SPORTURI  »  ALTELE  »  DIN ACEST AN, SCHIOAREA ROMÂNĂ EDIT MIKLOS CONCUREAZĂ PENTRU UNGARIA

GSP.ro îţi oferă şi alte cazuri de sportivi români care au ales să reprezinte alte ţări

Daniela Costian +4   FOTO
Daniela Costian

Articol de - Publicat joi, 24 februarie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 25 februarie 2011 13:56

În urmă cu doi ani, Edit Miklos a reuşit să puncteze în Cupa Mondială la schi alpin în premieră pentru sportul românesc. A participat la Jocurile Olimpice din 2010, iar acum reprezintă în competiţiile internaţionale Ungaria.

Citeşte aici povestea completă a lui Edi Miklos

Motivele care au stat la baza acestei decizii au fost de natură financiară, sportiva invocînd şi condiţiile precare de pregătire din România.

Edit Miklos nu este însă singura sportivă din România care a ales această cale. GSP.Ro îţi prezintă cele mai importante nume din sportul românesc care au preferat, la un moment dat, să reprezinte alte ţări în competiţiile internaţionale.

Daniela Costian - aruncarea discului
S-a născut pe 30 iunie 1965, la Brăila. În 1990 a obţinut cetăţenia australiană, ţară pentru care a obţinut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1992 şi medalia de argint la Campionatele performanţă pe care a stabilit-o în 1994. Recordul personal l-a stabilit în România, în 1988, cu o aruncare de 73.84 m.

Alina Astafei - săritura în înălţime
S-a născut pe 7 iunie 1969, la Bucureşti. A concurat pentru România pînă în 1995, reuşind să cucerească medalia de argint la Jocurile Olimpice din 1992. Din 1995, atleta care a reprezentat Germania, s-a clasat pe locul doi la Campionatele Mondiale din 1995 şi pe locul trei la ediţia din 1997. În 2005, Alina Astafei a devenit campioană mondială în sală.

Nicu Vlad - haltere
S-a născut pe 1 noiembrie 1963, la Piscu (Galaţi). A participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, reuşind să cucerească trei medalii, aur în 1984, argint în 1988 şi bronz în 1996. La ediţia din 1992, Nicu Vlad s-a clasat pe locul patru. În perioada 1993-1996, a concurat pentru Australia şi a devenit dublu campion şi recordman al Commonwealth-ului.
Nicu Vlad mai are în palmares 17 medalii la Campionatele Mondiale (11 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz) şi 17 medalii la Campionatele Europene (9 de aur, 6 de argint şi 2 de bronz), iar în prezent este preşedintele Federaţiei Române de haltere.

Kalinikos Kreangă - tenis de masă
Călin Creangă s-a născut pe 8 martie 1972, în Bistriţa În 1989 a obţinut cetăţenia greacă şi şi-a schimbat numele în Kalinikos Kreangă. În 1991, a cîştigat medalia de bronz în proba de dublu mixt, alături de Mihaela Steff, la Campionatele Mondiale. În 2003, Kreangă a urcat pe treapta a treia a podiumului în proba individuală, la Mondiale. În 2011, Kalinikos Kreangă s-a impus la concursul Europe TOP 12, concurs la care participă cei mai buni 12 jucători de tenis de masă din Europa.

Gabriela Rotiş Nagy
Campioană mondială de tineret cu echipa României în 1999, Gabriela Rotiş Nagy (30 de ani) a jucat puţin în "naţionala" de senioare. Fosta handbalistă de la Rulmentul Braşov s-a transferat la Hypo Viena şi de acolo, a fost convinsă să joace pentru Austria, primind cetăţenia austriacă. A devenit în scurt timp o jucătoare de bază şi una dintre golgeterele formaţiei cu care a participat la mai multe ediţii de Campionate Mondiale şi Europene.

Simona Spiridon
Colegă de generaţie cu Gabi Rotiş, Simona Spiridon (30 de ani) a obţinut şi ea rezultate pentru România la junioare şi tineret fiind campioană mondială şi europeană. Cînd nu a mai fost convocată la senioare, pivotul care evoluează acum la ETO Gyor, a ales să joace pentru Austria.

Mihaela Ciobanu
Fostul portar de la Rapid Bucureşti şi-a încheiat activitatea de jucătoare în poarta "naţionalei" Spaniei. Neconvocările la reprezentativa României au făcut-o şi pe Mihaela Ciobanu (38 de ani) să aleagă reprezentativa iberică, formaţie cu care a cîştigat medalia de argint la Euro 2008. În faza grupelor, la Euro 2008, dar şi la Mondialul din 2009, Ciobanu chiar a jucat împotriva României. S-a retras din activitate sezonul trecut, ultima dată jucînd la Elche Mustang.

Edit Torok Matei
Cea mai mică dintre surorile Torok, Edith Matei a plecat din România imediat după revoluţie. A semnat cu campioana Austriei, Hypo Viena, fiind cooptată apoi să joace şi pentru Austria. De cinci ori cîştigătoare a Ligii Campionilor, Edith a cucerit apoi bronzul olimpic cu Austria la JO de la Sydney 2000. Este considerată una dintre cele mai valoroase jucătoare care a evoluat vreodată pentru Hypo Viena şi Austria. Edith Torok a fost colegă de echipă cu o altă româncă, Liliana Ţopea, care a jucat şi ea pentru Austria.

Sorina Lefter Teodorovici
Interul dreapta de la Rapid în anii '90, a jucat şi ea tot pentru Austria. Transferată la Hypo Viena, Sorina a ales să nu mai reprezinte România, ci Austria, luînd această decizie după ce la prima reprezentativă era rezerva Marianei Tîrcă şi, mai apoi, a Steluţei Luca.

Mihaela Ciora
Extrema dreapta care a jucat ani de-a rîndul în "naţionala" României, şi-a încheiat cariera în tricoul Sloveniei. Mihaela Ciora s-a transferat la Krim Ljubljana şi, profitînd de faptul că nu a mai fost convocată să joace pentru România, a răspuns solicitării federaţiei slovene. A jucat pentru Slovenia la CM 2005, din Rusia.

Ferencz Ilyeş
Fiul fostei internaţionale române Edith Miklos, Ferencz Ilyes nu a jucat niciodată pentru "naţionala" de seniori a României. Plecat devreme de la Odorheiu Secuiesc, acolo unde s-a născut, a debutat în "naţionala" Ungariei, echipă pe care o reprezintă şi azi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
violeya
violeya  •  10 Iulie 2012, 13:55

adresa incepe cu (care se tot sterge la postarea comentariului).

violeya
violeya  •  10 Iulie 2012, 13:53

://www.google.ro/imgres?q=daniela+costian&um=1&hl=ro&safe=active&sa=N&biw=1680&bih=961&tbm=isch&tbnid=fnCIgmRfcSbiiM:&imgrefurl=://sportingimages.info/gallery/v/Athletics/World%2BChampionships/1995-%2BGothenberg/7984.jpg.html&docid=Nld1g-2o_DRTSM&imgurl=://sportingimages.info/gallery/d/341957-2/7984.jpg&w=150&h=230&ei=qQj8T5e5N-z24QSQsdX6Bg&zoom=1

violeya
violeya  •  10 Iulie 2012, 13:51

Din pacate in fotografia afisata pentru Daniela Costian nu este Daniela Cistian ci Dani Samuels. "Adevarata" Daniela Costian poate fi vazuta daca accesati: ://www.google.ro/imgres?q=daniela+costian&um=1&hl=ro&safe=active&sa=N&biw=1680&bih=961&tbm=isch&tbnid=fnCIgmRfcSbiiM:&imgrefurl=://sportingimages.info/gallery/v/Athletics/World%2BChampionships/1995-%2BGothenberg/7984.jpg.html&docid=Nld1g-2o_DRTSM&imgurl=://sportingimages.info/gallery/d/341957-2/7984.jpg&w=150&h=230&ei=qQj8T5e5N-z24QSQsdX6Bg&zoom=1.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează