Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 15 septembrie 2023 21:34 / Actualizat vineri, 15 septembrie 2023 21:41
Ariarne Titmus, 23 de ani, campioană olimpică și mondială la 200 m și 400 m liber, a fost operată pentru îndepărtarea unor tumori ovariene benigne
Ariarne Titmus, cvadruplă medaliată olimpică la Tokyo 2020, a anunțat că se află în recuperare după o intervenție chirurgicală de îndepărtare a unor tumori ovariene benigne.
Într-o postare pe contul ei de Instagram, australianca a comunicat că își va lua câteva săptămâni de pauză pentru odihnă și recuperare după operație.
Ariarne Titmus: „Doctorii au observat altceva”
„De ceva vreme am gestionat o problemă la șold, iar în urmă cu trei săptămâni am făcut o rezonanță magnetică pentru a vedea ce se întâmplă”, a explicat Titmus. ”Cu siguranță, accidentarea de la șold este ceva care se poate rezolva fără probleme.
În schimb, doctorii au observat altceva, care a făcut ca tot restul să devină irelevant. S-a descoperit o excrescență de dimensiuni considerabile pe ovarul drept”, a istorisit ea.
Apoi, dubla campioană olimpică a admis că „aș renunțat la orice pentru a fi mamă la un moment dat, este visul meu cel mai mare”. De aceea, a traversat momente de panică după ce a aflat că fiecare dintre tumorile detectate măsura 4 centimetri.
4 titluri mondialeîn bazin olimpic are Ariarne Titmus în palmares, la 400 m liber și 4x200 m liber la Gwangju 2019, respectiv Fukuoka 2023 plus alte două medalii de argint la 200 m liber și 3 de bronz, una la 4x200 m liber și două la 800 m liber
„Bineînțeles că în asemenea momente te gândești la scenariul cel mai rău. Eram împietrită la gândul că e posibil să pierd de tot ovarul sau că vor fi implicații care m-ar putea afecta pe mine și dorința mea de a deveni mamă. Totuși, am fost norocoasă”, a continuat sportiva.
„Mă simt binecuvântată că am găsit aceste tumori înainte de a deveni și mai mari și a ajunge să-mi afecteze serios sănătatea”, a încheiat Ariarne Titmus.
Ariarne Titmus, recordmană mondială la 400 m liber
Australianca și Katie Ledecky din Statele Unite au aprins o frumoasă rivalitate la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, Titmus impunându-se la 200 m liber și la 400 m liber, cu record olimpic în ambele probe. Ea a mai cucerit o medalie de argint la 800 m liber și una de bronz cu ștafeta Australiei de 4x200 m liber.
Anul trecut, Ariarne Titmus a stabilit un nou record mondial la 400 m liber în cadrul Campionatelor Naționale ale Australiei, pe care l-a îmbunătățit în iulie 2023, la Mondialele de la Fukuoka.
Cu o lună înainte, declarase, citată de Reuters, că s-ar putea retrage din activitate după Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dacă nu ar mai găsi motivația să continue.
Născută pe insula Tasmania, în 2015, Titmus și familia s-au mutat pe continent, în statul Queensland, pentru a avea oportunități mai bune de pregătire. Tatăl ei, Steve, este un cunoscut jurnalist, cel care prezintă știrile de seară ale Channel 7. Ariarne se mobilizează ascultând rock, se relaxează gătind și îl admiră pe Rafael Nadal.