Articol de Mirela Neag - Publicat joi, 28 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 28 aprilie 2011 15:30
Suedezul Patrik Sjoeberg, fost campion mondial la săritura în înălţime, dezvăluie în cartea "Ceea ce nu aţi văzut" că a fost abuzat sexual de către antrenorul său, Viljo Nousiainen, care era tatăl său vitreg, relatează jurnalul francez Le Figaro.
"Sînt o victimă, şi mi-ar fi plăcut să fi avut curajul de a spune acest lucru cît Viljo era în viaţă", a declarat Sjoeberg, în vîrstă de 46 de ani. Campion mondial în 1987 şi vice-campion olimpic în 1984 şi 1992, el afirmă că a fost abuzat o lungă perioadă de timp de către antrenorul şi tatăl sau vitreg, Viljo Nousiainen, decedat în 1999.
Nousiainen, antrenor de înaltă reputaţie, a pregătit, pe lîngă Sjoeberg, pe triplul săritor Christian Olsson (campion olimpic în 2004 şi campion mondial în 2003), încă activ sportiv la 31 de ani, iar pentru o scurtă perioadă l-a antrenat şi pe săritorul în înălţime Stefan Holm (campion olimpic în 2004), care în curînd va avea 35 de ani şi care şi-a încetat cariera în anul 2008.
"Ceea ce Vijlo m-a făcut să sufăr, pe mine şi pe alţi copii, este motivul principal pentru care am scris această carte. Scopul nu este de a defăima pe cineva care a murit, ci nevoia de a spune o poveste", a adăugat Sjoeberg.
Fostul campion explică, de asemenea, că nu a povestit niciodată despre abuzurile sexuale la care a fost supus de către antrenorul său, pînă cînd nu a discutat cu alt atlet, Christian Skaar Thomassen, în urmă cu doi ani, care i-a relatat că a fost şi el supus aceloraşi abuzuri de către Nousiainen.
"Atunci cînd am discutat mi-am dat seama că noi am trăit aceleaşi lucruri şi ştiu că nu am fost singurii", scrie Sjoeberg.
În cartea sa, Thomassen aduce într-un capitol detalii privind abuzurile la care a fost el supus.