Cantonament în bătătură » Povestea emoționantă a halterofilei care a luat medalie la Campionatele Europene

Miercuri seară au urcat pe podium Andreea Penciu și Maria Grigoriu la categoria 58 kg și Paul Dumitrașcu la 74 kg. Penciu, 17 ani, a cucerit argintul la stilul smuls (88 kg) și bronzul la total (190 kg), iar Grigoriu bronzul la stilul aruncat (104 kg). La masculin, Paul Dumitrașcu a cucerit argintul la stilul smuls cu 174 kg. După trei zile, "tricolorii" adunaseră 11 medalii europene.

Despre halterofila Maria-Luana Grigoriu Gazeta a scris în septembrie 2015. Pe atunci era campioana României de seniori la doar 15 ani era sărită de la lotul naţional şi nu era lăsată la concursuri din străinătate. 

Iată povestea: 

"Sînt şapte purceluşi, ca piticii din poveste! Vietnamezi. Se dezvoltă mai repede decît cei normali, ajung mai repede la maturitate. Însă nu cresc la fel de mari".
Puii cu păr negru grohăie a bun-venit, se bucură de al doilea oaspete al zilei. După ploaie.

Căci la Moara Mocanului nu se ajunge uşor. Din autostradă faci dreapta, treci peste Argeşul învolburat de furtună, te joci de-a curba prin cîmp şi închei o dată cu asfaltul, în colţul lanului de porumb.

"Eu sînt Maria. Sau Luana. Sau Mary-Lou". O mînă ţi se-ntinde lîngă gărduleţ. E mai slăbuţă şi mai subţirică decît te aşteptai.

"Iar eu, Mircea. Haideţi în casă, că plouă! Chiar dacă-i abia a treia de anul ăsta... Ne-a nenorocit gogoşarii seceta asta!".

Cele două scrisori

Intrăm chiar în camera campioanei. Ne întîmpină cu podeaua spartă de atîta antrenament şi o scrisoare. "I-am trimis-o pe 25 septembrie Gabrielei Szabo. Nu am mai rezistat! Îi mai pusesem întrebări pe Facebook, sîntem prieteni acolo, dar trebuia ceva oficial", începe Mircea.

De ce gaura în pardoseală? De ce antrenamente în casă ori în curte? "S-o lămurim din start. Sîntem în 2014, am găsit pe internet, din întîmplare, un grup de tineri sportivi din România care se deplasa cu lotul. Nu şi Luana. Am reacţionat printr-o primă scrisoare, în care am înşirat performanţele ei şi întrebam de ce nu e şi ea în grup". Afară, ultimele picături se sparg pe frunzele livezii.

"Libertină"

"Fac o paranteză. Eu sînt bucureştean. M-am mutat aici acum mulţi ani. Fără să ştiu pe nimeni! Am găsit casa de vînzare şi n-am stat pe gînduri. În spatele nostru avem doar cîmpul. E multă linişte. Nu-mi pot dori mai mult de atît".

Luana, în schimb, stă la Bucureşti. Are şi liceul, şi locul de antrenament în Giuleşti, unde "ridică" pentru Rapid din 2013. Însă vine acasă în fiecare weekend ori vacanţă. Cînd colegii ei se pregătesc organizat.

"Şi? Ce răspuns v-au dat cei din federaţie?". Bărbatul se încruntă. "Unul incredibil. Că e libertină! Şi atît. Am aflat eu ce insinuau. Au prins-o la o acţiune, cu alţi mulţi colegi şi colege, în faţa clădirii într-o seară. Atît. Dar nu-i asta. Vă zic eu, e din cauza scrisorii!".

Descoperită de rangă

Ultimul strop e de soare, care-şi dă coate peste Argeş. "Fata ar trebui să se antreneze şi azi... nu ştiu dacă poate. Cred că e ditamai apa în subsol!". Ne uităm, iar, la parchet. "Nu, nu, nu aici! Aici doar iarna, cînd nu e alternativă. Oricum i-a făcut maică-sa scandal cînd l-a spart".

Anexa din curte, o clădire în lucru, are o scară de lemn care duce la sala improvizată. Lîngă borcanele de zacuscă şi sub păpuşoii puşi pe deasupra tavanului.

Se aude din nou vocea lui Mircea. "La 10 ani mi-am dat seama de potenţialul ei. Încerca să ridice o rangă. «Nu, tati, nu se face aşa». I-am arătat. Şi i-a plăcut! Apoi, peste 3 ani, o duceam la Rapid".

50 de kilograme de încălzire

Bărbatul rîde. "După aceea, veneau toţi oamenii din sat să se dea şmecheri, să ridice şi ei haltera. Îi făcea fata pe toţi. Acum, să vină şi puşcăriaşul satului, mă salută şi trece pe lîngă, nu mai pune mîna pe greutate!".

Lîngă, fotograful Alex Nicodim îşi pregăteşte cadrele şi are un dialog savuros cu sportiva, văzînd stratul de apă de pe jos.

Alex: "Să nu forţezi doar pentru că te pozez! Poţi să aluneci. Nu e nevoie să ridici cu greutăţile cele mai mari".
Maria-Luana: "Ah, staţi liniştiţi! Astea de 50 de kilograme sînt doar pentru încălzire".

Alex se ia de spate.

Fără accept, fără mail

Ieşim din buncărul cu greutate. E vie curtea, zărim doi cîini bătrîni, dar mici, şi un pui. "Nici ăsta nu se face mai mare de atît, aşa e rasa", vorbeşte, grav, Mircea.
Reintrăm în casă, stăm lîngă colţul trofeelor. "În afară de cele două Grand Prixuri, 2013 - Austria şi 2014 - Germania, am vrut să o mai trimit, pe banii mei, la competiţii. N-am reuşit. Federaţia s-a împotrivit! Mi-au spus că nu poate participa fără acceptul lor. Pe care nu-l dădeau".
Se opreşte şi ne-arată poze din calculator.
"Nu mai zic că, la o competiţie, o puseseră şi pe afiş. Dar n-am aflat de ea. Trimiseseră invitaţia pe mailul Rapidului, care nu funcţiona!".

Din Moara în Houston, via Căteasca

"Înainte să plecaţi, vă dau să gustaţi dintr-un sirop. Însă doar dacă ghiciţi din ce e făcut". Sînt coacăze roşii, străvezii. "Aveam şi eu nişte tufe. Chiar dacă nu e zonă de munte, acolo rodesc".

Luana spune că îndeplineşte baremul pentru Campionatele Mondiale de la Houston, Texas. 20-28 noiembrie 2015. "Totuși, nefiind la lot, n-am cum să ajung acolo". Căţelul din Moara Mocanului i se gudură la şireturi.

"Pînă la Houston, ştiţi cum să vă întoarceţi, da? Ţineţi drept, după aia dreapta, daţi în principală şi ajungeţi la Căteasca. De-acolo intraţi pe autostradă. Vă descurcaţi!".