Articol de GSP - Publicat marti, 21 august 2007 00:00
Campionul WWE, John Cena, a incheiat inconstient ultima gala Monday Night Raw dinainte de Summer Slam, dupa ce a primit doua RKO-uri din partea viitorului sau adversar, Randy Orton.
Aflat pe lista posibililor copii ilegitimi ai patronului Vince McMahon, John Cena a avut curajul sa-l palmuiasca pe acesta in direct si Vince McMahon i-a pregatit un adversar pe masura, Snitsky.
Pus fata in fata cu monstrul de aproape 2,00 metri inaltime si 141 de kilograme, John Cena a luptat ca de obicei, din toata inima, si a fost foarte aproape de o noua victorie pe care campionul WWE o obtinea in urma unui FU daca nu era interventia lui Randy Orton.
Astfel, Cena l-a invins pe Snitsky prin descalificare, insa campionul WWE a fost spulberat de adversarul sau de la Summer Slam, Randy Orton, care i-a aplicat lui Cena doua RKO-uri, teribila sa manevra de final.
Lupta dintre Carlito si Ken Kennedy pentru titlul de challenger principal la centura de campion intercontinental s-a incheiat cu un rezultat de egalitate, lucru mai rar intalnit in wrestling, astfel ca managerul general William Regal a hotarat ca ambii concurenti s-au calificat pentru Summer Slam, acolo unde vor lupta intr-un meci in trei cu Umaga pentru titlul acestuia de campion intercontinental.
Candice Michelle, campioana feminina, si Mickie James le-au invins pe Melina si Beth Phoenix, insa misiunea lui Candice Michelle la Summer Slam va fi una extrem de dificila pentru ca ea va trebui sa-si apere centura intr-o Batalie Regala (Battle Royal).
Tot la Monday Night Raw, Cody Rhodes si-a continuat ascensiunea cu o victorie impotriva lui Shelton Benjamin, iar Brian Kendrick si Paul London i-au invins pe campionii mondiali pe echipe, Lance Cade si Trevor Murdoch, intr-un meci in care cei din urma nu si-au pus la bataie centurile.