Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat luni, 30 decembrie 2019 09:35
Urmează un an cu provocări spectaculoase pentru fotbalul și sportul românesc: organizăm meciuri la Euro, unde dorim să ne și calificăm, mergem cu speranțe la Jocurile Olimpice, inclusiv cu naționala de tineret, iar Halep și Neagu pot ajunge din nou numărul 1 în lume.
1. Vrem să mergem la Euro
Naționala de seniori va disputa, la final de martie, meciul cu Islanda, semifinala din barajul pentru accesul la Campionatul European. Partida va avea loc pe 26 martie, la Reykjavik. În cazul în care vom trece de Islanda, vom juca finala cu învingătoarea din confruntarea Ungaria - Bulgaria, tot în deplasare, pe 31 martie, fie la Budapesta, fie la Sofia.
2. România U21, încă o minune?
Echipa lui Mirel Rădoi, care în vara trecută realiza o performanță mare, atingerea semifinalelor Campionatului European de tineret, găzduit de Italia, va participa la turneul olimpic de la Tokyo. În momentul de față sunt calificate 9 din cele 16 naționale: România, Japonia, Franța, Germania, Spania, Egipt, Coasta de Fildeș, Africa de Sud și Noua Zeelandă. Ultimele 7 reprezentative se vor afla în perioada ianuarie - martie: 3 vor veni din Asia și câte două din America de Sud și America Centrală. Turneul olimpic masculin va debuta pe 23 iulie, iar finala va avea loc pe 8 august.
3. Halep și Neagu, nr. 1 și în 2020!
Anul care urmează vine cu noi provocări pentru sportivele de top din România. Simona Halep și Cristina Neagu au ca obiectiv să redevină numărul 1 pe parcursul lui 2020, poziție pe care au ocupat-o multă vreme în anii precedenți. Primul mare obiectiv al Simonei va fi Australian Open, cel dintâi turneu de Grand Slam al anului, dar poate principala țintă va fi aurul la Jocurile Olimpice din vară. Neagu, refăcută complet după o operație la ligamentele încrucișate ale genunchiului, va încerca să califice România la Tokyo la turneul preolimpic din luna martie, din Muntenegru, unde participăm alături de țara gazdă, Norvegia și Coreea de Nord și de la care se vor califica primele două clasate. Apoi, în mai, ar putea juca pentru cucerirea Champions League, în Final Four-ul de la Budapesta, unde ar putea ajunge alături de CSM București.
4. Sărbătoarea Euro
Vara lui 2020 va aduce în România cel mai important eveniment sportiv organizat vreodată. Bucureștiul va fi și el gazda Europeanului de fotbal. Vom găzdui 3 meciuri în faza grupelor și una dintre optimile de finală. Toate partidele vor avea loc pe Arena Națională. Dacă România se va califica, atunci va disputa pe Arenă confruntările cu Austria și Ucraina, iar meciul cu Olanda va avea loc la Amsterdam.
5. Speranțe la Tokyo
Jocurile Olimpice din Japonia constituie o altă competiție fabuloasă care ne așteaptă în 2020. Se vor desfășura între 24 iulie și 9 august, la Tokyo, și ne facem speranțe să obținem medalii tot din partea disciplinelor sportive la care am mai bifat astfel de rezultate: tenis, scrimă, canotaj, lupte, haltere. Delegația României va cuprinde în jur de 100 de sportivi, iar portdrapel la festivitatea de deschidere ar putea fi Simona Halep.