FOTO Terapie prin şah în cabinetul directoarei » Povestea copiilor rămași singuri în Sângeorz-Băi

• reportaj de Raluca Nechiti (Bistrița)

Oficial, 83.000 de copii din România au cel puţin un părinte plecat în străinătate. O analiză UNICEF/Alternative Sociale/Gallup urcă la 350.000 numărul copiilor ai căror părinți au ales migrația.

Într-o galerie a traumelor suferite de aceşti copii, unde se face totuși diferența între cei care capotează, fiind înghițiți de singurătate, frustrări ori lipsa căldurii părintești, și cei care izbândesc în viață, în ciuda obstacolelor apărute din pricina depărtării mamei și tatălui?

Răspunsul îl oferă chiar elevii unei şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud în urma unei anchete din cadrul proiectului Media Resource: "Jurnaliștii lucrează cu ONGiștii", derulat de Median Research Centre (www.mediaresource.openpolitics.ro).

Odată staţiune, acum ruină

2.500 de copii din Bistrița-Năsăud au părinții plecați în străinătate. Neoficial, numărul depășește 10.000. Pe parcursul anului 2015, doar prima jumătate a anului, angajații de la Protecția Copilului au fost nevoiți să instituie măsuri de protecție pentru 13 copii abandonați de mama și tatăl care au ales să muncească peste hotare.

În cea mai mare școală generală din Bistrița-Năsăud, Artemiu Publiu Alexi din Sângeorz–Băi, învață peste 1.200 de copii, din care un sfert au părinții dispersați în afara României. Într-un orășel aproape mort, de la poalele munților Rodnei, altădată o stațiune balneară de interes național recunoscută mondial, viața e din ce în ce mai grea.

Orașul-stațiune s-a degradat, nu mai este atractiv pentru turiști, firmele s-au închis una câte una, iar minele din zonă, care hrăneau cîndva mii de guri, au și ele porțile ferecate. În aceste condiții, localitatea nu-ți oferă nici o perspectivă, nici o șansă la o viață decentă.

Firește, sute de părinți și-au lăsat acasă odraslele, în grija bunicilor, și-au apucat-o în lumea largă. Chiar dacă mulți lipsesc de acasă numai câteva luni, dramele copiilor rămași singuri, pe ulițele mizerabile ale urbei, fac parte din "oferta" tristă a zonei.

O bibliotecă și o sală de spectacole sunt singurele locuri de petrecere a timpului liber, dar evenimentele sunt puține. Fițele de oraș, cu tablete scumpe, telefoane de ultimă generație, haine de la mall, excursii sau petreceri strălucitoare, nu se aplică.

Singur acasă, împreună la şcoală

Aici, copiii cu părinții plecați în străinătate poartă cu toții aceeași cruce: a sărăciei și a izolării sociale. Deși mândri de părinții lor care se chinuiesc în străinătate să le asigure un viitor, copiii sunt ignorați de colegi. Și de societate. Stau în ultima bancă, nu interacționează cu profesorii, nu răspund, sunt tot timpul triști.

Cu greu, conducerea școlii a reușit anul acesta să le găsească ceva de făcut. "Avem în total 1.251 de elevi de clasele I – VIII. Până în clasa a patra, 114 copii au părinții plecați peste hotare, iar la ciclul gimnazial numărul ajunge la 118. Eu sunt psiholog pedagog și ne-am gândit cum să procedăm cu acești copii. Am deschis de anul acesta un proiect, «Singur acasă, împreună la școală». Planul are ca bază stimularea copiilor să interacționeze. Preferă să joace șah. De multe ori, fără să-ți dai seama, vizezi anumite obiective, iar realitatea conduce către alte direcții. S-a făcut o selecție naturală, copiii vulnerabili, indisciplinați, violenți verbal și-au găsit un refugiu în cabinetul meu, care le este deschis. Ei merg acolo, conducerea școlii le-a cumpărat câteva table de șah și au învățat împreună regulile", povestește directorul adjunct Raveca Gaveniuc.

Le e frică să ridice mîna

Continuă: "Copiii care puteau genera probleme în pauze preferă să meargă acolo și să se joace. Ne gândim să lansăm și un concurs de șah. Este o alternativă zilnică și pentru copiii cu părinții plecați în străinătate. Unii solicită și consiliere psihologică, dar puțini. Am o fetiță care vine la mine înainte să se întoarcă mama din strinătate. De fiecare dată, cu o săptămână înainte, nu mai poate de fericire. Este singură acasă, pentru că și tata lucrează în construcții, la Cluj. Iar înainte să plece mama devine așa de tristă!".

"Insistăm mult și pe formarea cadrelor didactice. Avem cursuri speciale de perfecționare în ce privește consilierea copiilor vulnerabili. Încercăm să creăm o punte între profesori și acești copii cu probleme, la care se simte imediat starea de anxietate. Sunt mereu în ultima bancă, le este frică să ridice mâna și dacă nu intervenim la timp pentru a-i ajuta, așa vor fi o viață întreagă", completează Raveca Gaveniuc.

"Tata e plecat la Viena". "Al meu e la Londra"

Abia a sunat clopoțelul, că în cabinetul directoarei, devenit o adevărată sală de joc, au și apărut copiii. Își așază cu grijă piesele pe tabla de șah și își așteaptă partenerii. Cei care nu sunt iuți de picior rămân pe margine și urmăresc atenți jocul colegilor.

"Tata e plecat în Viena", se laudă Alex. "Al meu e la Londra", răspunde Gabriel, care își stăpânește cu greu lacrimile când spune că "tata se întoarce acasă de Sărbători. A plecat pentru prima dată în toamnă. Lucrează în Anglia și l-am văzut deja de pe telefonul video al șefului lui. Sunt doar cu mami acasă". Puștiul abia a împlinit 10 ani. "Și tata lucrează pe o mașină în Viena, dar e plecat de mai mult timp. A stat în străinătate și cîte un an, fără să vină acasă", zice Alex. La 12 ani, caută să se țină tare, că doar e bărbat!

Mai sfios, Dănuț recunoaște din start că lui i-a fost urât fără părinți: "Tata a mers în Germania, iar mama în Italia. Eu am rămas cu bunuâ acasă. Nu mai vreau să plece. Mi-a fost tare greu".

Singurul din judeţ cu nota 10 la Bac

Chiar dacă majoritatea copiilor cu părinți plecați peste hotare au probleme de comportament, de învățare sau de relaționare în societate, iau note mici și devin rebeli, există însă și excepții.

Ioan Scurtu, care a învăţat şi el şah în cabinetul directoarei, e singurul elev din Bistrița-Năsăud care a luat nota 10 la Bacalaureat.

Și părinții lui au lipsit o bună perioadă de acasă: "A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Nu e uşor să fii lipsit de dragostea părintească în perioada adolescenţei. Norocul meu a fost că am rămas acasă cu fraţii mei şi cu bunica. Ea a ştiut să ţină locul mamei și al tatălui, cu care vorbeam destul de des, chiar dacă se aflau în străinătate. Știam că pentru noi au plecat departe, ceea ce m-a făcut să trec mai uşor peste despărţirea temporară de ei. Am intrat la liceu când părinţii erau plecaţi în străinătate. Nu mi-a fost deloc uşor, mai ales în primele luni de şcoală, când a trebuit să mă adaptez cu noii colegi şi profesori. M-am gândit însă că dacă ei muncesc pentru mine şi pentru fraţii mei în străinătate, şi eu ar trebui să le dau ceva la schimb. Asta m-a impulsionat să mă țin de carte şi să las pe plan secund tentaţiile adolescenţei. Nu am făcut un obiectiv din petrecerile date de colegi sau balurile școlii. M-a preocupat în mod special învățătura".

Munca i-a fost răsplătită de autoritățile locale și județene. A preferat să se pregătească pentru Bac alături de alți zeci de copii, la orele subvenționate de Primărie, în loc să ia meditații cu sute de euro din banii trimiși de părinți.

"Am mers la Centrul Local pentru Tineret un an de zile, de luni până joi, în fiecare zi, câte trei-patru ore la pregătire la materiile de bacalaureat. Au existat grupe cu elevi de la şcoli diferite, s-a creat și o competiție între noi, ca să ne putem da seama la ce nivel ne aflăm. Nu am lipsit nici de la consultaţiile profesorilor de la liceu, la ore am fost întotdeauna prezent, am muncit şi singur acasă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Am avut şansa de a face parte dintr-o clasă foarte bună", mai spune Ioan. Acum este student la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolay, secția Informatică economică.

El crede că familia este principalul factor care face diferența între copiii care reușesc în viață și cei care scapă de sub control odată cu plecarea părinților peste hotare: "Intervin și ambiţia personală, dorinţa de a reuşi în viaţă, relaţia cu fraţii şi cu părinţii aflați departe. Nu trebuie să îi ai pe ai tăi prin lume ca să fii rebel şi să abandonezi şcoala, de exemplu. E suficient să nimerești într-un anturaj nefericit şi să renunţi la comunicarea cu părinţii, chiar dacă sunt lângă tine. Pe de altă parte, chiar dacă ai părinţii în străinătate, trebuie să menții comunicarea cu ei, s-o intensifici. Asta impulsionează dorinţa de a le aduce o bucurie, de a obţine rezultate foarte bune la școală și în viață. Cel puţin aşa a funcționat la mine!".