Articol de GSP - Publicat joi, 30 septembrie 2021 18:08 / Actualizat vineri, 01 octombrie 2021 14:20
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, anunță că a fost aprobată o investiție de 30 de milioane de lei (6 milioane de euro, aproximativ) pentru construcția bazinului de înot din Cristuru Secuiesc - oraș cu 9.000 de locuitori din județul Harghita.
„Kelemen Hunor: în decembrie anul trecut, împreună cu Cseke Attila, ministrul dezvoltării, și Novák Eduard, ministrul tineretului și sportului, am decis că până în 2024 vom construi cât mai multe baze sportive și bazine de înot. Pentru că nu putem avea un județ în care trebuie să te deplasezi mai mult de o jumătate de oră pentru a folosi o bază sportivă. Și nu se poate ca în România să existe copii care să nu aibă șansa de a merge la un bazin aproape de locul unde locuiesc.
Facem progrese bune în acest sens: astăzi putem anunța o veste bună, Ministerul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației, condus de UDMR a aprobat o finanțare de 30 de milioane de lei pentru construcția bazinului de înot din Cristuru Secuiesc.
Inițiativa a fost lansată de fostul primar Emil Rafai. Va fi o instalație ecologică, de ultimă generație, la fel ca cele pe care le-am livrat până acum”, este comunicatul postat pe Facebook de ministrul Novak, preluat de la vicepremierul și președintele UDMR, Kelemen Hunor.
E important de menționat că Bucureștiul nu are un bazin olimpic construit din banii statului, în care sportivii se pot antrena.
- FOTO: Facebook @RMDSZ
Complexul Olimpic de Natație din Otopeni, inaugurat în acest an
Complexul Olimpic de Natație din Otopeni a fost inaugurat în luna mai a acestui an.
Complexul din Otopeni are o capacitate de 2.797 locuri pentru spectatori, vestiare pentru sportivi, săli de forţă, săli metodice, saune, cabinet medical, sală de conferinţe, cabine pentru presă şi o sală de antrenament pentru sportivii de la sărituri cu înălţime liberă mare, 6m. Costul lucrărilor a fost de 165 de milioane de lei.
Ce cuprinde Complexul Olimpic de Natație Otopeni:
- un bazin olimpic de înot (25 x 51.25 m, cu adâncime variabilă);
- un bazin olimpic de sărituri (21 x 25 m, cu adâncime variabilă 3.5-5 m);
- un bazin de antrenament (15 x 25 m, cu adâncime variabilă H = 1.36-1.81 m);
- un bazin de iniţiere şi recuperare (7 x 12 m, cu adâncime 1.2 m);
- un bazin de iniţiere şi recuperare (6 x 12 m, cu adâncime 1.2 m);
- un bazin de iniţiere şi recuperare cu formă semicirculară (5 x 9.80 m, cu adâncime 0.6 m).