Articol de Roxana Fleşeru, Oana Duşmănescu - Publicat joi, 20 iunie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 19 iunie 2013 22:39
Spadasina avea în palmares un argint şi un bronz individual la CE. Ieri, ea a completat triada, după ce a învins-o în finală pe Quondamcarlo cu 15-11.
Ani, ore, minute, secunde. Multe. Ana nu le-a numărat, dar le-a simţit pe fiecare, fie în mînă, fie în picioare. A fost răbdătoare, aşa cum îi cere sportul. A căutat aurul de cînd era mică. L-a găsit cu echipa, dar ea spune că scrima e un sport individual şi dacă avea medalii de toate culorile cucerite de ea singură, îi lipsea cea mai strălucitoare. "Mi-l doresc din tot sufletul şi pentru asta muncesc", declara înainte de plecarea spre Europene. Şi i-a ieşit!
Început mai greu
Ziua de ieri n-a început cum îşi dorea, a terminat asalturile pînă la cinci, din grupe, pe locul 21, dar asta n-a contat decît pentru locul pe tablou pentru că Ana a crescut în sala de la Zagreb de la meci la meci.
Cu masca sa galbenă, cu bandajul asortat la mîna dreapta, cu bandajul de la mîna stîngă pe care şi-l pune înainte de fiecare concurs şi cu multă ambiţie, Ana a învins-o în primul tur pe letona Rublevska cu 15-8. Apoi a avut un meci un pic mai greu, dar pe care l-a dominat cu Alona Komarov, pe care a învins-o cu 15-14.
Netulburată, cu tabieturile sale, cu muzică în căşti, cu notiţele sale, Brînză a trebuit să se dueleze în optimi de finală cu colega sa de lot, Simona Pop. A trecut şi de ea cu 15-4 şi a ajuns în sfeturi de finală să se lupte cu Rosella Fiamingo. O victorie îi aduce cu siguranţă o medalie. Lucru care s-a şi întîmplat, învingînd-o cu 15-8. Presiunea i s-a ridicat un pic de pe umeri, dar de data asta Ana îşi dorea să meargă pînă la capătul aurit.
Cînd vine întunericul în sala de scrimă, e clar că ai ajuns departe, că eşti printre cei mai buni. În semifinale a trecut cu răbdare şi varietate în lovituri de surpriza acestor Europene, Renata Knapik din Polonia.
Lacrimi de final
Un singur pas, 9 minute o mai despărţeau de bijuteria visată. În cale îi stătea Francesca Quondamcarlo. Emoţiile le-a păstrat ascunse. Ştia că e ziua ei şi că imnul României îi va cînta pentru prima dată şi la individual.
Italianca nu a reuşit niciodată să conducă, chiar dacă în prima parte a fost aproape. Cînd mai erau 32 de secunde, Ana avea patru tuşe avans. Şi aurul nu mai putea să-i scape. A ridicat mîinile în aer şi a zîmbit.
La ceremonia de premiere n-a încetat să-l arate cu degetele pe antrenorul Ocatavian Zidaru, cel sub îndrumarea căruia a regăsit scrima. A vărsat cîteva lacrimi, dar nu prea multe. A fost momentul ei, momentul pentru care s-a întors la scrimă după eşecul de la Londra. Uneori trebuie să aştepţi ani pentru ca visele de copil să se îndeplinească.
5 medalii individuale avea Ana Maria Brînză pînă la CE de la Zagreb, 1 argint la JO, 2 de bronz la CM şi 1 argint şi 1 bronz la CE
Drumul Anei pînă la aur
Turul 1: Jelena Rublevska (Letonia) 15-8
Turul 2: Alona Komarov (Israel) 15-14
Optimi de finală: Simona Pop (România) 15-4
Sferturi de finală: Rosella Fiamingo (Italia) 15-8
Semfinale: Renata Knapik (Polonia)15-9
Finală: Francesca Quondamcarlo (Italia) 15-11
Tibi, inimă de leu » Dolniceanu a cucerit medalia de aur la individual, după o finală cu Aleksei Iakimenko
Elevul lui Mihai Covaliu nu a avut ieri o zi uşoară. În primul tur al Europenelor de la Zagreb a trecut de germanul Max Hartung la doar o tuşă, 15-14. A urmat un italian experimentat, Luigi Samele, dar românul în vîrstă de 25 de ani l-a învins cu 15-9.
Optimile i-au adus un cadou cunoscut. Pe Ciprian Gălăţanu, colegul său din lotul tricolor, pe care Tiberiu Dolniceanu l-a executat, în virtutea sutelor de antrenamente comune, cu 15-6. Medalia era asigurată, bronzul era în buzunar.
Uşor şi greu
Dar, cum mersese din ce în ce mai bine, de ce să nu viseze? Avea nevoie de răbdare. Tuşă după tuşă. Românul era pe locul 10 mondial şi vicecampion olimpic la Londra cu echipa, din care numai el a mai rămas pe planşă zilele astea.
A venit la rînd semifinala cu rusul Nikolai Kovalev, al cincilea în ierarhia lumii. Lupta a început clar în favoarea românului, se vedea cu ochiul liber că nu vrea să fie o zi bună doar pentru locul 3. Fulgere ies din săbii, dar punctele se trec cu viteza lor în dreptul lui Tibi.
La 6-1 rusul pare paralizat. Explicaţia vine repede. Accidentare la mînă şi meciul se opreşte. Medicul lui Kovalev intră şi ţine minute bune lupta în suspendare.
Speranţa oscilează
Îndoielile apar. E accidentare sau tactică pentru a-l scoate din mînă pe român? Cînd ostilităţile se reiau, rusul pare iluminat. Recuperează elegant. Dar Dolniceanu îşi vede de treabă şi nu-i acordă lui Kovalev mai mult de opt tuşe. 15-8. Şi visul are aripi libere să continue.Finala i-l opune pe alt rus, talentatul Aleksei Iakimenko.
Rusul visează scrimă pe pîine şi Tiberiu ştie acest lucru. Ba chiar pare că îi e teamă la început de adversarul său, care nu are nici o reţinere în a-i arăta românului că pentru el a ajunge la 5-1 e o joacă.
Finalul fără cusur
Dar Dolniceanu nu vrea să renunţe la aur. Se mobilizează exemplar şi îşi ia punctele pierdute înapoi, cu tenacitate şi inspiraţie. Egalează la 7 şi preia conducerea la 8-7, fix înainte de pauză. Şi de acolo devine masculul Alfa de pe planşă, depărtîndu-se la 12-8 şi la 14-11. Ultima tuşă e descărcare şi împlinire. Şi bucurie perfectă. E aurul lui Tibi.
4 medalii avea Toberiu Dolniceanu înainte de CE de la Zagreb, dar toate erau cucerite cu echipa
)
)
)
)
)
)
)
