar întreaga planetă va privi ore întregi la acel loc care acum câteva decenii conținea doar nisip și cămile?

Tehnologia sau banii nu înseamnă nimic fără organizare și fără competența specialiștilor. Plus acel miracol pe care fotbalul, când i se dă credit, îl pune în fiecare loc unde poposește, de aproape un secol și jumătate.