SPORTURI  »  ALTELE  »  MTS

Atenţie! Se închid uşile! » Federaţiile sportive naţionale au rămas fără bani

Articol de - Publicat sambata, 21 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2013 23:22

În lipsa finanţărilor MTS, începînd cu 1 octombrie, sportivii din loturile naţionale vor fi trimişi să se antreneze acasă


E septembrie, competiţiile internaţionale majore au trecut, la fel şi campionatele naţionale. Doar gimnastica mai are de mers la Mondialele de la Anvers şi handbalul feminin la CM din Serbia. Dar şi banii federaţiilor s-au terminat, acestea trebuind să găsească soluţii pentru menţinerea loturilor naţionale în pregătire pînă la sfîrşitul acestui an.

Au venit cu bani de acasă
"Am depus cerere de finanţare la minister, iar dacă răspunsul va fi negativ vom avea probleme cu loturile de cadeţi şi juniori, care abia acum încep calendarul competiţional", a declarat Marius Florea, secretarul general al FR Scrimă. Tot pe promisiuni trăieşte şi FR Gimnastică. "Am primit asigurări de la ministrul Bănicioiu că vom primi bani. Dacă nu, vom trimite sportivii din loturile naţionale să se pregătească acasă, la cluburi", a spus şi Adrian Stoica, secretarul general al FRG.

Atletismul stă şi mai rău. "Noi am terminat banii alocaţi de la buget încă din luna mai", a mărturisit Ion Sandu, şeful FRA. Şi cum s-a descurcat pînă acum!? "Am avut ceva sponsorizări şi am adus şi bani de acasă", a explicat acesta.

"Nu mai merge aşa!"
Elisabeta Lipă este şi mai afectată. Şefa canotajului românesc susţine că această situaţie nu mai poate continua astfel. "Sîntem în situaţia de a nu putea convoca loturile naţionale cu 1 octombrie, iar eu nu pot concepe aşa ceva", a spus Lipă. Fosta canotoare, multiplă campioană olimpică şi mondială, se află în situaţia de a compromite întreg sezonul următor. "Dacă sportivii nu încep pregătirile în octombrie, pot să închid uşile federaţiilor şi să plecăm cu toţii acasă".


"Trebuie să se schimbe modul în care sînt împărţiţi banii sportului românesc. Degeaba sînt finanţate la limita existenţei 60 de federaţii! A sosit momentul ca MTS să decidă care federaţii sînt de interes naţional şi care nu. Că sînt zece, că sînt douăzeci, dar trebuie luată o decizie!"
Elisabeta Lipă, preşedinte FR Canotaj

20% bani lipsă
Toate federaţiile au primit în acest an de la MTS acelaşi buget ca şi în 2012. De exemplu, FR Canotaj a primit anul trecut 4 milioane de lei, tot atît a primit şi pentru 2013. Diferenţa între ani o fac însă numărul de competiţii importante. În 2012, an olimpic, au fost mai puţine concursuri, iar participarea şi o mare parte a pregătirii pentru JO Londra au fost finanţate de către COSR. În acest an, aproape toate disciplinele sportive au avut programate şi Europene, şi Mondiale. Iar bugetul MTS a primit o lovitură la rectificarea din iulie, cînd au fost tăiaţi 10% din bani. Un procent identic este blocat, conform practicilor, de Ministerul de Finanţe. "Finanţele nu se grăbesc să ne deblocheze suma pentru că, de fapt, nu au bani!", a spus un director din MTS.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile care acum ar fi INTERZISE la TV » În trecut, regizorii „le-au scăpat” pe transmisiunile live
Altele
Imaginile care acum ar fi INTERZISE la TV » În trecut, regizorii „le-au scăpat” pe transmisiunile live
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (12)
misucfr
misucfr  •  21 Septembrie 2013, 12:52

Traiasca usl-ul in frunte cu conducatorii iubiti!!!

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Septembrie 2013, 12:08

Cu tot respectul pentru sportul profesionist ...nu ar trebui sa primeasca bani de la buget ...in Romania trebuie incurajat sportul amator ...

hofer
hofer  •  21 Septembrie 2013, 11:54

Sper sa vina din nou un Conducator ca Vlad Tepes ca sa faca ordine in Romania.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează