Articol de GSP - Publicat sambata, 07 mai 2022 12:06 / Actualizat sambata, 07 mai 2022 13:32
Luptătorul UFC Conor McGregor, 33 de ani, și-a surprins fanii când a postat un comentariu la o imagine cu el și cu soția lui, Dee Devlin, pe un iaht.
Conor McGregor și logodnica lui se află în Franța, acolo unde cei doi își petrec zilele la soare, pe iahtul Lamborghini de 3 milioane de euro abia cumpărat. „Supermașina mării”, cum este supranumită nava, are două motoare turbo, 20 de metri lungime și este construită într-o serie limitată de 63 de exemplare.
„Ce femeie vrea să audă ce i-a spus Conor McGregor?”
Dee Devlin a postat o serie de imagini pe Instagram, iar viitorul soț a simțit nevoia să comenteze. „Voluptoasa mea femeie mare, te iubesc, la ce etaj de pe etaj ziceai că ești? Și pe ce iaht? Te iubesc atât de mult, fac totul pentru tine, pentru noi, urăsc orice altceva, te iubesc”, i-a comentat prompt McGregor pe Instagram.
Deși unii dintre fani l-au lăudat pentru faptul că a ales să își manifeste public dragostea pentru Dee, au fost unii care au considerat comentariul bizar.
„WTF. Ce vorbește omul ăsta?” sau „Am impresia că cineva a băut prea mult Proper 12 (nr. whisky) în seara asta”, notează Daily Mail, în timp ce un alt fan a subliniat altceva: „Cum să îi spui că e mare? Nu cred că o asemenea femeie ar fi fericită să audă asta”.
Conor McGregor încă e în refacere după accidentarea la tibie suferită anul trecut. S-a întors în sală abia luna trecută. De aceea, un alt urmăritor l-a luat peste picior: „Femeie mare și voluptoasă, du-te și antrenează-te și oprește-te din băut whisky. Sunt un mare susținător al tău, dar trebuie să te antrenezi”.
Citește și:
„Hala Madrid!” » Poza necenzurată postată de fosta lui Alexis Sanchez, după victoria lui Real Madrid