Articol de GSP - Publicat joi, 08 martie 2018 09:00
Azi încep Jocurile Paralimpice de iarnă. Visul primului schior paralimpic român alunecă pe o pârtie fără finiș.
La 45 de ani, suceveanul Ionel Lungu trebuia să fie prezent la PyeongChang în proba de slalom. Însă nu s-a întâmplat asta. "Deși mi s-a spus până cu puține zile înainte că voi fi la JP, am fost lăsat acasă. Vom avea un singur sportiv, la snowboard, Mihăiță Papară", spune Lungu.
A cărui poveste acuză conducerea Comitetului Național Paralimpic.
Căzătura din 2010
Ionel, originar din Marginea, Suceava, a ajuns în scaunul rulant după un accident suferit la muncă, în nordul Italiei, unde lucra ca electrician. "Am căzut de pe o scară" e tot ce are putere să mai spună după 8 ani.
Stabilit aproape de zona montană, lângă Torino, Lungu a văzut schiul ca o alternativă. "Apoi, în 2014, m-am întors în țară. Însă nu mi se dădea voie să schiez cu echipamentul special! Dădusem 7.000 de euro, bani strânși de mine, pentru a-mi cumpăra un monoschi", adaugă sportivul amator.
Conserve de 0,99 euro
Lungu spune că, fără să-și romanțeze istoria, a strâns din dinți pentru a se pregăti. "Am fost, până la urmă, acceptat la Comitetul Național Paralimpic, iar președintele Sally Lamont m-a trimis în Olanda pentru a obține titlul de schior paralimpic. Așa am început pregătirea pentru Paralimpiadă, care a durat câțiva ani".
Și n-a fost ușoară. "În noiembrie 2017 am mers în Austria cu mașina mea, împreună cu antrenorul Angelo Bode, unde am mâncat, timp de 3 zile, conserve de pește la 0,99 euro. Am alimentat tot cu banii mei. Apoi am aflat că a existat diurnă, de care antrenorul nu mi-a spus!", exclamă Lungu.
Rezultatele îl recomandau
În decembrie, într-un act oficial semnat de directorul tehnic al Comitetului Național Paralimpic, Anca Cherecheș, Lungu era confirmat ca participant la Jocurile Paralimpice, împreună cu Laura Văleanu și Mihăiță Papară. Îl recomandau rezultatele de la Passo Rolle, Italia, și Rinn, Austria, rezultate amintite în document.
Însă, chiar luna trecută, a primit vestea că va rămâne acasă. "Mi s-a spus doar că Papară e pe singurul loc de băiat. Nu am nimic personal cu el. Însă el e mereu ultimul la concursuri! De ce nu am fost oprit eu?!".
"Lungu n-a făcut baremul. Trebuia să ajungă de la 351 la 240 de puncte între decembrie 2017 și februarie 2018. Nu a reușit. Nu i s-a dat voie din partea Comitetului Internațional Paralimpic pe 20 februarie. Papară participă pentru că la snowboard sunt alte reguli de calificare. Cât despre diurna din Austria, Angelo Bode mi-a zis că ei și-au făcut cumpărături din acea diurnă"
Sally Wood-Lamont, președintele Comitetului Național Paralimpic"Nu fac teoria conspirației, dar cred că au vrut să mă accidentez. Să scape de mine. La pregătire, antrenorul nu mi-a zis în Austria să evit o porțiune în care erau găuri. M-am lovit rău. Apoi m-a pus să-mi țin gura"
Ionel Lungu, monoschior