SPORTURI  »  ALTELE  »  SNOOKER

Marius Ancuța Classic 2018 » Primul turneu în memoria celebrului comentator

Articol de GSP - Publicat luni, 19 noiembrie 2018 12:51

Iubitorii de snooker din România vor putea urmări în weekendul 23-25 noiembrie un turneu în memoria lui Marius Ancuța, fostul mare comentator care a murit în acest an.

Asociația Real Snooker Tour, înființată de Rareș Sinca, Florentin Ciobanu, Paul Croitoru și Cosmin Postole, organizează Marius Ancuța Classic 2018, prima ediție a unui turneu care se dorește a fi anual.

"Marius a fost un foarte apropiat prieten al nostru, a fost antrenor al academiei și, bineînțeles, jucător în numeroasele concursuri pe care le-am organizat. Toate fondurile strânse din taxele de participare și sponsorizări vor merge către tinerii jucători de snooker care au nevoie de sprijin financiar în dezvoltarea lor pe plan sportiv și nu numai", a explicat Rareș Sinca, unul dintre organizatori.

La această ediție vor participa peste 50 de jucători, printre care Daniel Bontea, fostul coleg de comentariu al lui Marius Ancuța, Alex Crișan, arbitrul internațional de snooker, dar și cei mai buni jucători români, Andrei Orzan (campion național en-titre), Rareș Sinca (vicecampion) sau Mihai Vladu, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial U-18. De asemenea, va participa și David Goajgă, în vârstă de doar 9 ani, considerat un jucător de mare perspectivă.

Competiția se desfășoară de vineri până duminică în cadrul Century Snooker Academy, pe strada Doamna Ghica, nr. 167, București, iar intrarea este liberă pentru spectatori, în limita locurilor disponibile.

La festivitatea de premiere va fi prezentă și familia lui Marius Ancuța, soția Raluca și fata Mara, cele două urmând să înmâneze trofeul câștigătorului.

ancuta classic

Vezi și: OPINIE GSP Un comentariu ca un joc de snooker: Marius Ancuța a învățat un sport o țară întreagă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  19 Noiembrie 2018, 13:35

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mi-e dor de vocea și de comentariile lui...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează