SPORTURI  »  ALTELE  »  NATAȚIE

FOTO Sirena Spaniei » Ona Carbonell, înotătoare de sincron, a devenit săptămâna trecută a treia sportivă în topul celor mai medaliați la CM de natație

Articol de - Publicat duminica, 04 august 2019 09:00

Ona Carbonell, înotătoare de sincron, a devenit săptămâna trecută a treia sportivă în topul celor mai medaliația la CM de natație, după Michael Phelps și Ryan Lochte, cu 23 de distincții.

Înotul sincron este în programul olimpic, dar are mai puțină expunere decât cel clasic. Performanțele fetelor sunt la un nivel înalt. Săptămâna trecută, la Campionatele Mondiale de la Gwangju, Ona Carbonell, căpitanul echipei Spaniei, a devenit a treia sportivă cea mai medaliată din istoria acestei întreceri, după ce a cucerit un argint în proba de solo și un bronz cu echipa ajungând la un total de 23 de distincții. Înaintea ei sunt doar americanii Michael Phelps cu 33 și Ryan Lochte cu 27. „A fost a șaptea întrecere mondială consecutivă pentru mine, iar acest record mă face foarte fericită. Dar cel mai mult mă bucură că se va vorbi mai multe despre înotul sincron și că sportul feminin va avea mai multă recunoaștere. E bine că e o femeie e acolo lângă Phelps și Lochte între cei mai buni din lume”, a spus Ona într-un interviu pentru El Pais.

Zece ore pe zi la antrenamente

Are 29 de ani și practică acest sport de la zece, când a lăsat în urmă gimanstica ritimică. Chiar dacă pare mai mult un sport bazat pe latura artistică, antrenamentele sunt la fel de dure, Ona mărturisind că dedică zece ore în fiecare zi pentru pregătire. 

Primele sale medalii mondiale au venit în 2007, la CM de la Melbourne, de atunci a strâns un aur, unsprezece arginturi și unsprezece bronzuri. Singurul său aur a fost cucerit la Roma, în 2009, alături de echipa Spaniei. „În sport nu e de ajuns să aduni medalii, trebuie să fii și o persoană educată, perseverentă și muncitoare”, a mai spus ea. În 2018 a avut nevoie de o pauză și deși a continuat să se antreneze nu a participat la nicio competiție internațională. Anul acesta a revenit, iar ținta sa este Tokyo 2020.

În afara bazinului, Ona e preocupată de generațiile viitoare ale Spaniei. Organizează tabere pentru a le insufla celor mici anumite valori, și chiar a intrat în lumea cărților, fiind autoarea unei serii pentru copii în care protagonsita principală este o sirenă pe care o cheamă Elena. Primul volum se intitulează intitulat „Vise de apă”. 

ona carbonell 10 +12 FOTO

2 medaliiare în palmares Ona Carbonell la Jocurile Olimpice, un argint la duet și un bronz cu echipa, ambele cucerite în 2012

„Cel mai important lucru în sportul de performanță este să știi ce limite trebuie să depășești cu efort și devotament. E o lecție pe care o poți aplica și în viața de zi cu zi. În plus sportul îți predă și alte lecții valoroase cum ar fi disciplina, responsabiliteatea și munca în echipă”
Ona Carbonell

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează