SPORTURI  »  ALTELE  »  MTS

Lipă, ministrul vizionar :D » Gabriela Szabo predă șefia MTS după un mandat de doar un an și jumătate

Articol de - Publicat luni, 16 noiembrie 2015 00:00

Președinta FR Canotaj și comandantul CS Dinamo are o carieră sportivă plină de medalii și distincţii, dar cea de manager este presărată de eșecuri și erori

"Am urmărit să aleg, așa cum am spus de la început, oameni cu competență, cu experiență pe domeniile respective, oameni cu viziune, care au idei și experiență de management... Am urmărit să am oameni profesioniști și integri, profesioniști și deschiși la dialog" Așa și-a început conferința de presă de ieri premierul desemnat Dacian Cioloș, în care a prezentat componența Guvernului cu care va merge în fața Parlamentului. Elisabeta Lipă este nominalizată la Ministerul Tineretului și Sportului. "O mare campioană, cu experiență managerială la Clubul Dinamo, dar și la COSR" a fost scurta caracterizare făcută de fostul comisar european.

Mare canotoare, președintă fără medalii

Lipă este o mare campioană, ba chiar cea mai valoroasă canotoare a lumii, distincție acordată de federația internațională de specialitate după ce a cucerit 5 medalii olimpice de aur. Este primul canotor care a cîștigat vreodată 6 medalii olimpice, primul canotor care a cîștigat vreodată 7 medalii olimpice și primul canotor care a cîștigat vreodată 8 medalii olimpice. Totodată, este cea mai în vîrstă canotoare care a cîștigat aurul olimpic, la 35 de ani, performanță repetată și la 39 de ani. Deține recordul de 20 de ani între cîștigarea primei și a ultimei medalii olimpice de aur. O carieră unică!

În 2009, Elisabeta Lipă a fost aleasă președinta Federației Române de Canotaj, iar în 2012 a fost realeasă pentru un nou mandat. În cei 7 ani de șefie însă, canotajul românesc a înregistrat un trend descendent, ajungînd să acumuleze în ultima perioadă premiere negative. La Olimpiada de la Londra 2012, canotajul românesc nu a cucerit nici o medalie, iar la Mondialele din acest an, echipajele românești nu au prins nici o finală. Mai mult, echipajul feminin de 8 rame cu cîrmaci nu a reuşit încă să se califice la Rio 2016.

Investiții mari la CS Dinamo

În paralel cu FRC, tot din 2009 chestorul Elisabeta Lipă se ocupă și de managementul CS Dinamo, timp în care clubul din şoseaua Ștefan cel Mare a cunoscut momente de criză. În 2011, la directivele premierului Emil Boc, Lipă a fost obligată să concedieze aproape jumătate dintre antrenori și sportivi, perioadă în care performanțele clubului aproape că au dispărut la sporturile pe echipe. Mandatul lui Lipă la Dinamo a înregistrat însă plusuri la capitolul investiții. În cei 7 ani, comandatul clubului a reușit să finalizeze sala sporturilor, bazinul olimpic acoperit și a demarat lucrările la noua sală de gimnastică.

Implicată în falsul de la Bacul Olimpicilor

În scandalul Bacului Olimpicilor din 2013 au fost implicate și cele două instituții conduse de Elisabeta Lipă. Printre cei 300 de elevi care au dat în avans examenul de maturitate fără a avea nici un drept s-a numărat și fata președintei de atunci a sportului, Doina Melinte. Daiana Dorina Melinte a dat Bacul în calitate de canotoare legitimată la CS Dinamo, deși nu a practicat nici măcar o zi acest sport. Ea a fost însă legitimată fictiv atît la Dinamo, cît și în evidențele FR Canotaj.

L-a înfruntat pe Gabriel Oprea

Elisabeta Lipă se numără printre puținii subordonați care au reușit să-l înfrunte pe ministrul Gabriel Oprea. În mai 2014, fosta canotoare și vicepreședinta COSR a decis să candideze la șefia forului olimpic deși asupra sa fuseseră făcute presiuni de a renunța la demers. Înainte cu cîteva zile de termenul limită de depunere a dosarului de candidat, Lipă a fost vizitată de doi ofițeri DGIPI, prin care i s-a transmis să nu candideze. Lipă nu a cedat și a intrat în cursă, pe care însă a cîștigat-o Alin Petrache.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prim-ministrul Marcel Ciolacu reacționează dur, la 48h de la scandalul din România - Kosovo: „Inacceptabil ce face! Îi spun direct și clar premierului lor”
Nationala
Prim-ministrul Marcel Ciolacu reacționează dur, la 48h de la scandalul din România - Kosovo: „Inacceptabil ce face! Îi spun direct și clar premierului lor”
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (5)
ph81luc
ph81luc  •  16 Noiembrie 2015, 12:09

Oricum nu va avea la suflet doamna Lipa, dar de acum inainte o sa va huleasca si mai mult. Din pacate pentru tara asta, dar si pentru dumneaei, Lipa nu a inteles ca performanta sportiva nu are nimic in comun cu performanta in managementul sportului. E un mod urat de a-ti distruge o cariera frumoasa. Ceilalti ministri desemnati nu au aceeasi notorietate ca Lipa, dar daca au fost alesi pe aceleasi criterii nu prea imi fac nici o speranta de mai bine.

194362334230310
Robert Damian  •  16 Noiembrie 2015, 11:09

Parca e un vis urat care nu se mai termina!!!UN COSMAR INFINIT!!!!!Cum Dumnezeu sa pui femeia asta ministru,dupa ce ai facut-o GENERAL,fara nici un MERIT MILITAR,fara carte,(ce a facut,a facut la 45 de ani,ca Gigi Becali!!)care deja a dovedit conducand canotajul romanesc(O REZULTATE!!!!!)sa o pui MINISTRU SPORTULUI????!!??I-SI BAT JOC DE NOI TOTI,I-SI BAT JOC DE OAMENII IESITI IN STRADA,I-SI BAT JOC DE UN POPOR INTREG!!!!!RUSINEEEEE!!!!!A-TI LUAT O MALACA DE LA COADA VACII,O BARCAGISTA CU PERFORMANTE (CANDVA!)O CARTE,O INTELIGENTA,CAND DESCHIDE GURA,TE TREC FIORII!!!!,SA O PUNETI SA CONDUCA SPORTUL ROMANESC!!!!! RUSINE IOHANIS,RUSINE CIOLAN(CIOLOS??!!)!!NE LUATI DE PROSTI,TRIMITETI-O ACOLO UNDE II ESTE LOCUL!!!!

ottobraun
ottobraun  •  16 Noiembrie 2015, 10:42

comandantul cs dinamo? in ce europa traim?comunismul rasufla cu ajutorul securitatii!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează