SPORTURI  »  ALTELE  »  LUPTE

Alina Vuc, gata pentru 2020 și Jocurile Olimpice: „Vreau s-o înving pe Maria Stadnik, idolul meu”

Articol de - Publicat joi, 02 ianuarie 2020 22:07

Anul 2019 a fost unul bun pentru Alina Vuc, luptătoarea română câștigând a doua medalie de argint la Campionatele Mondiale. Gândurile ei se îndreaptă însă doar spre Jocurile Olimpice

Alina Vuc este marea speranță a luptelor românești pentru o medalie la Tokyo. Micuța sportivă s-a obișnuit deja cu podiumurile marilor competiții, la Europene și Mondiale, dar își dorește să facă acest pas și la Jocurile Olimpice.

„Anul 2019 l-aș considera unul bun. Chiar dacă am avut parte și de probleme, a trebuit să mă operez la genunchiul drept, cel mai important e că am adus o nouă medalie la Campionatele Mondiale și am obținut deja calificarea la Jocurile Olimpice", spune reșițeanca de 26 de ani.

Operația suferită în luna februarie, la ligamentul încrucișat anterior al genunchiului drept, a făcut-o să rateze participarea la Europenele găzduite de București. „E unul dintre cele mai mari regrete. Îmi doream enorm să lupt acasă, în fața propriilor suporteri. România a organizat un turneu de o asemenea anvergură după 40 de ani și motivația era mare. Am trecut greu peste dezamăgirea de a fi în sală, dar să nu pot urca pe saltea. A trecut însă", povestește Alina.

"E foarte important la noi, la lupte, felul cum ne pregătim, cu cine ne pregătim. Tocmai de aceea recurgem la acele stagii de pregătire în străinătate, pentru că ai adversari de valoarea ta, din categoria ta. Numai așa poți progresa"
Alina Vuc

„Visez să-mi înving idolul!"

Alina Vuc și-a luat revanșa la Mondialele de la Nur-Sultan (Kazahstan). A ajuns până în finală, dar acolo a fost învinsă de azera Maria Stadnik, sportiva care are un palmares impresionant, fiind de 7 ori campioana Europei. „De ce să nu recunosc că Maria este idolul meu? Este modelul meu! Mă pregătesc și visez la ziua în care să urc pe saltea și să o înving", spune Alina Vuc.

Medalia de argint din Kazahstan a fost mai greu de câștigat parcă decât cea de la Paris, din 2017, care a avut aceeași strălucire. "Spun asta nu pentru că adversarele au fost mai puternice, ci pentru că eu veneam după o accidentare gravă, după o operație, și nu știam cât sunt în stare să rezist fizic și psihic", mărturisește Alina.

Sunt foarte mândră că am obținut această medalie și că m-am calificat la turneul olimpic. Am trecut de stresul turneelor de anul viitor. Acum am o liniște sufletească și mentală, mă pot pregăti în liniște pentru ceea ce îmi doresc”, afirmă Alina.

Simte la tot pasul presiunea care vine din exterior, din partea apropiaților, a prietenilor, a antrenorilor, a federației. "Sigur că toată lumea are așteptări de la mine, dar mai înainte de toate, eu sunt cea care are cele mai mari așteptări. Țelul meu e clar, e bine fixat în minte și știu pentru ce mă pregătesc", spune apăsat micuța luptătoare.

"Într-un an de zile, 11 luni le petreci în cantonament, pregătindu-te pentru ceea ce urmează. Dar asta ai ales să faci și nu trebuie să te plângi"
Alina Vuc

A treia în Ancheta GSP

Cea mai bună luptătoare în Ancheta federației, în ultimii trei ani, Alina Vuc a prins podiumul și în Ancheta GSP, după Simona Halep și echipa feminină de tenis de masă. "Mă onorează aceste premii, dar, sincer, mă simt mai în largul meu pe salteaua de lupte. Mi-aș dori să fiu în top și în 2020 pentru că asta înseamnă că am realizat ceva la Jocurile Olimpice de la Tokyo", declară Alina Vuc.

Prăjitura la care are voie

Fiind un sport care se încadrează în categorii, Alina Vuc trebuie să fie atentă și la alimentație. „Din fericire, nu am probleme cu categoria. Acum doi ani s-au schimbat categoriile și de la 48 s-a urcat la 50 de kilograme. Eu am acum 52 și intru rapid în categorie", spune Alina. Nu-și permite însă prea multe lucruri. „Am voie la o prăjitură pe săptămână, dar nu e vreo problemă. Dulciurile nu mă atrag", adaugă ea. "Tu, ca sportiv, trebuie să fii conștient că fără un regim alimentar, fără un program exemplar, nu poți face față pe saltea. Și, cu gândul la momentul acela, de la final, când urci pe podium, te înfrânezi de la orice bucurie a vieții", a subliniat Alina Vuc. 
 

„Cea mai mare pauză din carieră a fost de trei săptămâni. Două săptămâni nu faci absolut nimic, dar și atunci te simți vinovat că parcă ai parte de prea mult răsfăț"
 Alina Vuc

5 medaliiare în palmares Alina Vuc la competițiile importante: două de argint la Mondiale (2017, 2019) și trei la Europene, două de argint (2016, 2018) și una de bronz (2017)

Citește și:

România, gata de Campionatul European de Polo! Duel în grupe cu marea favorită + programul meciurilor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează